lunea... prin muzică:)

Era copliărie.

“ Şi când te gândeşti că era aşa de simplu totul. Era prea frumos şi pe înţelesul nostru. Eram mici şi totuşi eram mari ,niciodată nu acceptam ca cineva să ne spună aşa aberaţie. Aveam vise cu grămada pe care le atingeam în fiecare seară în visele noastre.Acum avem doar vise triste,pline de dor. Reuşeam să ţinem suflete în mâini şi să oferim căldură doar prin simplul nostru zâmbet…Acum abia dacă ne ţinem sufletul nostru în propriile mâini. Era linişte în gânduri, ştiam ce vrem să devenim când vom creşte mari şi îl conturasem şi pe cel care ne va iubi. Ştiam că există prietenie şi ofeream din poveştile noastre tuturor necunoscuţilor…Am crescut-ne e teamă să le spunem.Ne e frică să ni le spunem chiar nouă! Eram mici. Nu ne era teamă să dansăm în ploaie,să ne murdărim de noroi pe rochiţa cea nouă şi nici să rupem inimi…noi le lipeam! Acum distrugem tot şi ne sunt distruse fără pic de milă. Credeam în poveşti cu final fericit, cu prinţi şi prinţese ,cu ‘şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi’. Aveam iubire de oferit şi ofeream fără îndrăzneala de a o cere înapoi. Primeam dulciuri ,alea erau pentru noi fericire. Alergam la ‘baba oarba’ nu ca acum…când alergăm după iubire şi ea după noi. Eram mici şi fericiţi. Eram noi ,pur şi simplu noi…nu ne ascundeam după măşti,nu ne păsa! Ne jucam toţi,băieţi şi fete,dar împreună …Nu ca acum..fetele cu inimile băieţilor şi invers.Iubeam viaţa ,iubeam visele ,iubeam iubirea. Era copliărie.

lunea... prin muzică:)

“- Ce ai, de ce taci? - N-am nimic, sunt bine…” Stai… Chiar nu știu ce am. Parcă sufletul îmi este neliniștit, parcă mă dor toate rănile, parcă simt o greutate ce-mi obosește ochii. Este acel moment pe care tu nu-l poți înțelege. Acele zile în care mă simt slăbită, când toate gândurile aleargă în mintea mea și se revarsă în lacrimi. În oceanul inimii mele, am strâns gânduri și dorințe. Am strâns comportamente care m-au rănit dar nu ți-am spus la momentul potrivit. Tac și mă sperie tăcerea mea. Tac și realizez că am obosit, că acum aș vrea să stau și să aștept… Să nu mai alerg, să nu mă mai agit, să nu mă mai consum, să las lucrurile așa, să curgă lin, fără să le grăbesc. Sunt momente în care nu mai ai ce oferi, nu mai reușești să te ridici. Sunt zile în care nu poți și nu vrei să te ridici de pe scaun, te ascunzi sub pătura parfumată și îți dorești să vină cineva și să te ia de mână, să-ți amintească că ești un om frumos și puternic, să-ți amintescă tot ce ai făcut bun, să-ți spună câteva șoape frumoase. Eu sunt femeie, cel mai frumos zâmbet îl afișez după o noapte petrecută plângând. Scot la iveală puterea din mine când n-am de ales, mă încăpățânez să aduc fericire în viața celorlalți, ador să știu ce le place și ce îi deranjează, mă sacrific pentru visele în care cred, pentru oamenii sinceri și modești. Eu sunt femeie și la un moment dat, într-o zi normală, castelul meu din sticlă se dărâmă. Apoi mi-l construiesc singură, după zile întregi petrecute sub ploaie, după ce sufletul meu a zăcut sub ploaie. Când o femeie tace, sufletul ei stă încremenit în genunchi.

lunea... prin muzică:)

lunea... prin muzică:)

M-am schimbat. ultimele trei luni m-au făcut să realizez multe și să mă schimb. Mă bucur. Discuția de aseară m-a făcut să realizez că eram praf înainte să te întâlnesc. M-ai ajutat cu extrem de multe chestii, chiar dacă poate nu-ți dai seama. Ești prima persoană în fața căreia m-am deschis complet, cu defecte [multe] și calități [puține]. Poate nu ți-ai dat seama, dar mi-ai luat sufletul și l-ai îngrijit și l-ai făcut fericit. M-ai făcut să fiu mai calmă, să am mai multă răbdare. Ești ca un înger păzitor pentru mine. Îmi ești iubit și cel mai bun prieten. M-am atașat enorm de mult de tine. N-am idee ce m-as face dacă tu nu ai fi. M-ai readus cu picioarele pe pământ și m-ai făcut să realizez multe. Am devenit eu. Pentru asta n-am cum să îți mulțumesc. Mă înțelegi mereu și ai grijă de mine. Fata zâmbet șters - ce eram înainte - a dispărut. I-am luat eu locul și sunt fericită. TE IUBESC

lunea... prin muzică:)

Plouă ...

Plouă. Atât de tare încât norii parcă ar plânge cu propriile noastre lacrimi. Eu alerg. Toţi cei din jurul meu sunt în căutarea unui loc care să-i ferească de picăturile reci. Eu nu! Ele îmi purifică sufletul. Pătrund prin crăpăturile făcute de ceilalţi în corpul meu, se preling pe ambalajul pe care-l avem toţi şi ajung la inimă, curăţând-o. Nu doresc să ajung într-un loc anume. Nu este prima dată când nu ştiu ce vreau, încotro mă îndrept. Vreau să epuizez toată energia pe care o am, să obosesc, să uit, să adorm.. Nu privesc înapoi. Şi dacă ar fi să privesc, ce-aş vedea? Aceleaşi figuri mohorâte, plictisite, împovărate de griji? Să mă opresc? Nici gând! Dac-aş face-o, te-aş caută cu privirea până mi-ar obosi ochii şi tot nu te-aş găsi.Mereu te-am căutat. Credeam că-mi eşti înger. N-a fost aşa. Alerg mai tare. Teama e cu doar un pas în urma mea.. Ochii celorlalţi mă urmăresc. Sunt miraţi. Nu-mi pasă! . Plouă mai tare. Acum ştiu unde vreau să ajung. Deşi n-am avut niciodată sentimentul acesta, vreau să fiu acasă. Cu el.

lunea... prin muzică:)

mi-e dor să-mi fie dor ...

Diferența între acum şi atunci e simplul fapt că nu îmi mai pasă. Era o vreme când mă băteam cu pumnul în piept pentru un adevăr şi făceam pe orgolioasa când îmi păsa cu adevărat. De fapt cam aşa sunt eu, când îmi pasă cu adevărat nu vreau de fapt să arăt că îmi pasă şi fac pe orgolioasa. Asta era felul meu de a-mi arăta afecțiunea. Nu e o metodă tocmai bună, dar aşa sunt eu, merg pe conceptul că ce e prea mult strică. Suntem într-o continuă schimbare de-a lungul vieții, iar lucruri şi persoane pe care le apreciam în trecut, poate în prezent ne lasă reci. Încep tot mai mult să îmi pese cât mai puțin de cei din jur. Îmi restrâng prietenii. Îmi place să cunosc lumea, socializez destul de bine, dar totul superficial. Mulți mă lasă rece, trec pe lângă mine ca şi cum nu au fost. Parcă nu mai punem preț. Ne adâncim în muncă şi de multe ori nu mai avem timp de nimic. De-o vreme încoace trăiesc cu un singur dor “mi-e dor să-mi fie dor”. M-am imunizat la multe lucruri pe care odată le apreciam. Am încetat să mai visez la persoane care m-au dezamăgit în viață şi pe care am pus preț. Am încercat. Am vrut. Dar nu a fost de ajuns să îmi doresc doar eu. Nu mai doare. E un loc rece pe care nu mai am timp nici să mi-l amintesc, iar când o fac nu mai tresar cum o făceam odată. Zâmbesc şi merg mai departe. O altă zi în acest peisaj gri, pigmentat uneori de diferite fețe, dar niciuna de care să îmi amintesc.

Nu pot să promit ...

M-am născut într-o perioadă în care totul venea cu garanţii. Totul venea cu regularitate şi îndeplinea orice nevoie. Acum mă trezesc în incapacitatea de a putea garanta ceva cuiva. Nu pot să promit că voi sta o veşnicie, nu pot nici măcar să încerc să stau prea mult. Să-ţi promit că voi fi acolo când o să te trezeşti dimineaţa, îmi este imposibil. Habar nu am cum aş putea să te fac să înţelegi că existenţa mea fizică şi consistenţă nu poate fi folosită ca dovadă în dosarul “promite-mi că…”Ah! Nu rosti cuvântul “niciodată”…ştiu că nici tu nu ai cum să-mi garantezi iar dacă eu sunt ca un om stricat ce nu are certificat de calitate, nu am pretenţia ca tu să-mi dai un termen:12 , 24 sau 36 luni. E o loterie…noi suntem nişte bile umane într-o loterie a cui vrea să joace. Ce rost are să-ţi promit? Sunt doar nişte cuvinte din gura unei persoan care nu ştie ce va fi mâine… cum aş putea fi autentică promiţându-ţi ceva ce nu există sau asupra căruia nu am control? Defapt nu există control ci doar iluzia lui, singurul lucru pe care pot să ţi-l promit e schimbarea….a mea şi a ta şi da, voi ţine ochii deschişi şi voi încuraja asta dar e doar un scop al meu,să te susţin pe drumul schimbării, nu le confunda. Defapt pot să-ţi dau o garanţie provizorie…se numeşte “acum” şi…tocmai a expirat. Nu-i nimic, mai am formulare….acum…..acum….acum. Asta pot să îţi dau…acum, restul nu contează. Mă străduiesc să ies din confortul psihic pe care mi-l dă ceva ce nu există, să-mi permit luxul de a mă răzgândi, de a mă schimba, de a fi impulsivă, de a fugi, de a sta, de a fugi din nou, de a rupe o frunză pe care să o miros, de a mă întinde pe jos în ploaie, de a sta în solitudine şi apoi de a-mi dori iubirea. Nu exist în gestiunea lumii, nu vin cu factura, certificat de garanţie sau calitate, aviz de însoţire a trupului şi instrucţiuni de utilizare sau programare…sunt liberă să mă creez, să mă construiesc, să-mi aleg preferinţele şi apoi să le schimb. Nu-mi cere adresa service-ului autorizat, habar nu am ce produs vrei să fiu!

lunea... prin muzică:)

Mă abandonez minţii mele geniale şi timpului...

În mintea mea se creează ordine. Şi reguli. Şi mintea mea caută disperată succederea cronologică a informaţiilor. Nu citesc o carte până nu am câteva informaţii generale despre subiect. Am impresia că nu se leagă nimic dacă citesc aleator. Ordine. Îmi disciplinesz mintea într-un mod ideal. Sau ea pe mine. Caut şi nu găsesc ordine în cărţi. Caut ordine în dezordine. Şi refuz să adun informaţii. Mintea mea îmi spunea azi noapte să am încredere în capacitatea ei de a se organiza, de a asimila informaţii, de a le ierarhiza şi prioritiza. Doar să îi dau informaţiile. Iar acum citesc. Ce şi când îmi va trebui, nu decid eu. Eu învăţ să mă las timpului şi ideii că totul este aşa cum trebuie să fie. Mă abandonez minţii mele geniale şi timpului.

Mi-e dor de tine, de mine, de noi...

Astăzi m-am trezit cu dor. Nu știu să explic cu ce fel de dor. Vorbesc de dorul acela care pune stăpânire pe sufletul tău și care pare într-un fel nefiresc. E răcoare. Și neliniște. Primăvara asta e capricioasă. Azi, e ca o toamnă. Florile de cireș ni s-au așternut sub tălpi și le-am strivit nepăsători, iar aerul a devenit parcă mai greu. E îmbâcsit de atâta praf amestecat cu dor. Azi mi-e greu să visez. Privesc abătută pe fereastră și nu mă gândesc decât la faptul că dorul meu se aseamănă cu vijelia de afară. Vântul puternic a alungat soarele și pentru moment îl ține la distanță. E răcoare. Și neliniște. Și dor. Pare că totul e în ordine, dar de fapt, nimic nu este așa cum ar trebui să fie. Mi-e dor de tine, de mine, de noi.

lunea... prin muzică:)

dezordonată...

Sunt extrem de dezordonată. Și nehotărâtă într-un mod care reușește să te enerveze până la urmă. Nu știu să fiu altfel. Nu știu cum reușesc unii oameni să aibă o ordine exemplară în casă, în viață, în gânduri, în sentimente. Pentru mine nu e niciodată alb sau negru, căci eu pot găsi o multitudine de nuanțe chiar și în aceste două nonculori. Eu nu spun niciodată cu ușurință da sau nu pentru că mai am și varianta “poate”. Eu iubesc și nu iubesc ploaia, îmi place și nu-mi place vara, îmi place aglomerația, dar ador liniștea, aleg oricând cartea, dar îmi place să văd și filmul, îmi plac plimbările, dar aș alege să lenevesc cât e ziua de lungă pe un petic de nisip în apropierea apei. Născută toamna, i-am furat acestui anotimp dualitatea. Pot fi la fel de caldă și de prietenoasă ca un început de septembrie și pot fi rece și neplăcută ca o zi înnorată de noiembrie. Revenind la partea cu dezordinea. Eu pierd tot timpul lucruri. Și sentimente. Și uit. Uneori, îmi uit și sufletul în mâinile altor oameni. Mă pierd și mă uit și rătăcesc pe străzi pustii, cu sens unic, încercând să regăsesc părți din mine. Nu, cu siguranță nu sunt un om ordonat. Cu atât mai puțin când vine vorba de sentimente. Acolo, niciodată nu e totul în ordine.

lunea... prin muzică:)

She wants. She makes. She is.

M-am privit multă vreme prin ceilalți. Fie prieteni, fie cel de lângă mine, fie banii din portofel, fie cartea din geantă sau gusturile în materie de filme. M-am privit mereu din laterale, din alte perspective, din oglinzile altora. M-am redus la a fi apreciată de alții și am căutat mereu să mă explic. Să fiu corectă, rezonabilă, tolerantă, normală. Să nu rănesc, să nu destabilizez, să nu acuz, să nu judec. Să fiu în raza vizuală, sprijin fidel, să răspund la telefon oricând, să fac cumva să fie bine pentru toată lumea. De multe ori am preferat să le caut scuze celor din jur și să le accept afirmațiile de genul, ”așa sunt eu, dacă nu-ți convine, pleacă”. Dar eu la capitolul plecat, am stat prost. Am părăsit de puține ori în urlete și depresii. Că pe mine natura m-a făcut să stau, să accept și să sper la mai bine. Să tânjesc, să asigur, să ofer iubire și ajutor moral… că se vor întoarce toate. Dar la ce bun că se întorc? Când eu mă aflu în altă ipostază a vieții? Când oricum nu mă mai ajută, poate doar îmi ung orgoliul cu miere, dar la ce bun? La ce bun că o să primesc eu vreo mulţumire de la unii care cândva mi-au ars-o peste freză? N-am chef să dau eu lecții de viață. Dar pot să cer, să-mi asum și să aleg. Pot să fiu liberă și pot să fiu conștientă de sinele meu. Pentru că viața m-a învățat că nu am nevoie să fiu ridicată în slăvi de ceilalți dacă eu, în ochii mei, sunt mulţumită cu mine. Sunt un om fidel. Al dracului de fidel atât în iubire, cât și în prietenie. Dar să fie pe bune, din aia clasică. Din aia despre care au făcut unii mai deștepți filme. Din aia care te face să te cutremuri când citești despre ea. Altfel, drame ieftine, amestecat direcții aiurea, căutări absurde și descărcări de personalitate neformată nu mai accept. De ce? Pentru că nu mai vreau. Pentru că nu mă obligă nimeni. Pentru că asta nu mă face un om mai rău. Sau mai bun. Sau mai prost. Sau mai slab. Pentru că pur și simplu am ajuns în punctul ăla în viață în care îmi sunt autosuficientă cu cei pe care îi am în jurul meu, și-n care sunt destul de matură să trântesc uși în nas, fără să mă mai smiorcăi apoi. Sunt sigură că există persoane care mă iubesc și mă iau pentru cine sunt eu. Nu pentru ce pot să ofer, nu pentru nevoile pe care le pot satisface (fizice, emoționale, morale). Deci nu poți să dispari din viața mea fără nicio explicație, nu poți să mă iei și să mă dai deoparte, nu poți să mă lași să vin ca să mă respingi. Pentru că am niște principii bine înrădăcinate-n mine care nu-mi permit să mă las umilită. Și pentru că nu merit. Eu sunt acea tânără care poate iubi altfel. Cu totul. Fără ascunzișuri. Fără jocuri. Fără minciuni. Și care-și poate asuma asta până la capăt, în purul adevăr. Dar a nu fi uitat că-s și femeia care “poartă mereu un revolver la glezna stângă” și care e dispusă oricând să te pedepsească pentru nedreptate. Așa că mai bine zic să trăim în pace. Nu mă face să vreau să te rănesc. Și asta suntem toți și toate. Nu ne obligă nimeni să stăm. Și noi nu obligăm pe nimeni să rămână. Există întotdeauna un drum în spatele altei uși. Pune mâna pe clanță! Și asumă-ți odată cine ești!

lunea... prin muzică:)

Nu vreau un final fericit...

Poate eu, poate tu...poate cineva o să-şi dea seama la un moment dat că viaţa este un dar, un privilegiu! Nu ştim să avem grijă de ea, nu ştim cum să preţuim toate momentele frumoase, nu le simţim când le trăim, însă le regretăm atunci când ne amintim de ele. Nu ştim să vedem frumuseţea ţării noastre, verdele pădurii, albastrul mării şi minunatele peisaje ale anotimpurilor. Mergeam cu trenul şi la un moment dat îmi spune cineva: " Văd că iţi place foarte mult să priveşti pe fereastră", m-am uitat la el şi i-am răspuns simplu, fără niciun alt comentariu:" da, îmi place mult." Mulţi privesc viaţa ca un drept, poate doar atunci când s-ar afla în centrul a 1000 de persoane moarte şi-ar da seama de adevărata valoare a ei. Uneori găsim fericire doar în vise, plecăm departe de ceva ca să ne liniştim, să lăsăm în spate toată agitaţia şi unde ajungem? Ajungem să ne simţim şi mai nepotriviţi în acel loc, ajungem să plângem pentru că totul este diferit, sa ne umplem cu energie negativă, ci nu cu suflet plin de bucurie, de linişte. Nu mai suntem fericiţi de teamă că mereu trebuie să se întâmple ceva rău care să schimbe totul. Nu vreau un final fericit, vreau o istorie care să nu se mai termine niciodată, finalurile fericite sunt doar poveşti care nu s-au terminat.

Dezamăgire...

Nu îmi place ce sunt. Nu îmi place cum sunt. Nu îmi place cum mă comport. Nu îmi plac gândurile şi aspiraţiile mele. Nu îmi place cum arăt. Nu îmi place nimic. Urăsc că oamenii îmi evită prezenţa şi nu îmi pot face prieteni. Am senzaţia că sunt singură şi e doar vina mea că mă izolez... probabil. Am ştiut când greşesc... am vrut să greşesc.... dar nu îmi pot asuma consecinţele. Lumea asta devine un ştreang care mi s-a înfăşurat în jurul gâtului şi ameninţa să mă sufoce... am senzaţia că rămân fără aer. Sunt o dezamăgire...cea mai mare... şi doare că persoană căreia i-am trădat încrederea sunt chiar eu. Aş vrea să fug de problemă... dar unde naiba să fugi când problema e propria ta fiinţă? Am nevoie să inspir adânc. Trebuie să reuşesc să mă calmez. Ziua asta e oribilă, faptul că mi-am urmat toate impulsurile cretine a reuşit doar să îmi înrăutăţească lucrurile. Am nevoie de iertare. Dacă aş fi în locul lor m-aş cobsidera o jigodie. Poate sunt, dar am şi alte părţi. Încercaţi să le cunoaşteţi pe toate înainte să mă judecaţi, dar până la urmă cine sunt eu să dau sfaturi.. Am nevoie să dorm ani buni. Aş vrea să mă trezes doar când uitaţi. Doar când voi uita. Aş vrea să trăiesc atunci când trebuie.. Am nevoie de un Dumnezeu, dar ştiu că nu există. Orice aş face sau aş încerca să gandes pur şi simplu nu pot să mai cred. Am pus prea multe întrebări şi nu am primit nici un fel de răspuns. Am văzut mult prea multe nedreptăţi. Nu, nu mai cred în Dumnezeu.. şi cum aş putea regăsi ceva ce nu există?!

13 Martie ...

Este ziua mea de naștere. Nimic deosebit, nimic special, doar că am împlinit frumoasa vârstă de 25 de ani(un sfert de secol) și mă simt minunat. Nu îmi doresc de ziua mea decât fericire, o fericire în care să mă cufund complet și să mă regăsesc, tot eu cea visătoare și plină de optimism. Este trist , dar mulți dintre noi ne amânăm fericirea la infinit. Și nu din cauză că în mod conștient ne-am planifica astfel , ci fiindcă continuăm să ne auto convingem că : ” odată , cândva, vom fi fericit”. Ne spunem că vom fi fericiți când ne vom plăti datoriile, când terminăm școala , când vom avea prima noastră slujbă, sau când vom fi promovați. Ne auto convingem că viața va fi mai bună după ce ne căsătorim , avem un copil , apoi un altul. Apoi suntem frustrați , deoarece copii nu sunt suficienți de mari – vom fi mai mulțumiți când vor fi mai mari. După aceea , suntem frustrați că sunt adolescenți. Vom fi cu siguranță fericiți când vor ieși din această fază. Ne tot spunem că viața noastră va fi completă când ne vom lua o mașină nouă , când ne vom putea petrece o vacanță minunată, când ne vom pensiona. Și așa mai departe ! Între timp viața merge înainte. Adevărul este că nu e timp mai bun pentru a fi fericit decât momentul prezent. Dacă nu acum, când ? Viața îți va fi mereu plină de provocări. Este mai bine să te împaci cu acest gând și să te hotărăști să fii fericit oricum. Unul dintre citate mele favorite i se datorează lui Alfred Souza. El spunea așa : ” Pentru mult timp mi s-a părut că viața era pe punctul de a începe – adevărata viață. Întotdeauna apărea însă vreun obstacol în cale, ceva prin care trebuia să treci, vreo treabă neterminată, o datorie de plătit. Apoi urma să înceapă viața. În cele din urmă mi-am dat seama că toate aceste obstacole erau de fapt viața mea . ” Această perspectivă m-a ajutat să înțeleg că nu există o cale spre fericire. Fericirea este calea. Așadar, de ziua mea îmi doresc doar fericire, restul vine de la sine...

lunea... prin muzică:)

totul are sa fie bine ...

Pentru prima oară m-am uitat în oglindă. Altfel. În ochii mei. Nu m-am uitat niciodată-n ochii mei. Deşi erau roşii şi încercănați, am privit în ei. M-am uitat numai în poze până acum și uneori mi-au plăcut, dar deseori am regretat că nu-s negrii-arămii. Azi m-am uitat în ochii mei și m-au surprins că-s vii și înflăcărați. Că-s ochi de om îndrăgostit. Cu sclipirea aia care duce spre nebunie frumoasă. Eu nu mai simt nevoia să aflu de la alţii cine sunt de fapt. Și nu mai simt nevoia să spun nimănui despre mine. Dar simt nevoia să îţi spun ţie cât te iubesc. Eu nu mai simt nevoia să alerg hai-hui, ci să stau, să îţi aparţin. Convinsă sunt că degetele mele vor scrie tot mai des despre chipul tău. Și că buzele mele vor şopti numele tău întruna. Și cu siguranţă că o să-mi fie dor de tine cu fiecare zi în care nu te voi vedea. Dar în fiecare zi, în fiecare zi iubirea va fi acolo. Eu am simțit pentru prima oară că aparțin cuiva. Că depind de tine, că nu trebuie să mă zbat să vii la mine… că eşti al meu. Eu am simțit că-s eu cu tine într-un univers perfect şi că totul are sa fie bine.

curațenia... de primăvară

Am hotărât să mă reprofilez. Nu, nu îmi schimb facultatea și nici orientările... Doar că îmi revizuiesc atitudinea. Nu voi înceta să mă port frumos cu toată lumea, în schimb voi înceta să trag de oameni, să mențin prietenii care n-au fost să fie, sau să mă chinui să nu pierd persoane... sau să încerc să fac alte persoane să se întoarcă la mine. Nu. Nu mai fac așa. Cine vrea să rămână, rămâne, iubește, iartă... Cine vrea să-mi fie alături nu are un interes și nu se așteaptă la rugăminți pentru a-mi rămâne aproape. Consider că în momentul de față, doar cine trebuie este aproape de sufletul meu. Și cine dorește să plece... este poftit afară, fără alte insistențe. :) Exact. Plecați! Vor rămâne doar cei vrednici...

lunea... prin muzică:)

true LOVE !

"E tatăl copilului meu, nu-mi e indiferent", asta mi-a răspuns o prietenă când am întrebat-o dacă îl iubeşte. Dragostea e altceva decât un sentiment confuz de "e pe aici, deci cred că-l iubesc". Lipsa afecțiunii, a iubirii când eşti în doi te macină. Se va acutiza, te va măcina până te va învinge, nu te vei obişnui cu asta oricât te vei minţi. Dragostea e altceva decât "e tatăl/mama copilului meu". Dragostea e când, deşi stă lângă tine şi nu spune nimic, zâmbeşti şi ţi-e bine, dragostea e atunci când e plecat de câteva ore iar ţie ţi-e dor deja să-i simţi conturul feţei cu vârful degetelor, dragostea e atunci când fiecare azi e un plan liniştit al unui mâine, dragostea e când mergi pe vârfuri pe aleile vieţii de teamă să nu strici minunea. M-a tot întrebat, ea, prietena, cum scapi de regretele deciziilor pripite, cum ştii încotro s-o apuci. Nu ştii:) Nu deţin eu nici un secret, ba mai mult, nu sunt exemplul cel mai bun. Cred că timpul aşează multe lucruri. Am învăţat în ultimii ani că trebuie să te împaci cu trecutul ca să poţi merge mai departe. Nu suntem perfecţi, toţi greşim, dar trebuie să ne acceptăm trecutul, oricum nu îl putem schimba. Poţi să îţi ceri iertare cui i-ai greşit, te va elibera. Poţi să încerci să înţelegi unde ai greşit şi let it go. Greşelile trecutului, deciziile pripite sunt un bun motiv să înveţi ceva, să devii mai bun, mai conştient, mai atent, mai puţin vulnerabil. Schimbarea şi răspunsurile sunt în noi, trebuie doar să ne curăţăm bine ochelarii ca să le vedem. Da, vei fi rănit, vei suferi, te vei tăvăli pe jos de durere, dar nu vei muri. Timpul va trece, durerea va trece şi one day, speranța va dăinui din nou. Poate sufăr eu de romantism cronic, dar viaţa fără dragoste, din aia adevărată de-o simţi până în ultima venă capilară, nu are nici un farmec. Devenim mai buni când iubim, suntem mai frumoşi când suntem iubiţi. Dragostea e magică. Dar trebuie să te împaci cu trecutul ca să vezi prezentul, ca să te poţi gândi la viitor. Trebuie să înlocuieşti regretele cu noi speranţe.

Nu voi uita de ziua ta ...

57 de ani ...Din nefericire nu mai pot să-ţi spun LA MULŢI ANI!!! Te-am iubit enorm… şi totuşi nu te-am iubit, ci te iubesc… îţi spun la prezent TE IUBESC pentru că simt că mă auzi şi că exişti…chiar dacă noi oamenii credem încă în povestea morţii. Mi-e dor de tine… nu ştiu dacă oamenii nu mai există cu adevărat sau dacă într-adevăr există dar într-o altă formă, nu ştiu dacă există o altă lume şi dacă într-adevăr oamenii se vor mai întâlni vreodată pe lumea cealaltă, nu ştiu dacă suntem doar nişte actori pe o scenă, iar după ce ni se termină rolurile revenim la forma iniţială, fără să ne mai amintim alături de cine am jucat, chiar nu ştiu de unde venim şi unde ne ducem… însă ştiu că pe lumea aceasta ni se poate lua totul… mai puţin amintirile şi imaginaţia… Amintirile nu ne pot fi luate de nimeni…Doar de Dumnezeu…atunci când se înfurie pe noi şi ne ia minţile… Însă dacă ni le lasă, atunci avem control asupra amintirilor noastre. Le putem însufleţi, colora, nuanţa, înnoi, decupa, combina… Chiar dacă nu ştiu unde ai plecat cu adevărat, chiar dacă nu ştiu cum îţi merge acolo unde îmi imaginez că eşti, de când nu mai eşti cu noi, fiecare 25 februarie este ploios şi înrourat, fiecare primăvară începe pentru mine cu lacrimi … LA MULŢI ANI Tata…

lunea... prin muzică:)

Liniștea…

...

iubesc liniștea așa de mult cât iubesc ploaia…Mi-ar place să stau ore în șir la fereastră uitându-mă cum ploua și să fie liniște, să aud doar cum acele mici lacrimi cad pe pământ împreună. Uneori simt nevoie să mă scufund în liniște, o liniște sumbră în care doar respirația să mi se audă și nimic mai mult. Uneori simt că trebuie să îmi pun în ordine gândurile și poate și sentimentele și trebuie să fie liniște. Orice clipă de haos mă sperie, mă face să vreau să fug, urăsc certurile și gălăgia infernală, urăsc orașele care sunt în continuă mișcare… dar este un proces din viața noastră și nu avem de ales, eu una iubesc că stau la țară unde știu că dacă vreau să caut liniște o găsesc ușor. Vreau adesea să stau cu o cană mare de ceai aburind lângă fereastră uitându-mă afară, vreau să îmi ascult bătăile inimii și poate să îmi aud micile gânduri.

lunea... prin muzică:)

beginning ...

Am iubit înainte de tine, având convingerea că niciodată nu voi mai iubi pe altcineva. Am plâns din dragoste, mi-am declarat iubirea, mi-am planificat eternitatea. Pentru că nu te cunoșteam. Sunt astăzi convinsă că dacă ai fi ajuns mai devreme, n-aș fi știut ce înseamnă suferința. Dar îți mulțumesc pe de altă parte fiindcă ai întârziat puțin, fiindcă am reușit astfel să învăț câteva lecții de una singură. De acum sunt convinsă că nu va mai fi nevoie să o fac. Am iubit înainte de tine, dar îmi doresc din suflet ca inima mea să se oprească din a mai iubi dacă nu vei tu acela căruia i se adresează iubirea mea. Fiindcă ai reușit într-un timp relativ scurt să mă faci să înțeleg de ce nu a mers nicio relație de până acum, de ce am pierdut timpul degeaba. Dar sunt fericită! Sunt atât de fericită că te am în viața mea! E ciudat cum ești în același timp și puterea, dar și slăbiciunea mea, cum reușești să mă faci să mă simt cea mai bună, dar totuși mă faci constant să-mi doresc să fiu mai bună doar pentru a te face fericit. E sublim cum mă faci tu fericită doar prin fericirea ta. E prostesc poate, dar ești tu fericirea mea și vreau să-ți mulțumesc că mă înveți să iubesc din nou.

lunea... prin muzică:)

dragul meu ...

Nu-ți face griji, dragul meu, te voi găsi. Oriunde ai fi, cu oricine ai fi și orice ai face, nu te preocupa, va fi mai bine decât acum, decât atât. Ne vom iubi ca în povești. Sau măcar ne vor place aceleași lucruri și vom asculta aceeași muzică. Să nu disperi, ne vom găsi cândva și va fi minunat căci nu va trebui să muncim atât de tare pentru a fi împreună, va veni de la sine, va fi ușor, ai să vezi. Nu știu dacă acum îți place ciocolata cu alune de pădure, dar atunci o să-ți placă. Și pe mine nu mă va deranja că fumezi, face parte din tine, te voi iubi oricum, indiferent de ce-o fi, îți voi fi alături, te voi susține. Da, dragule, numai să ai răbdare...Ne vom găsi într-o zi și ne vom cunoaște mai bine...

lunea... prin muzică:)

iubirea vindecă ...

Iubesc tăcerea dintre gânduri. Este momentul perfect pentru confidențe. Și clipa ideală pentru visele cele mai frumoase. Se spune că cel mai profund mod de a vedea ceva este cu ochii închiși. Înțelegere perfectă. Armonie totală. Abandon complet. Între clipa cea trecut și cea care în care se mai ține se nasc zeci de emoții. Iar eu iubesc să le simt și să le trăiesc , mă fac să mă simt vie și plină de energie. Ador tăcerea strecurată în melodia ploii. Și liniștea aducătoare de pace din mângâierea vântului. Simt profunzimea fiecărui răsărit și nu mă satur să respir apusuri. Îmi place să fiu și gândurile mele. Eu și sufletul meu. Să stăm la confidențe ca doi prieteni vechi și să ne lăsăm în voia timpului. Să depănăm amintiri și să savurăm delirul momentului. Cel mai bine te înțelegi atunci când vezi în interiorul tău. Și cel mai bine alegi atunci când ști exact ce-ți dorești. Trebuie să te cunoști nu numai pe dinafară dar și pe dinăuntru, să-ți ști pe de rost fiecare cicatrice, fiecare amintire ascunsă, fiecare resentiment sau regret. Uneori omul are nevoie de singurătate, de timp, de înstrăinare. Uneori, sufletul are nevoie de un moment de respiro, de un strop de pace și tăcere, de un colț îndepărtat și colorat unde își poate linge rănile în voie. Uneori, iubirea vindecă, mângâie, alină dar alteori trezește temeri, neliniști, tulburări. Uneori, prietenii sau oamenii iubiți ajută, dar alteori suportul lor este prea mult pentru noi. De aceea iubesc tăcerea și zgomotul deopotrivă. Astăzi caut liniștea, dar mâine voi cânta din tot sufletul...

Confesiuni

"Am dăruit fără să aștept ceva la schimb. Am dăruit zâmbete, căldură, iubire, iertare, optimism . Am dăruit tot ce am avut, unora le-am dăruit părți din mine, altora bucăți din sufletul meu. Am dăruit tot ce a fost mai frumos și mai strălucitor, mai interesant și de preț. Am dăruit fără să stau pe gânduri, fără să-mi pun întrebări, fără să simt teamă sau neliniști. Am dăruit și nu am cerut nimănui nimic înapoi. Însă darurile s-au împuținat. Au devenit din ce în ce mai nesemnificative, și-au pierdut strălucirea și frumusețea. Pe zi ce trecea pierdeam din ce în ce mai multe. Mă simțeam goală, săracă, ieftină. Nu mai aveam nici măcar un singur lucru pe care să-l păstrez pentru a-mi ține de cald. Totul fusese dăruit. Eu fusesem dăruită și împărțită în milioane de părți. Cum puteam să mă adun ? În ce direcție să pornesc ? Am realizat atunci, în tăcerea rece și sumbră dintre întrebări că am dăruit nu prea mult ci cui nu trebuia. Bucăți întregi din sufletul meu dăruite unor oameni care nu le meritau, care nu știau ce să facă cu darul meu. Părți întregi din mine, din gânduri , din sentimente, din trăiri aruncate aiurea în mii de direcții. Ce risipitoare am fost, mi-am spus în gând. Cât de repede și cât de ușor am renunțat la daruri neprețuite în favoarea așa zișilor ” prieteni ”. Cât de ciudat a fost să simt oboseală, neputință, neliniște în comparație cu zilele în care aceste sentimente mi-erau necunoscute. A dărui este miraculos, înălțător, magic. A ști cui să dăruiești și în mâinile cui să-ți așezi neprețuitul dar este foarte greu , dacă nu imposibil. Eu nu m-am gândit niciodată că darurile mele or să fie privite de ochi necunoscători, de minți și de suflete care nu realizau adevărata valoare, de oameni prea simpli ca să realizeze că darul este un adevărat diamant și că valoarea lui este inestimabilă. Am pornit în prima mea călătorie. Am plecat pentru a mă regăsi, pentru a-mi răscumpăra darurile, pentru a mă completa. Bucată cu bucată, piesă cu piesă am început a-mi aduna componentele. Nici acum, după atâta amar de vreme nu am reușit să le găsesc pe toate. Sunt încă incompletă, sunt încă un vas din care picură deseori lichid dar am credința că voi reuși să găsesc și ultimele bucăți pierdute. Poate nu voi mai fi niciodată la fel de pură și naivă ca în trecut, poate nu voi mai putea dărui la fel de senin și generos părți din mine, poate nu voi mai permite nimănui să mă cunoască așa de bine cum au făcut-o alții. Poate timpul își va spune cuvântul , poate îmi va șopti cândva că totul va fi bine și poate că îl voi crede. Dar până atunci, mă voi opri din a dărui. Mă voi opri din a spera că nu toți sunt asemeni celor care au luat fără să dea, celor care nu au privit în urma lor, celor care m-au pustiit și m-au rănit de moarte. Mă voi opri din a gândi că mai există cineva care să-ți primească darul și să vadă în el mai mult decât un zâmbet, mai mult decât un gând, un suflet care vrea să creadă mai mult decât oricând." Confesiuni

lunea... prin muzică:)

Poate dacă am iubi mai mult nu am mai avea timp de nimic altceva...

"Poate dacă am privi în sufletului unui om mai atent, am înțelege mai mult ! Poate dacă ne-am îmbrăca cu armura iubirii și sincerității nu am fi nevoiți să stăm în permanență în gardă apărându-ne de minciună, vicleșuguri, invidie, răutate și cleveteală de parcă am participa la un război interminabil care nu face decât să ne obosească. Poate dacă am privi mai mult spre ceea ce încă nu am realizat și mai puțin înspre ceea ce au realizat alții am avea preocupări mai nobile. Poate dacă am citi mai mult, am zâmbi mai mult, am cânta mai mult am fi mai fericiți! Poate dacă am intra mereu pe ușa din față a prieteniei, iubirii, colegialității și când am pleca chiar și pentru o vreme, am ieși în același mod, am fi mai demni și mai onorabili. Poate dacă am iubi mai mult nu am mai avea timp de nimic altceva..." - Popa Ines Vanda

Mi-aș dori să fiu văzută așa cum sunt și înțeleasă în simplitatea ființei mele...

Mi-aș dori să fiu văzută așa cum sunt și înțeleasă în simplitatea ființei mele. Mi-aș dori să se pună preț pe lucrurile cu adevărat importante, pe simplitate, pe naturalețe, pe capacitatea unei inimi de a iubi, înțelege și ierta, pe inteligență și maturitate, pe curaj și forță interioară , pe oamenii care fac cu adevărat diferența în viața ta. Mi-aș dori să fiu acceptată în întregime, să nu fiu nevoită să ascund de nimeni defectele care-mi aparțin și care mă fac diferită de ceilalți , să fiu iubită pentru ceea ce se află dincolo de un chip frumos, să nu mi se caute compania doar în clipe grele ci și în momente frumoase, să nu fiu doar un obiect de decor în viețile celor care mă înconjoară. Viața devine tristă dacă sesizezi că ești înconjurată de astfel de oameni. Tu devii o altă persoană. Deci, lasă în urma ta tot ce te face nefericit , tot ce-ți umbrește inima și mintea, tot ce te face să te simți inferior. Caută oameni și împrejurări care să te facă să dai tot ce-i mai bun din tine, înconjoară-te cu spiritul lor frumos și tânăr, încarcă-te cu iubirea și pozitivismul lor. Mi-aș dori devine am în jurul lor. Nu trebuie să te ferești, să te ascunzi sau să-ți negi părțile tale mai puțin bune. Cei care te iubesc vor găsi modul de a-ți arăta că iubirea nu ține cont nici de defecte , nici de distanță sau timp. Iubirea e sau nu e. Atât de simplu. Atât de natural. Alege să te iubești , să te îngrijești iar apoi fă același lucru cu cei din jurul tău. Fă curățenie și îndepărtează-i pe cei care te folosesc dar cărora le este teamă să fie folosiți. Ia atitudine . Nu o faci pentru alții ci pentru tine.

lunea... prin muzică:)

Poate că în timp ...

“ Poate că în timp, vor ajunge și ei să te cunoască la fel de bine ca mine. Vor ști care e mâncarea ta preferată, și vor ști că tu te superi dacă nu ești ascultat. Vor înţelege că uneori, pentru tine ciocolata înseamnă mai mult decât un mesaj cu ” te iubesc” , și că dimineaţa ești cea mai sinceră persoană din lume. Vor învăţa să te aprecieze și încurajeze mereu, pentru că tu ai mare nevoie de asta. Vor observa că în ciuda faptului că pari o persoană rece, ascunzi un suflet sensibil și plin de iubire. Vor trece cu vederea zilele în care nu vrei să vorbești, zilele în care nu vrei să te trezești, zilele în care nu ai chef de nimeni, pentru că așa ești tu. Vor înţelege că ești încăpăţânat și orgolios, pentru că ești băiat. Însă, ei nu vor înţelege niciodată sinceritatea din spatele privirii tale, nici cuvintele din spatele zâmbetului tău. Nu vor ști niciodată de ce ai mâinile atât de calde iarna, și reci în plină vară. Nu vor înţelege niciodată de ce ţii mâna stângă mereu în buzunar, și de ce nu te închei niciodată la ultimul nasture. Nu vor ști niciodată piesa ta favorită, pentru că ai promis să n-o spui nimănui. Nu vor ști niciodată că ai avut o monedă norocoasă, pentru că și ăsta e un alt secret de-al tău. Înafară de mine, nimeni nu va ști unde să-ţi caute slăbiciunile și visele, pentru că le-am luat cu mine atunci când tu m-ai lăsat să plec. “

imposibil ...

Să descriu ce simt acum mi se pare imposibil.Aș vrea să îmi vărs sufletul pe o melodie de al lui Vescan privind in gol.Vreau să plec.Vreau să mă uite toți și toate , vreau să uit de toți și toate , vreau să nu mai exist în inimile lor .Privind ușa întredeschisă prin crăpătura plapumei ce mă acoperă , încă aștept să vină cineva care să mă facă să uit absolut tot.Să îmi întindă mâna și să spună că e aici , indiferent de greșelile mele.Da,greșeli..le facem cu toții,uneori luăm vina asupra noastră doar pentru că nu avem puterea să ne apărăm.Și tăcem ,tăcem ascultând stropii de ploaie ce ne lovesc obrazul.Strâng din dinți , închid ochii și vreau să creez un burete cu care să șterg tot ce am trăit și să o iau de la început..dar nu pot.Asta sunt eu , încăpățânată,nemulțumită,introvertită,tăcută,prostuță…și nu o să mă schimb pentru niște zdrențe,căci tot ce regret este că am dezamăgit cea mai importantă persoană ,care a fost mereu acolo pentru mine,iar eu nu am știut să fiu.Am luat totul în glumă,am plecat și m-am întors când am vrut..mă mir că încă mai este aici. Și când o dai în bară rău de tot , așteaptă răsăritul.A doua zi poți să greșești din nou.Și a treia zi,și a patra,și a o suta zi poți să faci păcate căci oamenii te țin minte până apare altceva…și altceva…și altceva…și tot așa,pentru că ura e cel mai sincer sentiment.

lunea... prin muzică:)

3 ani ... de blogger ...

3 Ani...:):) La Mulţi Ani , , îți mulțumesc că mi-a dat ocazia să mă exprim când nu găseam altă modalitate, să mă refugiez când nu știam unde este "acasă", să mă adun când am fost făcută praf, să îmi găsesc forța, să găsesc răspunsuri când nu știam ce pași să mai fac, să mă cunosc pe mine mai bine. Să mă simt libera... Vă mulţumim tuturor, celor care aţi fost aici în vizită de o sută de ori sau numai o singură dată!

Viaţa mea n-are repeat

Şi ştii cum?Ca o omidă care nu se poate transforma într-un fluture frumos pentru că a rămas blocată în propria construcţie . Mi-e totuna dacă cineva pleacă sau dacă cineva vine , pentru că firea mea introvertită mă face să fiu de neclintit la sentimente . Nonconformistă ar putea fi cuvântul care m-ar descrie perfect ,căci nu îmi pasă de ceea ce se petrece în jurul meu. Înjură-mă , neagă-mă , reneagă-mă ... şi aşa nu îmi găsesc niciodată cuvintele în faţa cuiva . Stau cu ochii ăia din sticlă şi mă pot uita la tine o viaţă negăsind o frază potrivită . În plan opus , am o sensibilitate aparte care mă face să pun la suflet lucruri inutile şi să vărs oceane pentru ... nimic. Nici măcar eu nu mă cunosc , nu ştiu la ce să mă aştept din partea mea ..un lucru îmi lipseşte lângă mine , ”iubirea” . Căci o caut cu privirea în fiecare trecător nevinovat şi când cred că am găsit-o atunci mă înşel mai tare. Sunt simplă , nu cer prea multe ... Sunt complicată , uneori cer chiar totul… iar lumea se poartă cu mine de parcă eu nu m-aş putea supăra niciodată.Ba da pot!Şi am să o fac şi zi de zi dacă e cazul... căci mi-e mai bine singură decât înconjurată de toţi , de 100 … 99 dintre ei fiind falşi.

lunea... prin muzică:)

Un gând la început de an...

Prima zi din an, prima din cele 365 de zile minunate care ne așteaptă. În fața noastră – un întreg buchet de lucruri frumoase, de oameni extraordinari, de întâmplări magice, de binecuvântări. Un an întreg de mii și mii de posibilități. Singurul lucru care îți rămâne de făcut este să îmbrățișezi fiecare zi cu sufletul și întreaga ta ființă și să ai încredere că pașii te vor purta în direcția potrivită. Iubesc aroma începuturilor și căldura unei noi zile. Iubesc fiecare vis născut între ani, fiecare dorință care mi-a tremurat în inimă , fiecare gând frumos răsărit la cea de-a douăsprezecea bătaie de ceas. Iubesc felul în care mă face să mă simt această nouă zi, speranța pe care mi-o insuflă, magia pe care o trezește în mine, puterea pe care o simt atunci când mă gândesc la viitor. Vreau să redescopăr în acest an , rând pe rând , fiecare miracol, fiecare zi așa cum este ea de fapt. Vreau să mă redescopăr pe mine, lucrurile care îmi plac, lucrurile care îmi ating inima, miile de posibilități care stau ascunse în fiecare minut, oportunitățile și provocările prezentului. Nu numai că îmi deschid ochii către frumusețea care mă înconjoară clipă de clipă , dar mă și fac să simt că trăiesc cu adevărat. Prea multe promisiuni, prea multe gânduri și frământări, prea multe vise transformate în iluzii m-au legat de anul care a trecut. Prea multă tristețe, singurătate și dezamăgiri și-au lăsat amprenta în sufletul meu. Nu am înțeles de multe ori sau poate am înțeles foarte târziu că fiecare om are calea lui, unică și personală, și că fiecare lucru deosebit este pus deoparte de Dumnezeu. Mi-am pierdut credința de atâtea ori, m-am temut de fiecare zi de fiecare decizie luată, fără să realizez că toate acestea au făcut din mine omul care sunt astăzi. Anul care a trecut m-a schimbat într-un mod cu totul și cu totul deosebit. Nu spun că nu am regretat multe dintre deciziile luate, nu spun că nu mi-am dorit nenumărate lucruri, nu spun că nu am avut păreri de rău și multe alte temeri. Însă toate acestea mi-au sudat oarecum încrederea și speranța și mi-au redat optimismul și credința că orice s-ar întâmpla, totul va fi bine. Am pășit în noul an cu sufletul plin de speranță și credință și cu inima plină de iubire. Mă redeschid întru totul prezentului și viitorului și sper să mă pot bucura sincer și deschis de fiecare zi în parte, de fiecare miracol, de fiecare om. Sper să devin un om mai bun, să pot lăsa loc schimbării în mai bine, să pot privi în urmă și să mă simt mândră de fiecare decizie luată. Anul acesta, voi lua lucrurile, oamenii și întâmplările pas cu pas. Și voi începe cu ziua de …. ASTĂZI. Cu toţii avem vise, mai ales la început de an. Sperăm să ni se îndeplinească, dar nu se întâmplă mereu aşa. Trebuie însă măcar să încercăm să ne vedem visele cu ochii. Suntem datori faţă de noi. PENTRU 2014 Celebrează viața. Râzi. Dansează. Speră. Iubește. Crede. Simte. Iartă. Găsește miracolul din fiecare zi, frumusețea fiecărei clipe, magia fiecărui moment. Eliberează-te de griji, de gânduri, de frământări și ia viața așa cum vine. Pune în palma Domnului tot ceea ce te face nefericit, trist și dezamăgit și scrie-ți propria poveste. Ai încredere în ceea ce îți este menit, renunță la temeri și la păreri de rău, înconjoară-te de bucurie, veselie, generozitate și optimism. Poate că nu poți schimba trecutul însă cu siguranță îți poți colora prezentul și îți poți defini viitorul. Zâmbește, ești înconjurat de miracol. Tu însuți ești purtător de magie, prosperitate, iubire și optimism. Trăiește frumos, curat și simplu. Simte și iubește viața. Dăruiește-te altora. Dăruiește-te ție.