Mi-e dor de tine, de mine, de noi...

Astăzi m-am trezit cu dor. Nu știu să explic cu ce fel de dor. Vorbesc de dorul acela care pune stăpânire pe sufletul tău și care pare într-un fel nefiresc. E răcoare. Și neliniște. Primăvara asta e capricioasă. Azi, e ca o toamnă. Florile de cireș ni s-au așternut sub tălpi și le-am strivit nepăsători, iar aerul a devenit parcă mai greu. E îmbâcsit de atâta praf amestecat cu dor. Azi mi-e greu să visez. Privesc abătută pe fereastră și nu mă gândesc decât la faptul că dorul meu se aseamănă cu vijelia de afară. Vântul puternic a alungat soarele și pentru moment îl ține la distanță. E răcoare. Și neliniște. Și dor. Pare că totul e în ordine, dar de fapt, nimic nu este așa cum ar trebui să fie. Mi-e dor de tine, de mine, de noi.