luni ... prin muzica:)

dacă ar fi fost cântată de o tipa mi s-ar fi potrivit de minune...

La Multi Ani, Tata :(

Astăzi ar fi fost ziua ta… 55 de ani ...Din nefericire nu mai pot să-ţi spun LA MULŢI ANI!!! Te-am iubit enorm… şi totuşi nu te-am iubit, ci te iubesc… îţi spun la prezent TE IUBESC pentru că simt că mă auzi şi că exişti…chiar dacă noi oamenii credem încă în povestea morţii. Mi-e dor de tine… nu ştiu dacă oamenii nu mai există cu adevărat sau dacă într-adevăr există dar într-o altă formă, nu ştiu dacă există o altă lume şi dacă într-adevăr oamenii se vor mai întâlni vreodată pe lumea cealaltă, nu ştiu dacă suntem doar nişte actori pe o scenă, iar după ce ni se termină rolurile revenim la forma iniţială, fără să ne mai amintim alături de cine am jucat, chiar nu ştiu de unde venim şi unde ne ducem… însă ştiu că pe lumea aceasta ni se poate lua totul… mai puţin amintirile şi imaginaţia… Amintirile nu ne pot fi luate de nimeni…Doar de Dumnezeu…atunci când se înfurie pe noi şi ne ia minţile… Însă dacă ni le lasă, atunci avem control asupra amintirilor noastre. Le putem însufleţi, colora, nuanţa, înnoi, decupa, combina… Chiar dacă nu ştiu unde ai plecat cu adevărat, chiar dacă nu ştiu cum îţi merge acolo unde îmi imaginez că eşti, de când nu mai eşti cu noi, fiecare 25 februarie este ploios şi înrourat, fiecare primăvară începe pentru mine cu lacrimi … LA MULŢI ANI Tata…

luni ... prin muzica:)

"I'm scared
So afraid to show I care
Will he think me weak
If I tremble when I speak
Oooh - what if
There's another one he's thinking of
Maybe he's in love
I'd feel like a fool
Life can be so cruel
I don't know what to do"




"I love him
Of that much I can be sure
I don't think I could endure
If I let him walk away
When I have so much to say... "

Windstruck - Te-am prins ... Special movie ...

Noaptea trecuta am văzut filmul Windstruck /Te-am prins ... mi-a captat atenția ... şi a reuşit să mă facă să mă gândesc la el toată ziua... m-am tot gândit la nişte replici care mi-au ramas undeva în mine...
Ea poliţistă, una bună, el profesor de fizică, bun şi la desen ,se întâlnesc din pura întâmplare, ea confundându-l cu un hoţ ... totul e minunat şi amuzant până când el moare ...apoi totul se schimbă ... apare drama ...


"Mă simt ciudat doar rostindu-i numele, dar are ceva special, ceva pe care puţini l-ar putea înţelege"



"mi-ar plăcea să fiu liber ca vântul ... dacă vântul sufla în lipsa mea... atunci cu siguranță eu voi fi acela ... dacă mor vreau să devin vânt"





El: "dacă voi muri Înaintea ta vei muri langă mine. asemeni prinţesei? "
Ea: " nu!!! nu sunt nebună"

El: " de ce m=ai salvat viaţa ?"
Ea: "nu voiam sa mor lângă tine"


" ce zonă fără semnal e asta ?Revin-o înapoi, grăbește-te și vin-o înapoi ... defapt nu contează... o sa vin eu la tine... vin lângă tine"



"odată ți-am spus ca mă voi întoarce... aşa că m-am întors ... dar trebuie să plec... Acum lasă-mă să plec cu dragostea ta în adâncul sufletului meu"

liniște ... și fulgi de nea

Privesc afară, e linişte şi alb. Unii fulgi coboară vijelioşi, alţii mai rămân să danseze, alţii au îmbrăţişat deja tăcerea ierbii ce încă nu s-a născut. Mă gândesc la ritm, la viaţă şi la moarte, la zăpadă şi la soare. Totul în jurul meu are o frumuseţe, o linişte, o armonie de la sine înţeleasă. Mă bucur când pot să intru în acord cu aceste ritmuri ale naturii, să ascult liniştea plină de viaţă a zăpezii, a pădurii, a cerului.

Acum e timpul naturii pentru zăpadă, pentru alb. Ce firesc este totul! Şi ce importantă este relaxarea mea, ca să pot vedea zăpada, albul, ca să pot auzi liniştea. Simt aproape fizic cum mintea mea s-a destins, cum emoţiile vijelioase au plecat (cel puţin pentru aceste clipe). Mă simt relaxată, topită, contopită cu liniştea din jurul meu. Mă cufund în pacea adâncă a zăpezii, a cerului, a inimii mele.

Uneori mi-e teamă că nu mă voi mai putea întoarce aici, la această linişte, după ce voi reveni lângă oameni şi la ceea ce am de făcut în viaţa de zi cu zi. Însă până acum am reuşit mereu să mă întorc, aşa cum o barcă plecată pe marea agitată găseşte mereu farul ce îi arată drumul spre port. E ceva mai presus de mintea mea, de personalitatea mea, ceva care mă cheamă şi mă readuce înapoi "Acasă".

luni ... prin muzica:)

Deşi Whitney Houston a plecat dintre noi, vocea și cântecele ei rămân nemuritoare.






R.I.P

nopți cu ... lună plină ...

Mi se întâmplă din când în când sa am parte de nopți albe.

Coincidență sau nu de fiecare dată afară e lună plină.

Ma bucur că pot folosi acest timp pentru a mai citii câte o carte nouă, să ascult muzică… sa scriu gânduri ce vin din întâmplări trecute sau din dorințe ascunse ...

E interesant cum liniștea nopții și lumina stelelor hipnotizează “cerebelul” şi aduce în actualitate evenimente de mult uitate. Dar toate au un rost – să iert şi sa nu mai merit, să fiu mai nouă, mai potrivită în prezent, mai vindecată.

... multe cuvinte fierb înauntru și când sa le scriu se transformă în abur și își pierd forma ... poate data viitoare vor fi mai multe ...

...şi nici măcar nu ştii…

Te-am şifonat un pic în gând. Ţi-am strigat cu vocea sufletului că o să te las în urmă, ca să ştii cum e să mă pierzi. Aşa facem noi, oamenii, când ne doare. Ne retragem afecţiunea teatral, de parcă iubirea ar fi o mască de care te lepezi când nu te mai ajută.Ţi-am interpretat prezenţa gesturilor, şi nu a cuvintelor. De cuvinte eram sătulă oricum pentru că le aveam mereu în gând pentru tine. Mi le doream de atâtea ori indiferente, uitând că simpla lor prezenţă era un semn că îmi pasă…Te-am alungat din suflet şi ţi-am închis de atâtea ori uşa în scenariul pe care eu l-am creat, dar căruia nu i-am făcut niciodată rost de o scenă…Mi-am luat imaginaţia la rost. Ţi se dedica mai mult ţie decât mie, şi, fără să o recunosc, eram invidioasă pe felul în care ai câştigat-o. Fără efort, doar printr-un zâmbet şi o privire distrată, aleatorie, copilărească. Chiar şi acum, când mintea-mi şopteşte să renunţ, deşi sufletul nu o cere, mi-e teamă să las în urmă ceva ce probabil nici măcar nu a început vreodată mai mult decât în mine… Şi e amuzant că mi-aş dori să mă ierţi pentru că eşti umbra şi furtuna mea, atât de aproape mie, şi nici măcar nu ştii…

Lasă-mă un pic !!!

Vreau mult și mi-e frică să cer și să lupt, mai ales când e atât de comod să aștept și atât de puțin provocator când nu apare… Vreau puțin câte puțin, vreau tot deodată sau mă răzgândesc timid ca…vremea. Mă hotărăsc să uit și simpla hotărâre e motiv de amintire.
Mă agăț subtil de ceva mic, poate prea mic pentru a fi observat de cei de afară, dar agățarea mea e vis, și nu pot să-i anulez visului dreptul de a trăi… în mine. „E mai bine așa” e rațiunea fiecărei dorințe neîmplinite, chiar și atunci când e atât de puternică încât îmi umbrește logica gândurilor și împletirea cursivă a neuronilor. I-am făcut cunoștință amăgirii cu visul și acum sunt prieteni buni. Se întâlnesc adesea în mine și mă exploatează în jocurile lor crude și din ce în ce mai intense.

Și totuși… Mai lasă-mă un pic. Lasă-mă să mă agăț de visul meu , căci poate într-o zi voi avea curaj să lupt.

luni ... prin muzica:)

"niste raspunsuri...ce idee ciudata".


Am găsit o melodie care oglindește aşa de bine starea mea emoțională de acum ...

"Poate ca am fost si am ramas un adult copil
Si te rascolesc aiurea complet inutil
Poate ca e invers si sunt un copil adult
Dar nu te-am iubit prea putin, eu te-am iubit prea mult.."

Pași prin viață ...

Caut mereu în mine și descopăr bucurie de viață, redescopăr curajul de a lupta. E o poveste frumoasă aici, căci inima e mereu deschisă, plină de comori ascunse, de daruri neprețuite. Sunt bucăți de suflet, lacrimi de bucurie, oftaturi târzii, răni și împăcări, libertate și liniște, putere și armonie, gânduri curate și speranțe.
Trecut și viitor.
Sunt zile și nopți când sufletul cuprinde zarea întreagă și aduce la suprafață tot ce e ascuns în profunzime. Sunt clipe când interiorul se bucură de adevărurile cugetului, când inima e plină de bunătate și înțelepciune. Mă bucur când văd umbre căci știu că sunt în lumină, zâmbesc chiar de sunt nori, căci știu că în spatele lor stelele strălucesc mereu.
Prezent și viitor.
Găsesc mereu puterea și modalitatea de a-mi îndeplini visele, mereu găsesc forța de a merge mai departe. Sunt suflete în formă de inimă ce mă sprijină pe drum și îmi aduc mulțumire și liniște, știind că suntem toți ca o familie, ca degetele unei mâini, uniți în ajutor și îndrumare, în spirit și simțiri. Mă însoțesc pe drumul vieții, mă ghidează de multe ori și piedicile nu-mi mai par de netrecut. Ne atrage pe toți lumina, ne atrag locurile sacre, ne însoțește dorința de adevăr și libertate. Vibrăm împreună pentru că avem același drum. Schimbăm experiențe și informații, ne ajutăm în momentele de cumpănă și suntem fericiți când găsim liniștea. E mai ușor să depășești greutățile când știi că ai aproape un umăr sau un braț oricând și totul în jur te susține. Nicio alegere nu este întâmplătoare, fiecare este ales și la locul ales.
Trecut, prezent și viitor.
Acesta este drumul fiecăruia din noi. Călătorim împreună și separat, așa cum a fost scris.
E drumul inimii clădit cu armonie și iubire, cu liniște și adevăr.

o lume "perfectă"

Lasă-mă te rog să visez la o lume "perfectă" ... o lume fără tristeți și fără supărări. O lume în care totul e permis, dar numai cu condiția să fii fericit și să-i faci și pe alți să se simtă bine
Închid ochii și nu mai visez la o lume "roz" și visez la o lume în care exist eu și restul lumii ... o lume mai bună ... o lume "perfectă" doar prin ochii mei, o lume în care nu mai vreau fericirea și vreau doar să fiu "bine"...orice ar însemna acest bine în capul meu și în imaginația mea. Îmi lipsesc multe lucruri pe care acum nu le mai am și în trecut nu le apreciam, poate am ajuns acum la o maturitate în care apreziez mai mult lucrurile mărunte și nu-mi pasă dacă primesc doar jumătăți. Tind să cred că dacă te mulțumești cu mai puțin nu înseamna că nu te apreciezi pe tine la adevărata ta valoare și înseamnă altceva ... și încă nu știu ce!
Există perfecțiune în imperfecțiune chiar dacă nimic nu e așa cum am visat ...