lunea... prin muzică :)

rătăcesc…

Mă pierd în iluzii, în dorinţe…când ar trebui să dau piept cu viaţa. Mă las năpădită de dorinţe noi şi vechi. Mă întind spre cele noi uitându-mă cum se destramă cele vechi, nu pentru că nu mai vreau aceleaşi lucruri, ci pentru că nu mai ştiu cum să fac să le obţin. De ce au ieşit toate la suprafaţă tocmai acum? Acum când am nevoie de realism, mă izolez în lumea mea. Toţi se aşteaptă de la mine să reuşesc, să fac tot ce mi-am propus şi mai mult de atât…dar nu ştiu dacă mai pot. Mi-am pierdut încrederea în mine tocmai acum când aveam cel mai mare nevoie de ea. Poate că m-am supra-estimat. Lucrurile se schimbă. Oamenii se schimbă. Dorinţele, aşteptările se schimbă şi mie mi-e frică de schimbare…ghinionul meu, nu? M-am izolat de toţi şi toate. Nu ştiu de ce, probabil mă ascund de ceva, încerc să evit ceva, dar nici eu nu ştiu ce. Nu vreau să realizez anumite lucruri. Am observat că mi-e frică de oameni. Merg pe stradă şi mă feresc de ei. Merg pe stradă şi sper să nu mă întâlnesc cu cineva cunoscut. Încă sper că e doar o fază…până atunci, rătăcesc…

...thought...

Mă simt ca într-o carte, sunt un personaj real plin de vise și de sentimente. Problema este însă că naratorul nu-mi știe întreaga poveste și încă se gândește cum să o scrie. Încerc să mă ascund de gandurile ce rătăcesc permanent prin mintea mea, dar nu reușesc. Afară plouă. E o ploaie de magie amestecată de regret și de dorință. Nu știu care din ele predomina mai tare, știu doar că nu văd nici un rost în tot ceea ce mi se întâmplă. Mă ascund de anumite lucruri, și totuși în același timp încerc să le înfrunt. Poate caut un răspuns, sau poate trebuie doar să aștept în tăcere, nimeni nu știe, doar Dumnezeu, dar pana și El tace...

lunea... prin muzica:)

confuză...

Nu mai am cuvinte… Mi s-au împăştiat prin minte şi nu pot găsi locul mai gol de unde să încep curăţenia… Sunt în starea de nebunie, care simt că se accentuază şi se agravează cu fiecare zi ce trece… Nu vreau să mă izolez de lume, nebunia s-ar face simţită mai mult ca oricând… Simt cuvintele cum vin şi pleacă, simt gândurile care se scufundă în mlaştina din creier, încearcând să se salveze agaţându-se disperate de un fir subţire pe cale să se rupă cu fiecare gest agitat… Sunt amintirile ce se răscolesc în suflet şi nu-mi dau pace… Îmi întorc fiecare hotărâre şi mi-o schimbă ca pe-un serveţel ce s-a murdărit şi e aruncat în coşul de gunoi… Doar o minte confuză se poate afunda în orice acţiune ce o ţine ocupată şi tot amână să afle adevărul… Se îneacă într-o cărticică cu un conflict aparent tragic, însă cu un final frumos, o trezire din coşmarul ce părea să nu se mai termine… caută cu disperare să simtă durerea pe deplin din rândurile altora…

" Destinul îşi croieşte propriile căi, plimbându-ne, omorându-ne şi înviindu-ne după bunul plac, pentru ca mai apoi să ne târască în cele mai de jos gheene. Oamenii nu ştiu niciodată ce ar trebui să facă şi se lasă plimbaţi de această parte a sufletului ce îi poate nimici într-o singură secundă pentru o unică greşeală."

în lumea mea ...

Azi mi-au spus 3 persoane că trăiesc "în lumea mea". Și mi-am amintit de vorba aceea: când cineva iți spune că ești beat să nu îl crezi, când două persoane iți spun, nu știi ce să crezi și când iți spun trei te duci să te culci...
Într-un fel le dau dreptate. Trăiesc în lumea mea pentru că nu pot să accept "normalitatea". Am trecut printr-o experiență traumatizantă în copilărie...
Nu poți pretinde ca ești normal când e clar că nu ești. Sau poți? Nu știu, nu am de unde să știu, nu am încercat niciodata. Mereu mi-am facut propriile reguli, am trăit dupa un cod nescris numai și numai pentru a evita să nu par idioată (în viziunea mea). E umpic ciudat - dacă mă gândesc mai bine.
În gânduri sunt mereu foarte organizată, dezordine e doar în viața mea.
"Lumea mea" are pereții de sticlă. Eu vad perfect în exterior dar nimeni nu poate vedea dincolo de aparențe. Nu am întâlnit niciodată pe cineva care să poată să pătrundă în sufletul meu mai mult decât vreau eu să îl las. Judecata mi-e limpede ca gheața. Zâmbetul rece și lacrimile dulci.

lunea... prin muzica:)

Hristos a înviat!!!

Pastele este cea mai importantă sărbătoare creștină. El și-a păstrat până în prezent farmecul și semnificația, fiind alături de Crăciun un moment de liniște sufletească și de apropiere de familie. Farmecul deosebit este dat atât de semnificația religioasă, întotdeauna mai există o șansă de mântuire cât și de tradiții: oul pictat, iepurașul, masa cu mâncăruri tradiționale cozonac, pasca, miel, slujba de sâmbătă seara cu luarea luminii. Hristos a înviat!!!

lunea... prin muzica:)

happy end ...

Astăzi am căutat cu atenţie prin fiecare sertar al sufletului,am luat cea mai încăpătoare valiză şi mi-am aşezat în ea toate gândurile provocatoare de lacrimi sărate,toate amintirile triste şi-apoi am închis-o cu cheia uitării eterne.Am plecat la drum,pe cărările inimii,având ca destinaţie cel mai îndepărtat colţ al sufletului.Tot drumul am tras cu greu valiza după mine,căci toate amintirile cântăreau enorm.Mi-ar fi fost mai uşor să zbor,dar greutatea amintirilor triste ce-mi apăsau sufletul,mă ţinea la sol,tot plumbul grijilor din aripi făcea zborul imposibil.Drumul a fost chinuitor căci din interiorul valizei,amintirile işi spuneau povestea,iar eu retrăiam toate acele clipe.Fiori de teamă îmi atingeau trupul obosit,lacrimi sărate îmi părăseau ochii alunecându-mi uşor pe faţă.Ajunsă într-un târziu la un colţ uitat de suflet,m-am debarasat de toate amintirile triste.Nu vreau să mă mai împiedic de ele la tot pasul,nu vreau să mai plâng,nu vreau să mai pierd clipe suferind...M-am reîntors pe drumul vieţii,însă acum nu mai port după mine povara clipelor triste.
O linişte sublimă îmi mângâie sufletul,pe aripi de fericire mă înalţ uşor spre cel de-al nouălea cer.Toate amintirile triste s-au transformat în scrum,m-am eliberat de toate acele momente din viaţă ce mi-au provocat răni adânci...
Acum privesc în faţă şi văd un drum pavat cu zâmbete şi fericire.În sfârşit simt cum viaţa mea ia un curs normal. Ştiu că viaţa nu e numai lapte şi miere,dar în ultima perioadă prea fusese toată situaţia amară precum pelinul.
Slavă Domnului că tot coşmarul a luat sfârşit,iar această parte de poveste îşi încheie capitolul cu un final fericit!

lunea... prin muzica:)