iubesc ...

Iubesc copilul din mine, pentru că există şi îmi dă zi de zi aripi să pot zbura spre locurile nepermise pașilor mei înceţi. Iubesc ploaia, pentru că o pot simiţi, și mă înconjoară adeseori cu raceala ei de neîncălzit. Iubesc apusul pentru că privindu-l mă cuprinde un dor nebun de vară și de nopțile pierdute privind stelele.
Iubesc soaptele pentru că ele îmi dovedesc că cineva îmi atinge sufletul. Iubesc cantecul, pentru că în el își are locuința dragostea. Iubesc tăcerea pentru că este de aur și merită să fie prețuită. Iubesc sufletul , pentru că el este nemuritor și pentru că l-am primit de la Dumnezeu. Iubesc zăpada, pentru că ascunde niște steluțe mici ce alcatuiesc un întreg împreuna. Iubesc porumbeii, pentru că sunt atât de puri și de gingași încât mă trimit cu gândul la libertate.Iubesc, să iubesc pentru că numai prin iubire îl pot vedea pe Dumnezeu oriunde în jurul meu.

este...

...viața mea care se derulează printre cărămizile multicolore ale drumului pe care l-am ales și pe care îl construiesc clipă de clipă.Restul e ceea ce sunt, ce gândesc, ce simt, ce îmi place să fac.Azi sunt o fată oarecare care își lasă părul ciufulit să îi gâdilă obrazul.Sunt ceea ce alții vor de la mine. Pentru că pot fi eu în același timp, mă las.Și atunci las lucrurile să curgă. Sunt o persoană influențabilă, dar în adânc doar eu știu de ce fac tot ceea ce fac. Mă las influențată atâta timp cât pot influența prin gestul meu stări, reacții, păreri sau dispoziții.Nu totul e ceea ce pare, nimeni nu e ceea ce ar putea fi.Ma las condusă de instinct în cea mai mare parte a vieții mele, simțurile mă conduc acolo unde trebuie să fiu. Rareori am trăit urmările cu regrete.De obicei decid ceea ce sunt.Fac ceea ce simt, și spun ceea ce gândesc. Poate fi bine sau poate fi distinct greșit.
Indiferent de ceea ce contează, întotdeauna va exista ceva ce “a fost”, și ceva ce “va fi”.Între, sunt Eu!Cea care simte, trăiește, dorește, respiră, ascultă și generează ceea ce “va fi”.

lunea... prin muzica:)

o voce superbă și foarte caldă ...

Rămân cu brațele deschise spre lumină...

Uneori, chiar mi se întâmplă lucruri bune. Lucruri spontane, neprevazute, ceva ce asteptam demult. Ceva ce îmi revoluționează lumea, simțămintele, percepțiile, zilele, efectiv mă transformă. Mă bucur, intru în joc, începe o nebunie frumoasă și aproape ireală care mă înalță și mă face să fiu mai mult decât am fost pană atunci. Îmi arată lucruri minunate despre mine pe care le-am uitat sau le-am îngropat teribil de adânc în mine,ca să le acopăr cu resentimente, frustrari și ne-dorințe. Mă prind în hora bucuriilor, Într-un dans fără coregrafie, ce-și caută pașii în privirea oamenilor de lângă mine. Sunt ce aleg să fiu, iar și iar, în fiecare dimineață.
... Și apoi ne complicăm viața... într-o secundă... atât de simplu, și aproape de fiecare dată pentru că așa m-am obișnuit, și nu dintr-un motiv bine determinat de o situație actuală. Daca altădată eram sceptică, de ce acum nu mai sunt? Dacă altădată eram prevăzătoare, de ce acum mă arunc în abis fără să mă uit înainte și înapoi... Ceva nu este în ordine.
Iar apoi, lucrurile devin atât de improprii și impersonale, pentru că am pus peste toata bunăstarea si libertatea aceea înălțătoare... toate grijile posibile, vechi și noi, reale sau inventate din lipsă de încredere în viață și în iubire. Mi se pare că vorbesc prea mult, că forțez lucrurile, că nu fac destul sau că fac prea multe.
Uit mereu, mereu mereu, același lucru. Ca dacă fac exact așa cum simt, dar chiar cu adevarat așa cum simt înăuntrul meu, ca sentiment brut, intuiție, atunci rămân liberă. Rămân cu brațele deschise spre lumină...

Înainte să adorm ...

"Ne definim prin amintirile noastre. Dar dacă ne-am trezi brusc fără ele?
Dacă am uita dintr-odată cum ne cheamă, cine suntem, de unde venim, pe cine iubim
Are 47 de ani şi e scriitoare. Se trezeşte în fiecare dimineaţă neştiind unde se află. O formă rară de amnezie o împiedică să reţină informaţii mai mult de 24 de ore. Crede că are cu 20 de ani puţin, că este singură şi că are întreaga viaţă înainte. Dar descoperă că locuieşte cu soţul ei, Ben şi că majoritatea deciziilor importante din viaţa sa au fost deja luate. Doctorul ei o sfătuieşte să ţină un jurnal care o ajută să-şi recompună amintirile de la o zi la alta. Dar într-o zi deschide jurnalul şi citeşte: “Să nu ai niciodată încredere în Ben”.
Oare ce tip de accident a adus-o în această stare?
În cine să aibă încredere?
De ce ar minţi-o Ben?
O cheamă Christine. Jurnalul vieţii ei se numeşte Înainte să adorm.
Ai intrat deja în viaţa ei"
Daca te-ai trezi intr-o zi intr-un pat necunoscut , intr-o casa necunoscuta ,alaturi de un barbat necunoscut , si nu ai putea sa iti aduci aminte nimic din trecut ce ai face? Asa se trezeste Christine in fiecare dimineata , si in fiecare dimineata trebuie sa treaca peste soc , durere si dezamagire pentru a-si da seama cine este ea defapt. Sfatuita de doctorul Ed.Nash ea tine un jurnal in care isi noteaza tot ce face in ziua precedenta pentru a-si putea aminti in fiecare zi.

Nu am mai citit așa ceva în ultimul timp (ultima carte care măcar să se apropie de acest gen , pe care am citit-o a fost “Femeia in roșu” cu ceva timp in urma) dar pot să spun că mi-a plăcut și nu am putut să las cartea jos din mână. Pentru că te prinde. Trebuie să o urmezi pe Christine punând cap la cap informațiile pe care le primește altfel nu poți dormi. Am citit pană târziu ...

Nu e o carte prevăzătoare și nu iți poți da seama cine ce a făcut. Nu poți nici măcar să presupui pentru că , cursul acțiunii se schimbă de la o zi la alta iar persoanele de încredere sunt cele în care nu poți avea încredere.

lunea... prin muzica:)

"I would fly to the moon and back if you be...
If you be my baby
I've got a ticket for a world where we, we belong
So would you be my baby?" <3<3<3<3

Altfel ...

Nu știu ce simți tu... dar știu că nu vei înțelege niciodată felul meu de a fi, de a gândi, de a simți.De ce? Pentru ca nici măcar nu încerci...
Niciodată nu gândesc de doua ori la fel. Niciodată nu fac același lucru de doua ori la fel. Sunt spontană când îmi propun, monotonă dacă nu am chef. Sunt genul de om care iți poate fi aproape și când esti in culmea extazului, dar și când ești cu botu' pe labe. Insă în schimb nu-ți cer decât să fi acolo pentru mine când am nevoie și eu de cineva, de un umăr pe care să plâng. Pentru că dacă nu, dacă încerci să faci totul doar cum vrei tu, să faci să pară că mereu tu ești cel ce are dreptate, mă voi îndepărta. Și nu mă refer la "hai, pa! mi-am luat valiza și ma mut in capătu' celalalt al lumii", ci la îndepărtarea sufletească. Voi fi mai rece și nu-mi va mai pasa. Am învățat asta.

Nu vreau să-mi dai dreptate mereu... Nu vreau să te prefaci interesat. Dacă nu ai nevoie de mine prin preajma doar zi-mi ... și-o să fiu departe... Dar la un moment dat tot tu o să vi la mine. Și logic, o să te primesc cu brațele deschise pentru că unul din lucrurile din viață fără care nu pot să trăiesc sunt prietenii...

A mai trecut un an din viața mea!!!

Am mai crescut un pic, m-am mai maturizat, am trecut prin vânt şi soare cu mâinile în buzunar şi cu zâmbetul pe buze, iar acum mă înfăţişez într-o nouă variantă.
Timpul trece. Nu a îngheţat. Nu stă pe loc. A mai trecut un an din viaţa mea… am mai adăugat un trandafir în buchetul vieţii. Privesc în urmă şi-mi amintesc cu nostalgie clipele fericite prin care am trecut. Îmi amintesc cu lacrimi pe obraji de perioadele care m-au maturizat. Uneori, aş fi vrut să rămân copil pentru totdeauna. Poate aşa, nu aş mai fi aflat ipocrizia care este în jur. Minciuna şi falsitatea care mă pândeşte pe după colţ. Poate nu aş mai fi ştiut ce înseamnă să lupţi pentu ceva, ce înseamnă să fii responsabil. Timpul se scurge ... tot mai repede ... rămânând în urma amintiri ... astăzi deschid cutiuţa cu amintiri pentru a mai adăuga câteva şi pentru a le revedea pe cele vechi ...

luni ... prin muzica:)

Mulţumesc ... pentru că eşti mama mea!

Au trecut aproape 23 de ani din momentul în care i-am văzut pentru prima dată ochii. Tot atunci i-am auzit şi glasul care avea să mă ghideze toată viaţa. M-a susţinut mereu, fără să-i pese de conseciinte şi mi-a arătat dragostea cea mai curată. Mi-a alungat temerile cu o mângâiere şi m-a oprit din plâns ţinându-mă în braţe. A fost şi va fi întotdeauna cea mai bună prietenă pe care o pot avea, persoana la care mă întorc mereu după sfaturi şi cea care îmi conturează drumul, deopotrivă. Femeia care mi-a indus pofta de lectură şi care a suferit alături de mine când luam o notă mică. A plâns alături de mine de fiecare dată când cineva din jurul meu m-a dezamăgit şi m-a făcut să cred că viitorul meu va fi de vis. Femeia care a pierdut atât de multe încât ai crede că e un sfârşit prematur pentru ea, dar care continuă să se zbată pentru a nu ne lipsi nimic. Femeia care a suferit cel mai mult din toate cele pe care le cunosc, dar care s-a ridicat mereu din mocirla în care a fost aruncată, gândindu-se la noi.
Să nu plângi, Mamă, când citeşti! Tu nu ştii cât te apreciez şi cât sufăr când te simt dezamăgită. Să nu plângi, Mamă, când afli că eşti modelul meu, că tot ce-mi pot dori mai mult e să fiu la fel că tine.
Te iubesc, mami! Şi nu mi-ar ajunge o viaţă să-ţi mulţumesc pentru tot ceea ce faci pentru mine! Sărut mâna!

luni ... prin muzica:)

"Eşti ca un înger
Ce îşi caută o stea
Şi hoinăreşti mereu pe cer
Ai ochii-n lacrimi şi-n palme viaţa mea
Să te întorci la mine sper
Spune-mi, ce ochi străin
Ştie ce doar noi ştim
Ohh, doar tu şi eu
Spune-mi, tu crezi în noi?
Jură-mi, că vom fi doi
Ohh, doar tu şi eu"
"Toate parcă-s departe când privești în oglinda ta
Dar sunt la distantă de-un cuvânt"

speranța ...

Nimic nu-i mai minunat şi mai frumos decât momentul în care realizezi că speranța e încă acolo, în care o redescoperi într-un colțişor uitat chiar şi de vânt. În imaginea mea pare atât de perfectă şi de neschimbată, experiențele au trecut pe lângă ea nedemne de orice aluzie, iar eu am avut încredere în indiferența şi puterea ei. Câteodată mă întreb dacă nu cumva ea este mai puternică decât mine..
.
Construită din mii de particule sclipitoare, niciodată nu îşi pierde din culoare şi lumină, cu acelaşi aer viu plină de poftă să trăiască, îmi aleargă prin vene zburdând dimineața în ochii mei osteniți. 
Privind razele de pe mâinile mele am descoperit câteva urme sclipitoare, parcă un melc îşi greşise drumul, dar surprinsă am fost când mi-am dat seama că prin pori, defapt, nădejdea îşi făcuse un culcuş îndrăzneț, destul de îndrăzneț încât să mă convingă să nu o deranjez…

Acum se oglindeşte în ochii mei, se alintă în glasul meu, se bucură de zâmbetul ce-l provoacă aşa cum şi eu mă bucur de existența ei, iar împreună construim drumul pe care merg în fiecare zi, căci cu ajutorul ei totul pare mai simplu atunci când denivelările le simt pe propria mea piele..

Primavara... Bine-ai venit!!!

Primăvara e ca un sentiment de fericire.Acel sentiment prin care crezi că poți să faci ceva nou.Un nou început, o nouă viaţă plină de fericire în inimă şi nimic mai mult. Primăvara asta vreau să fie bine.Vreau să zâmbesc de fiecare dată când soarele va fi pe cer.Vreau să simt că traiesc și asta pot face prin fericire.Primavara aduce fericirea și șansa unui nou început.
Dragă primăvară, cu tine pot face multe și am de gând să caut noi vise și noi dorințe pe care să le aștept.
Azi a fost o zi frumoasă. În ciuda frigului, a zăpezii, am simțit că e primăvară. Flori, mărțișoare, urări… da, e primăvară!