lunea... prin muzică:)

ultima zi de septembrie luni

Mai stai, mai rămâi!

Cu păreri de rău, deseori m-am închis în lumea mea, m-am simțit judecată și am preferat să nu copiez faptele altora doar pentru a face parte dintr-un grup. Din când în când, credeam că am greșit, că ar fi trebuit să ascult părerile altora, să-mi modelez caracterul după spusele lor, să trăiesc mai mult clipa, să nu mă gândesc la consecințe, să nu mai fiu o fire atât de responsabilă și să pretind mai mult. N-am reușit. Am făcut bine? Cine știe. Știu doar că astăzi mă cunosc mai bine, mi-am înțeles sufletul, am învățat să-mi prețuiesc calitățile, să nu mă mai ascund după părerile altora, să fac ceea ce cred fără să dau socoteală pentru că sunt un om liber. Sunt un om cu reguli proprii, cu idealuri în viață, cu vise, cu secrete, cu slăbiciuni, cu un trecut din care am învățat, cu un viitor pentru care lupt și un prezent în care aleg să fiu diferită de ceilalți. A trebuit să plec de lângă cei care nu m-au acceptat și s-au mulțumit cu bârfe copilărești. A trebuit să plec cu lacrima pe obraz și nimeni nu m-a oprit. A fost dureros, am vrut să aud doar un "Mai stai, mai rămâi!"

suflet liniștit ...

O cană cu lapte şi un pachet de Oreo. Multe gânduri, speranţe şi un suflet liniştit. Este unul dintre acele momente în care nu mă gândesc cu grijă la planurile de viitor, ci mai degrabă cu emoţie şi nerăbdare. Este unul dintre acele momente în care m-am eliberat de toate problemele şi mi-am lăsat sufletul liber. Este unul dintre acele momente, când după o discuţie cu o persoană dragă îţi dai seama ce dor îţi era de nebunia de a fi fericit doar pentru că trăieşti acel moment. Pentru că totul este trecător şi nimic nu este mai important decât prezentul. Nu viitorul sau trecutul, ci clipa prezentă. Uneori este mai simplu să respiri fiecare moment. Să opreşti secundă şi să priveşti cu atenţie la tot ceea ce este în jurul tău. Sunt clipe care îşi pierd unicitatea. Sunt clipe unice. Şi atunci de ce să nu le oferim importanta cuvenită? Sunt lucrurile cu care ne întâlnim în fiecare zi şi cărora nu le-am dat niciodată importanţă. Oamenii din autobuz, sunetul oraşului, drumul către o destinație oarecare, tinerii îndrăgostiţi, cărţile citite pe o bancă, muzica din căşti. Sunt toate acele elemente care formează un carusel. Caruselul vieţii noastre. Pentru că viaţa este ca într-un parc de distracţii. Într-un moment te poţi afla pe culmi, iar în celălalt poţi pierde totul. Dar nu asta este important, ci dorinţa şi entuziasmul de a lua totul de la capăt de fiecare dată.

lunea... prin muzică:)

Poate voi pleca...

Ce e cu adevărat important pentru mine? Mai am de trăit ca să răspund la întrebarea asta...Ce cred eu că e important pentru mine acum? Să fiu împăcata cu mine însămi, să trăiesc în pace și în înțelegere cu propria-mi ființă, să mă iert și să mă iubesc și să am grijă de mine pentru că nimeni altcineva nu o va face oricât de mult am vrea noi să credem contrariul. Este cu adevărat important să-mi ajung la rădăcini, să mă eliberez de griji și de dezamăgiri și să îmi las sufletul să zboare în voie. Nu am poposit mult pe pământul ăsta, 24 de ani, un fir de nisip și de abia de vreo 5-6 ani încerc să înțeleg ce se întâmplă cu lumea din jurul meu...O lume care este bună cu tine până la un anumit punct, o lume care te iubește cu ură, o lume care pe de o parte îți dă și pe alta îți ia, o lume care te învață prea des ce e nedreptatea, o lume care nu știe de iertare, înțelegere, bunătate și iubire necondiționată - asta e viața de pe pământul ăsta și nu știu dacă îmi place. Poate voi pleca.Voi pleca de tot.

Doar în clipa asta ...

În clipa asta am uitat toate lucrurile urâte care mi-au amărât viața și m-au întristat. În clipa asta nu am decât un sentiment de bine care ignoră gândurile urâte și se scaldă în fericiri clădite cu timp în urmă. Vocea mea nu știu cum va reacționa la acest sentiment dar, cuvintele mele sunt călduroase și pufoase. În clipa asta eu m-am făcut fericită pe mine alungând nefericirea, râzând și plângând în același timp. În clipa asta simt că viitorul îmi va aduce ceva frumos. În clipa asta. Doar în clipa asta.

lunea... prin muzică:)

pentru ca a fost prima pe care am auzit-o astăzi ...

Ai grijă ce-ți dorești...

“Ai grijă ce-ți dorești, că se poate împlini”- îmi răsună mereu în minte aceste cuvinte, în momentul când îmi aliniez visele și dorințele pe câmpul de bătălie din sufletul meu. Cea mai grea bătălie dintre multele bătălii pe care le dau zi de zi, este cea cu mine. Poate s-ar fi așteptat cineva să spun că cea mai grea și cea mai dură este bătălia cu viața. Este și asta o luptă, o luptă pe care de multe ori o câștig, chiar dacă privind spre cer ÎL văd zâmbind pe Dumnezeu. Este o bătălie dură deseori și deseori cred că viaţa te va învinge totdeauna, totdeauna dacă nu te arunci în luptă hârsâit, întărit de lupta cu tine însuți, având ca stindard trei cercuri concentrice desenate în roz, albastru și verde - puterea gândului pozitiv, credința și speranța. Lupt cu mine să fiu adevarată, lupt cu mine să-mi cunosc limitele, lupt să mă pot depăși, strâng din dinți când cad, merg târâș doar vreme de-un pas, mă sprijin tot de mine să mă ridic. Scrâșnesc din dinți când mă lasă puterile și trag de mine fără milă să pot merge mai departe. Mă ridic, îmi ascund o lacrimă fugară de ciudă, îmi oblojesc vânătăile de pe suflet și merg îndârjita mai departe, știind că ce nu te distruge te întărește.Atunci câștig eu în lupta cu mine. Atunci mă simt învingătoare. Acestui câștig îi spun fericire. Când simt că nu mai pot, când începe a bate vânt de renunțare, rup o fâșie din sufletul meu, îmi fac steag alb și cer time out. O clipă de răgaz, o clipă preţ de un vis pentru a-mi lua energie din lumea de cuvinte, unde între a fi sau nu fi nu este nici o barieră, fug în lumea mea al cărei creator sunt eu însămi. Aceasta este o altă fericire.

lunea... prin muzică:)

DA pot simţi...

Încă trează, confuză poate... dar de ceva pot şi mereu voi putea să mă bucur, mereu voi şti că pot lua o gură de aer şi să mă afund în simţirii, sentimente pentru că DA pot simţi, mereu o voi face şi nimeni nu îmi va lua asta.De fiecare dată când mă voi trezi pot simţi adierea unei noi zile, pot simţi albastrul cerului mă poate alina, pot simţi orice lucru mărunt... orice mângâiere, pentru că asta întotdeauna mă va împlini. Mereu vedem lucrurile, mereu le punem pe ele înainte a ceea ce simţim, dar oare ştim că de fapt acolo undeva în interiorul nostru se ascunde ceva poate mic, dar de o valoare imaginabilă, fără să o putem cântări, fără să o putem calcula.. dar ea există. Mereu va exista şi ne va fi alături, ne va ajuta. Să pot preţui mai întâi cu sufletul, cu inima ci nu cu gândul, cu mintea.. să pot arăta ceea ce simt, ceea ce este cu adevărat important. Poate că nu este un obiect, nu îl putem vedea dar însă în interiorul nostru mereu va exista, şi ne va face să tresărim... să simţim şi să-l trăim. Iar când aşternem pe hârtie, acele simţiri, parcă este de o ardoare absolută, parcă sunt pline şi de mai multă magie, şi se descarcă de fiecare dată în locul şi în momentul potrivit. Nu ne căută însă noi vom şti de fiecare dată cum şi de ce să le găsim, vom şti că mereu au fost şi vor fi undeva acolo aproape de noi.

lunea... prin muzică:)