Am stat mult şi m-am gândit şi într-un final am ajuns la concluzia că nimeni nu se va zbate pentru mine,că nici un prinţ în armură albă nu va veni să mă salveze şi nici un făt-frumos nu mă va răpi. Cu atât mai mult, nici un ”voinic” nu va
lupta pentru mine. De ce? Pentru că în ziua de azi e mai uşor să stai cu mâna
întinsă. Dacă primeşti e bine. Dacă nu, mai sunt oameni. Aşa au ajuns să gândească băieţii din ziua de azi. Cavale
rismul e la pământ, manierele nu mai există şi limbajul e tot mai ”plăcut” urechilor. Ce să mai vorbim de ”agăţat”!!??? Şi cât de amarnic poate fi când visezi ani de-a rândul la o iubire romantică, când ochii îţi lăcrimează numai la imaginarea acelor clipe şi când
aştepţi nerăbdătoare la rând ca şi ţie să ţi se întâmple acel ceva!
Sau în ziua de astăzi tot ce ni se oferă e o masă de bărbaţi, care de care mai ”periculos” şi care de care cu stima de sine mult deasupra limitelor? Ni se oferă bărbaţi care la prima lacrimă cursă, la prima instabilitate emoţionala să fugă mâncând pământul! Nu vreau un făt-frumos,poate fi ca după toate acestea, să apară la uşa ta un nătăfleţ cu ochii în soare, cu mâinile în buzunar şi cu caş la gura!!! Poate fi ceva mai antitetic decât asta?Eu nu aş vrea un Superman, pentru că asta ar însemna să nu fie niciodată acasă, pentru mine,ci pentru ceilalţi care au nevoie de el.
Eu nu vreau un Făt-frumos pentru că asta ar însemna ca tot timpul să lupte cu zmeii şi eu să fiu pe locul doi. Dar DA, vreau pe cineva cu caracter, pe cineva cu imaginaţie, pe cineva care să fie lângă mine tot timpul, care să mă scoată din stările amarnice în care intru şi să mă ducă pe tărâmurile cele mai necunoscute! Dar oare mai contează ce vrem, noi, femeile? Nu vreau un făt-frumos, dar nici nu vreau broscoiul!!
