Nu vreau un final fericit...

Poate eu, poate tu...poate cineva o să-şi dea seama la un moment dat că viaţa este un dar, un privilegiu! Nu ştim să avem grijă de ea, nu ştim cum să preţuim toate momentele frumoase, nu le simţim când le trăim, însă le regretăm atunci când ne amintim de ele. Nu ştim să vedem frumuseţea ţării noastre, verdele pădurii, albastrul mării şi minunatele peisaje ale anotimpurilor. Mergeam cu trenul şi la un moment dat îmi spune cineva: " Văd că iţi place foarte mult să priveşti pe fereastră", m-am uitat la el şi i-am răspuns simplu, fără niciun alt comentariu:" da, îmi place mult." Mulţi privesc viaţa ca un drept, poate doar atunci când s-ar afla în centrul a 1000 de persoane moarte şi-ar da seama de adevărata valoare a ei. Uneori găsim fericire doar în vise, plecăm departe de ceva ca să ne liniştim, să lăsăm în spate toată agitaţia şi unde ajungem? Ajungem să ne simţim şi mai nepotriviţi în acel loc, ajungem să plângem pentru că totul este diferit, sa ne umplem cu energie negativă, ci nu cu suflet plin de bucurie, de linişte. Nu mai suntem fericiţi de teamă că mereu trebuie să se întâmple ceva rău care să schimbe totul. Nu vreau un final fericit, vreau o istorie care să nu se mai termine niciodată, finalurile fericite sunt doar poveşti care nu s-au terminat.