dezordonată...

Sunt extrem de dezordonată. Și nehotărâtă într-un mod care reușește să te enerveze până la urmă. Nu știu să fiu altfel. Nu știu cum reușesc unii oameni să aibă o ordine exemplară în casă, în viață, în gânduri, în sentimente. Pentru mine nu e niciodată alb sau negru, căci eu pot găsi o multitudine de nuanțe chiar și în aceste două nonculori. Eu nu spun niciodată cu ușurință da sau nu pentru că mai am și varianta “poate”. Eu iubesc și nu iubesc ploaia, îmi place și nu-mi place vara, îmi place aglomerația, dar ador liniștea, aleg oricând cartea, dar îmi place să văd și filmul, îmi plac plimbările, dar aș alege să lenevesc cât e ziua de lungă pe un petic de nisip în apropierea apei. Născută toamna, i-am furat acestui anotimp dualitatea. Pot fi la fel de caldă și de prietenoasă ca un început de septembrie și pot fi rece și neplăcută ca o zi înnorată de noiembrie. Revenind la partea cu dezordinea. Eu pierd tot timpul lucruri. Și sentimente. Și uit. Uneori, îmi uit și sufletul în mâinile altor oameni. Mă pierd și mă uit și rătăcesc pe străzi pustii, cu sens unic, încercând să regăsesc părți din mine. Nu, cu siguranță nu sunt un om ordonat. Cu atât mai puțin când vine vorba de sentimente. Acolo, niciodată nu e totul în ordine.