s-a terminat ...

S-a terminat... Acum poate e prea târziu să mai adaug ceva la tot ce-a fost frumos, am depănat atâtea amintiri, atâtea gânduri, atâtea întâmplări, incat mi-a amuțit gândul printre lacrimi...Iubirea pe care o credeam o poveste frumoasă cu final fericit și în care eu m-am dăruit în întregime, s-a risipit ca un nor... Despărțirea înseamnă pentru mine o lovitură atât de puternică, încât a avut forţa să îmi răstoarne întreg universul şi să mă facă să îmi pierd tot echilibrul sufletesc. Regret timpul pe care l-am irosit alături de un om lângă care mă vedeam până la sfârșitul drumului meu. Mă întreb obsesiv de ce ne-am întâlnit dacă nu suntem făcuți unul pentru altul, de ce sufletul ți-l i-a totdeauna cel care nu are nevoie de el, de ce s-a întâmplat aşa, ce nu am făcut bine, de ce trebuie să iubim aşa de mult o persoană cu care nu o să fim niciodată şi nu pot scăpa de întrebările care îmi provoacă durere... fiindcă nu am primit niciun răspuns sincer şi rezonabil, ci doar scuze puerile ale unui om imatur și indecis, care, probabil că doar m-a folosit ca să îşi umple singurătatea. Vreau să uit, dar mereu îmi reamintesc clipele petrecute împreună și atunci îmi vine să mor de dorul lor! Îmi reamintesc prima strângere de mână, primul sărut..., chiar și bătăile inimilor noaste, cât eram de emoționată, cât era de încurcat...Am crezut totdeauna ca el este omul pe care l-am așteptat o viata, am știut însa de la bun început ca va pleca, dar inima a refuzat sa creadă...Am visat alături de el, dar acum toate visele mi s-au spulberat; nu credeam că distanţa dintre noi ne va desparți. Cu ochii minții revăd cum m-a privit pentru ultima dată în ochi...Nu credeam că ultimul sărut va fi atât de plin de suferință! Am fost atât de prinsă în durerea pe care o trăiesc, încât nu mai întrezăresc nicio speranță la fericire. Mi-a luat totul: pacea sufletească, vise, sentimente, încredere...Acum poate că este fericit, știu că nu mai însemn nimic pentru el, dar mă mulțumesc că a fost cândva cea aleasă...Viața nu se termină deodată cu plecarea lui, mai ales că destinul ne-a legat pe veci cu lanțuri invizibile. Iubindu-l, am trăit din plin, cu bucurii și cu momente de adâncă tristețe, dar am trăit cu adevărat... iar azi, privind în urmă, nu regret nimic, nu îmi este rușine de omul care am fost și mai ales, am învățat că iubirea nu cunoaște limite…A iubi pe cineva înseamnă o recunoaștere a parții de dumnezeire, este o putere de a face bine celuilalt fericindu-l... Şi toate vor fi amintiri...

o poveste veche ...

am gasit-o printre hâtii uitate de timp... nu mai ştiu dacă am scris-o eu sau am preluat-o de undeva... dar sunt eu... ..O zi de iunie....La o margine de lume unde pendulele ceasului băteau cu spaimă ,trăia o fată.O fată oarecare...care vedea viața în multe culori,dar poate că așa și-o creionase.Vedea lucrurile cu ochii,le simțea cu inima, lucruri care în graiul omenesc nu se puteau spune,pentru că poate nimeni nu le înțelegea,sau poate nimanui nu-i păsa.Dar ei DA!DA!Îi păsa.Îi păsa pentru că era cea mai visătoare,cu ochi umezi și mari,în care se puteau citi multe,mult prea multe pentru vârsta ei adolescentină...Da!era o adolescentă,dar poate că își dorea uneori să fie iar acel mic copil,a cărui înțelepciune și iubire era jocul...copilăria era cea mai sinceră și frumoasă clipă din imaginația lumii.Așa se credea ea..o clipă în această lume...o lume atât de rece uneori,pe care și-ar dori s-o schimbe.Firea ei sensibilă nu ar face niciun rău.Cei din jurul ei îi spun mereu că are cel mai mare suflet și ea îl oferă tuturor, pentru că așa simte.Dar unii nu apreciază asta,sau nu le pasă,sau nu înțeleg ce vrea ea de fapt...Ea îi vrea pe toți fericiți.E atât de firavă și naivă...Toți o știu atât de veselă ,de plină de viață,mereu oferă celorlalți doar zâmbet,pentru că vrea să fie bine.Schițează zâmbete , dar ochii...ochii parcă spun altceva,prea multe sentimente care lucesc în acei ochii albastruia€¦.Ea se bucură de cele mai nesemnificative lucruri...care pentru ea sunt totul!N-a vrut imposibilul niciodată,pentru că nu știe ce-i imposibilul,pentru că visul de ieri e speranța de azi dar poate niciodată realitatea de mâine.De ce nu poate să fie bine..?...De ce nu e suficientă iubirea..?Ah..Iubirea...Poate că e cel mai unic sentiment ,care preface praful vieții cotidiene într-o ceață aurie!...Prietenia...Un alt sentiment unic.E ceva ce-ți dă putere atunci când nu mai poți.Când ai un prieten alături ești puternic.Prietenia este un suflet în două trupuri.Și această fată mereu a avut-o pe ea,prietena ei atât de specială și unică pentru ea.Mereu a ridicat-o când nu mai putea.Mulți nu pricep dar pe ele într-adevăr le leagă bucurii,necazuri,lacrimi,ore târzii....le leagă multe.Asta e prietenia!... Dar lucrurile mereu se înțeleg prea prea târziu...e trist!..mai ales pentru ea.Of!!!Ea nu poate uita lucrurile pe care le-a trăit și care erau totul atunci.Poate sunt și acum...S-a făcut prea târziu...parcă și pendulele s-au oprit sau poate e doar o părere.Ploaia care spală urmele lăsate pe geamuri ;acum spală lacrima târzie,care a dat suflet amintirii.E prea târziu pentru tot.Și doare,pentru că nu s-a spus tot.Plutesc pierdută-n gânduri .Mâine va fi o nouă zi...și va fi bine!Pentru că toate trec....și mai ști..?Poate nu vor lăsa urme.POATE...!?!

Vreau ceva firesc, natural...

Azi m-am simțit foarte singură.De fapt, vreau să fiu singură. Vreau să uit de problemele tuturor, să uit de toți și de toate, și mai ales de mine. Vreau un loc al meu, doar al meu, un loc fizic în care să știu că mă așteaptă lucrurile mele, cărțile mele, culorile mele, muzica mea. Egoism . Aș vrea puțin mai mult egoism, puțin mai multă viață, tandrețe și senzualitate. Aș vrea să mă trezesc în patul meu, să umblu dezgolită, să-mi placă de mine și de viața mea, să am o falsă impresie că sunt liberă.Să pot spune: \"azi vreau doar să mă plimb, să pictez și să mă îmbăt cu vin roșu \".Ce vreau acum, în momentul în care scriu aceste rânduri? Nu știu... Poate puțină liniște, o liniște calmă. Nu mai vreau tensiune , întrebări fără răspuns , îndoieli, frământări și toată gama de stări și trăiri pe care le am alternativ , tot timpul. Liniștea asta nu implică tristețe, e pace. Nevoia mea nesătulă de lucruri frumoase. De ce atâta nevoie?! Sufăr când nu am lucruri frumoase, când nu sunt înconjurată de frumos. O bucată de cer gri și simt că trăiesc. Uneori e nevoie de atât. Alteori îmi lipsește afecțiunea prea mult și fug de singurătate. Mi-ar place să mă refugiez în brațele unui suflet la care țin, dar tot în liniște, să știu că e acolo, firesc, natural.

lunea... prin muzică:)

"Nu regret nimic din ce-am făcut în viață, în schimb regret tot ce n-am făcut."

Nu sunt perfectă și nici nu îmi doresc să fiu, nu am o viață simplă, dar nici extraordinar de complicată, nu pot să spun că nu am greșit, dar nu regret nimic din tot ce am făcut, bun sau rău, în fiecare moment am încercat să fac doar ceea ce am simțit. Poate am tăcut de multe ori pentru a nu supără pe cineva, dar nici asta nu am regretat pentru că la momentul respectiv am considerat că asta trebuie să fac. Regret doar ceea ce nu am făcut...regret că poate nu mi-am arătat întotdeauna sentimentele, poate de teama de a nu fi dezamăgită; regret că nu am realizat poate ce mi-am propus, dar sunt mândră de tot ceea ce am realizat; regret tot ce aș fi putut să fac și nu am făcut, însă nu regret nimic din ceea ce am făcut. Aș fi poate falsă dacă aș spune că regret ce am făcut, sunt faptele mele, gândurile mele, acțiunile mele, poate uneori mi-a părut rău, dar niciodată nu am regretat. Viață, sau poate mai mult noi înșine, ne pune(m) de multe ori în situații dificile,dar niciodată nu trebuie să regreți ceea ce faci sau spui, consider că în momentul în care regreți ce ai făcut la un moment dat, îți renegi sentimentele, pentru că bune sau rele, cuvintele și faptele pe care le faci, îți aparțin, le simți și nu trebuie să îți fie rușine cu ceea ce simți sau gândești. Sentimentele și gândurile tale te fac unic, te fac special. Cum spunea Jonathan Larson: "Uită regretele, altfel vei pierde toată viață." Ce rost are să îți petreci viață regretând? Cine te cunoaște, cine îți e aproape, cine te apreciază cu adevărat, o va face în continuare, indiferent dacă gândurile și sentimentele tale coincid sau nu cu ale lui, indiferent dacă la un moment dat ai spus un lucru cu care nu e de acord. Oamenii nu se apropie, nu se atașează unii de alții doar pentru că au sau nu idei comune ; uneori discuțiile în contradictoriu întăresc o relație , îți dau ocazia să cunoști o persoană mai bine, să îi cunoști gândurile și ideile. Important e să fii tu însuți, iar cei care țin la ține cu adevărat, vor știi să te accepte așa cum ești în realitate, fără să trebuiască să te prefaci a fi altceva decât ești.

One tree Hill

Niciodată nu mi-au plăcut despărţirile. În orice circumstanţă sunt dureroase. Acum cinci minute mi-am luat rămas bun de la unul dintre cele mai minunate seriale pe care le-am văzut. Într-adevăr am plâns mai puţin decât mă aşteptam şi, încă, nu îmi vine să cred că s-a terminat. Definitiv!Mi-am dat seama că aceste poveşti te influenţează mai mult decât poţi tu să-ţi dai seama şi te marchează. Chiar dacă eu m-am apucat de el acum 1 lună, simt că am crescut odată cu personajele din serial. Nu vreau să îmi imaginez cum se simt cei care au urmărit timp de nouă ani, săptămână de săptămână, acest serial. Este dureros când te regăseşti în firul poveştii, chiar dacă în cea mai mică parte. Este un serial despre prietenie, familie, visuri, fericire, dar cred că cel mai mult este despre împlinirea visurilor tale. Este dureros atunci când îţi dai seama că nu mai ai visuri şi încerci să ţi le regăseşti, luând ca exemplu de speranţă acest serial. Cu toate că s-a terminat, pot oricând să îl reiau şi să îmi aduc aminte de momentele care m-au marcat. M-am uitat la el până la epuizare, am râs şi am plâns. Iar citatul pe care îl am pe perete o să mă urmărească de fiecare dată. "Nu-ţi fie teamă să faci greşeli, să te împiedici şi să cazi, pentru că în majoritatea cazurilor cea mai mare răsplată vine când faci lucruri care te sperie cel mai mult". Pentru a încheia o să pun câteva citate:

" Am ajuns la concluzia că, dacă lucrurile se întâmplă aşa cum ai vrut tu să se întâmple, atunci unii ar spune că nu am avut o viaţă plină de succese. Important e să nu te gândeşti cu amărăciune la dezamăgirile vieţii. Învaţă să renunţi la trecut şi recunoaşte că nu va fi mereu soare afară. Şi când eşti pierdut în întuneric şi disperare, aminteşte-ţi că numai în întunericul nopţii vedem stelele care ne vor arăta drumul spre casă. Aşa că nu-ţi fie frică să faci greşeli, să te împiedici şi să cazi, pentru că, de cele mai multe ori, cele mai mari recompense vin din faptul că ai făcut acele lucruri care te sperie cel mai mult. Poate că vei obţine tot ce-ţi doreşti. Poate că vei obţine mai mult decât ţi-ai fi imaginat vreodată. Cine ştie unde te va duce viaţa? Drumul e lung şi, la final, călătoria e, de fapt, destinaţia." "Orice cântec are un final. E ăsta un motiv să nu ne bucurăm de melodie? Adevărul e că nu avem de ce să ne temem. Face parte din viaţă." "Vrei să-ţi spun câte ceva despre mine? Nu am nimic de spus. Chiar dacă aş fi avut, ar fi greşit să mă crezi. Încrederea e o minciună. Nimeni nu cunoaşte pe nimeni cu adevărat." "Nu e nicio ruşine dacă ţi-e frică. La naiba, tuturor ne e frică. Ceea ce trebuie să faci e să-ţi dai seama de ce ţi-e teamă. Pentru că dacă frica ta are un nume, atunci o poţi învinge. Şi mai bine: te poţi folosi de ea"

lunea... prin muzică:)

O clipă

" Strângând nisipul în pumn, mă gândesc câte încap într-o clipă în care nu mai vrei să spui nimic." – Octavian Paler În fiecare clipă trebuie să alegem, să luăm o decizie, să dăm un răspuns sau să punem o întrebare. Fiecare ne găsim la un moment dat la o astfel de răscruce. Nu despre asta vreau să vorbesc acum, despre clipele, infinitele clipe limite, decisive, care ne duc pe un drum, sau de pe un drum pe altul. Acum mă gândesc la secundele alea în care nu vrei să alegi, să hotărăști, să dai un răspuns. Aleg uneori să tac. Iar dacă tac, nu înseamnă indiferență, nu înseamnă că nu am nimic de spus. Dimpotrivă, spun atât de multe. Nu îmi ajung atunci cuvintele, verbele, timpurile sau pur și simplu, nu vreau să rostesc nimic. Înăuntrul meu însă, e o explozie de idei, de întrebări, de temeri, de vise. Mă hotărăsc să tac și totul se liniștește ca atunci când a curs tot nisipul din pumn. Și e liniște, e liniștea dinaintea furtunii.

Învaţă să iubeşti ...

Când dragostea te învăluie cu aripile ei descoperi o lume nouă și frumoasă care nu credeai că există pleci la drum alături de persoana ce ți-a pătruns în suflet cu speranța că este omul care îți poate dărui tot ceea ce ai nevoie să te simți fericită , iubită și împlinită ,că îți poate ierta greșelile,nebunia , îți deschizi inimă și îți lași sufletul să zboare , să ajungă pe cele mai înalte culmi, nici nu te gândești că în orice clipă poate ajunge pe fundul celei mai adânci prăpăstii... Oferi totul ,aproape că uiți de ține , vezi totul în culori viu colorate fără nicio pată de negru sau gri, chiar dacă ele există ,tu nu le vezi ,pentru că nu vrei să le vezi , te lași îmbătată de mireasma dragostei ce te amețește gândind doar cu inima fără a deschide ochii minții . Până într-o zi când simți cum încet,încet ,zborul sufletului tău nu mai este atât de înalt . Simți că te prăbușești tot mai mult,că plutești într-o mare de indiferentă,lașitate și minciună, atunci, simți gustul amar al dragostei , lumea ta frumoasă de odinioară este acum o lume falsă în care rătăcești punându-ți întrebări la care nu găsești răspunsuri, îți dai seama că de fapt ai făcut marea greșeală să te îndrăgostești de dragoste... ...și totuși, Octavian Paler avea dreptate în ceea ce spunea... "Dar plăcerea de a oferi dragoste, implică riscul de a fi răniți , de a ni se răspunde cu ură ... neînțelegerea celor din jur ne poate face să nu mai iubim nimic ... dar, până la urmă, iubirea fie ea și pentru o clipă merită toate aceste riscuri ale eșecului. Căci, căutând mereu o cale de mijloc, între a iubi "nebunește" și a nu fi rănit, nu vom reuși să iubim nimic cu adevărat"...

lunea... prin muzică:)

Mută, surdă, oarbă

Nu mai am cuvinte. De nespus mi-a amuțit glasul. Nici măcar nu te mai aud, nici când vii, și nici când pleci. Iar ca să te vad, nu trebuie să ridic privirea, e zadarnit. Doar închid ochii și precum orbii te plămădesc din frânturi. Nici gustul nu ți-l mai știu de amarul pe care l-am înghițit până acum. Știu că miroși a primăvara dar primăverile nu mai vin, sunt precum nimfele. Aștept toamna, pentru că toamna îmi vei fi frunză, și frunzele cresc în mine. Atunci prin vene voi simți atingerea ta-sângele care mă ține în viață. Te iubesc mută, și surdă, și oarbă…

EA ...

Nu-ţi fă griji, se descurcă ea. Nu trebuie să o întrebi dacă a ajuns acasă cu bine şi nici dacă are nevoie de ceva. Pe ea nu ai de ce să o întrebi dacă e bine. Niciodată nu îţi va cere nimic. O să se ridice singură. Nu ţi-a trecut prin cap nici măcar o singură dată că ai putea să o iei de mână atunci cand merge langa tine , sau că ai putea să o strangi în braţe când o vezi singură. Tot timpul va reuşi să se descurce fără să ceară ajutor, fără să strige că s-a săturat să fie singură. E ea. Pe ea nu ai de ce să o săruti pe frunte înainte să adoarmă şi nici să îi spui “Bună dimineaţa” când intri în bucătărie şi ea face cafeaua. Ei îi ajunge să te vadă dormind liniştit. Pe ea nu trebuie să o anunți că ai ajuns acasă după o călătorie, sau că avionul ți-a aterizat cu bine. Nu o să se supere, o să tremure cu telefonul în mână aşteptând semnul pe care știe foarte bine că nu o să-l dai, ca de obicei. Ea știe tot. Știe ca nu iți place sa dai explicații. Chiar dacă îi pasă de tine și dacă i-a stat inima în loc, o să zâmbească ușurată când ai să vorbești cu ea peste patru zile, de parca nimic important nu s-ar fi întâmplat. Nu o să facă altceva decât să zâmbească amar... E ea. Aşa cum ai văzut-o întotdeauna. Ea și lumea din jurul ei. E acolo tot timpul,în fiecare zi ...

lunea... prin muzică:)

Am fost, sunt şi voi fi ...

Îţi mai aminteşti când număram minutele cu nerăbdare să ieşim la joacă? Îţi mai aminteşti când credeam că timpul e ceva pe care-l putem opri? Îţi mai aminteşti când făceam bijuterii din păpădii? Îţi mai aminteşti când la şotron piatra nu cădea în pătratul potrivit? Atâtea amintiri, atâtea clipe ascunse timid în palmă se conturează astăzi într-o carte de basme. Acesta este trecutul, ascuns într-un cufăr. Acum îmi conturez drumul din prezent spre viitor, îmi presar flori colorate, cu miresme de spreanţă şi de încredere. Acum, îmi strâng zâmbete inocente ale copilăriei şi le aranjez într-un buchet, vreau să îl dăruiesc viitorului. Timpul uneori trece mult prea repede pe lângă noi. Uneori, alergăm după el şi îl prindem într-o plasă pentru fluturi şi vrem să îl ţinem captiv, dar el are aripi, el zboară şi ne ia cu el. Noi ne prindem de un balon Care face trecere din trecut în prezent şi din prezent în viitor. Astăzi, stau şi îmi aranjez amintirile în acel cufăr, voi pleca împreună cu ele spre viitor, ţinându-l strâns într-o mâna, iar cu cealaltă mă agăţ de balon şi mă las condusă de el. Voi zâmbi tot drumul! P.S: Am fost, sunt şi voi fi acelaşi copil. Am fost, sunt şi voi fi aceeaşi visătoare. Am fost, sunt şi voi fi un fluture pe drumul său spre scop.