miercuri, 1 ianuarie 2014

Un gând la început de an...

Prima zi din an, prima din cele 365 de zile minunate care ne așteaptă. În fața noastră – un întreg buchet de lucruri frumoase, de oameni extraordinari, de întâmplări magice, de binecuvântări. Un an întreg de mii și mii de posibilități. Singurul lucru care îți rămâne de făcut este să îmbrățișezi fiecare zi cu sufletul și întreaga ta ființă și să ai încredere că pașii te vor purta în direcția potrivită. Iubesc aroma începuturilor și căldura unei noi zile. Iubesc fiecare vis născut între ani, fiecare dorință care mi-a tremurat în inimă , fiecare gând frumos răsărit la cea de-a douăsprezecea bătaie de ceas. Iubesc felul în care mă face să mă simt această nouă zi, speranța pe care mi-o insuflă, magia pe care o trezește în mine, puterea pe care o simt atunci când mă gândesc la viitor. Vreau să redescopăr în acest an , rând pe rând , fiecare miracol, fiecare zi așa cum este ea de fapt. Vreau să mă redescopăr pe mine, lucrurile care îmi plac, lucrurile care îmi ating inima, miile de posibilități care stau ascunse în fiecare minut, oportunitățile și provocările prezentului. Nu numai că îmi deschid ochii către frumusețea care mă înconjoară clipă de clipă , dar mă și fac să simt că trăiesc cu adevărat. Prea multe promisiuni, prea multe gânduri și frământări, prea multe vise transformate în iluzii m-au legat de anul care a trecut. Prea multă tristețe, singurătate și dezamăgiri și-au lăsat amprenta în sufletul meu. Nu am înțeles de multe ori sau poate am înțeles foarte târziu că fiecare om are calea lui, unică și personală, și că fiecare lucru deosebit este pus deoparte de Dumnezeu. Mi-am pierdut credința de atâtea ori, m-am temut de fiecare zi de fiecare decizie luată, fără să realizez că toate acestea au făcut din mine omul care sunt astăzi. Anul care a trecut m-a schimbat într-un mod cu totul și cu totul deosebit. Nu spun că nu am regretat multe dintre deciziile luate, nu spun că nu mi-am dorit nenumărate lucruri, nu spun că nu am avut păreri de rău și multe alte temeri. Însă toate acestea mi-au sudat oarecum încrederea și speranța și mi-au redat optimismul și credința că orice s-ar întâmpla, totul va fi bine. Am pășit în noul an cu sufletul plin de speranță și credință și cu inima plină de iubire. Mă redeschid întru totul prezentului și viitorului și sper să mă pot bucura sincer și deschis de fiecare zi în parte, de fiecare miracol, de fiecare om. Sper să devin un om mai bun, să pot lăsa loc schimbării în mai bine, să pot privi în urmă și să mă simt mândră de fiecare decizie luată. Anul acesta, voi lua lucrurile, oamenii și întâmplările pas cu pas. Și voi începe cu ziua de …. ASTĂZI. Cu toţii avem vise, mai ales la început de an. Sperăm să ni se îndeplinească, dar nu se întâmplă mereu aşa. Trebuie însă măcar să încercăm să ne vedem visele cu ochii. Suntem datori faţă de noi. PENTRU 2014 Celebrează viața. Râzi. Dansează. Speră. Iubește. Crede. Simte. Iartă. Găsește miracolul din fiecare zi, frumusețea fiecărei clipe, magia fiecărui moment. Eliberează-te de griji, de gânduri, de frământări și ia viața așa cum vine. Pune în palma Domnului tot ceea ce te face nefericit, trist și dezamăgit și scrie-ți propria poveste. Ai încredere în ceea ce îți este menit, renunță la temeri și la păreri de rău, înconjoară-te de bucurie, veselie, generozitate și optimism. Poate că nu poți schimba trecutul însă cu siguranță îți poți colora prezentul și îți poți defini viitorul. Zâmbește, ești înconjurat de miracol. Tu însuți ești purtător de magie, prosperitate, iubire și optimism. Trăiește frumos, curat și simplu. Simte și iubește viața. Dăruiește-te altora. Dăruiește-te ție.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu