imposibil ...

Să descriu ce simt acum mi se pare imposibil.Aș vrea să îmi vărs sufletul pe o melodie de al lui Vescan privind in gol.Vreau să plec.Vreau să mă uite toți și toate , vreau să uit de toți și toate , vreau să nu mai exist în inimile lor .Privind ușa întredeschisă prin crăpătura plapumei ce mă acoperă , încă aștept să vină cineva care să mă facă să uit absolut tot.Să îmi întindă mâna și să spună că e aici , indiferent de greșelile mele.Da,greșeli..le facem cu toții,uneori luăm vina asupra noastră doar pentru că nu avem puterea să ne apărăm.Și tăcem ,tăcem ascultând stropii de ploaie ce ne lovesc obrazul.Strâng din dinți , închid ochii și vreau să creez un burete cu care să șterg tot ce am trăit și să o iau de la început..dar nu pot.Asta sunt eu , încăpățânată,nemulțumită,introvertită,tăcută,prostuță…și nu o să mă schimb pentru niște zdrențe,căci tot ce regret este că am dezamăgit cea mai importantă persoană ,care a fost mereu acolo pentru mine,iar eu nu am știut să fiu.Am luat totul în glumă,am plecat și m-am întors când am vrut..mă mir că încă mai este aici. Și când o dai în bară rău de tot , așteaptă răsăritul.A doua zi poți să greșești din nou.Și a treia zi,și a patra,și a o suta zi poți să faci păcate căci oamenii te țin minte până apare altceva…și altceva…și altceva…și tot așa,pentru că ura e cel mai sincer sentiment.