lunea... prin muzică:)

Era copliărie.

“ Şi când te gândeşti că era aşa de simplu totul. Era prea frumos şi pe înţelesul nostru. Eram mici şi totuşi eram mari ,niciodată nu acceptam ca cineva să ne spună aşa aberaţie. Aveam vise cu grămada pe care le atingeam în fiecare seară în visele noastre.Acum avem doar vise triste,pline de dor. Reuşeam să ţinem suflete în mâini şi să oferim căldură doar prin simplul nostru zâmbet…Acum abia dacă ne ţinem sufletul nostru în propriile mâini. Era linişte în gânduri, ştiam ce vrem să devenim când vom creşte mari şi îl conturasem şi pe cel care ne va iubi. Ştiam că există prietenie şi ofeream din poveştile noastre tuturor necunoscuţilor…Am crescut-ne e teamă să le spunem.Ne e frică să ni le spunem chiar nouă! Eram mici. Nu ne era teamă să dansăm în ploaie,să ne murdărim de noroi pe rochiţa cea nouă şi nici să rupem inimi…noi le lipeam! Acum distrugem tot şi ne sunt distruse fără pic de milă. Credeam în poveşti cu final fericit, cu prinţi şi prinţese ,cu ‘şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi’. Aveam iubire de oferit şi ofeream fără îndrăzneala de a o cere înapoi. Primeam dulciuri ,alea erau pentru noi fericire. Alergam la ‘baba oarba’ nu ca acum…când alergăm după iubire şi ea după noi. Eram mici şi fericiţi. Eram noi ,pur şi simplu noi…nu ne ascundeam după măşti,nu ne păsa! Ne jucam toţi,băieţi şi fete,dar împreună …Nu ca acum..fetele cu inimile băieţilor şi invers.Iubeam viaţa ,iubeam visele ,iubeam iubirea. Era copliărie.