și a venit și mult asteptata primăvară ...

Ador primăvara. Ador culorile, parfumul, agitația, zâmbetele, iubirea ce pare că plutește în aer. Ador aerul miraculos care îți inundă plămânii, voioșia soarelui, blândețea răsăriturilor și a apusurilor. Ador nuanțele de verde crud ce par a cuceri pământul, veselia păsărilor, agitația orașului, turcoazul infinit al cerului. Ador starea pe care ți-o conferă o zi de primăvară senină, ador sentimentele care se trezesc în tine cu primele raze de lumină, ador veselia și strălucirea din privirile oamenilor frumoși. Aș spune că primăvara este o sărbătoare continuă, iar noi, ei bine, noi suntem invitații de onoare. Nu oricine poate inspira parfumul magic al primăverii și să se simtă pe deplin vindecat. Nu oricine poate vedea miracolul schimbării , nu oricine se poate îndrăgosti la prima vedere de un lan imens de verde crud sau de primii ghiocei timizi. Nu oricine simte mângâierea vântului primăvăratic sau înțelege povestea cântată de gingașele zburătoare. În jurul nostru are loc un miracol extraordinar, ascuns privirilor ordinare. Cei ce simt magia ei, cei ce văd întreg acest spectacol sunt cei care au primăvara în suflete, sunt cei care s-au vindecat de apatie, singurătate, amăgiri , iluzii cu frumusețe și iubire , cei care poartă în inimi ”defectele” cele mai de preț ale primăverii : naturalețe, simplitate, jovialitate, optimism, credință, speranță, bucurie, iubire. Primăvara este momentul ideal să facem curățenie în viețile noastre, să aerisim cele mai obscure unghere , să ștergem praful amintirilor dureroase, să alungăm întunericul ce ce ține prizonierii propriilor temeri. Primăvara trebuie simțită și în interiorul nostru, trebuie trăită și împărtășita tuturor celor care nu mai cred, nu mai speră , nu mai văd , nu mai iubesc , tuturor celor care au uitat să creadă în miracole.

Când dragostea vorbește ...

“Când dragostea vorbește, vocile tuturor zeilor par a fi adormite în armonia raiului.” – William Shakespeare Sinceră să fiu, îmi place, defapt, nu, ador felul în care Shakespeare vorbește despre dragoste și uneori despre viață. Și totuși când e dragoste în jurul totul e perfect sau încearcă a fi așa… Totuși în ochii tăi asta vezi, uiți de ceea ce te înconjoară și gândurile sunt numai într-un loc, la el sau ea… Uiți de toate problemele ce te înconjoară și vezi că de când e în viața ta totul e frumos și problemele pe care le aveai nu mai sunt așa de grele și doar gândindu-te că e acolo lângă tine ele devin mai ușoare și parcă din senin le găsești rezolvarea fix acolo unde te așteptai să fie. În doi totul e mai ușor, adică problemele lui sunt ale tale și invers… Deci după părerea mea asta e ceea ce contează. Încă nu știu dacă momentan am deviat de la subiect, dar cred că asta e cel mai probabil.. Oricum… Când dragostea plutește în aer până și cele mai puternice ființe pământești sau cerești, nu îți mai pot face nimic, nu te mai poate răni nimeni. "Iubesc în tine omul acela pe care numai eu l-am descoperit, un om care nu-i cel ce aparţine lumii, cel admirat, cunoscut, ci unul doar al meu, care nu se mai poate schimba, care nu poate îmbătrâni, pe care nu pot să nu-l iubesc, fiindcă îl privesc cu nişte ochi ce nu-l văd decât pe el..." Guy de Maupassant

lunea... prin muzică:)

simple cuvinte...

Uneori chiar și cele mai simple cuvinte rostite de persoana pe care tu o iubești îți luminează ziua și te face să zâmbești, doar atunci când știi sigur că sunt rostite din suflet și nu din simplul fapt de a fi spuse. Hai să fim serioși că acel TE IUBESC de la persoana potrivită îți face ziua mai frumoasă, ce naiba, îți face viața. Deci cine spune că nu e așa atunci nu știe ce fel e să simți acele cuvinte, adică atunci când sunt rostite cu sinceritate e așa de frumos. Dar totuși aceste micuțe 8 litere așezate aleatoriu, care formează acest simplu cuvânt în inima și mintea multora înseamnă foarte mult, extrem de mult. Unii așteaptă ani de zile sau chiar o viață întreagă să le audă, iar alții vin fix atunci când ai nevoie, de asemeni vin și cu persoana potrivită. Deci, ce e mai frumos ca acest cuvânt, bine doar dacă este unul sincer și venit de acolo din suflet. <3

Astăzi... astăzi... astăzi

Astăzi, profit de iubirea celor care mă înconjoară, profit ca o egoistă excentrică de sentimentele lor frumoase, de prietenia ce mi se oferă constant în mod generos, de înțelegerea și bunătatea ce nu-mi lipsesc niciodată. Astăzi, încerc să mă bucur ca un copil inocent de fiecare gest , cuvânt sau mângâiere menite să mă trezească la viața, să-mi revitalizeze mintea, să-mi întinerească sufletul. Astăzi, nu mă gândesc decât la lucruri frumoase, la momente speciale, fiindcă știu că au fost nenumărate și încă mai sunt în viața mea. Astăzi, vreau să mă gândesc la viitor doar cu detașare și speranță și nu cu teamă sau regret. Astăzi, este timpul ca tot ce am cumulat în sufletul meu, tot ce am visat să prindă aripi și să zboare spre o realitate palpabilă. Astăzi, voi învăța să râd din nou, să mă bucur, să trăiesc nu cu gândul la trecut ci la un prezent existent. Astăzi, o să-mi iert greșelile, defectele, slăbiciunile și nu o să văd decât partea frumoasă a lucrurilor. Astăzi promit solemn să nu fiu decât fericită și împlinită, să nu simt decât mulțumire, generozitate și iubire , să nu trăiesc decât frumos, onorabil, simplu, să nu mă opresc decât atunci când voi simți că nu mai pot și atunci doar pentru a-mi trage răsuflarea și a porni din nou la drum.

lunea... prin muzică:)

"Over and over I look in your eyes you are all I desire you have captured me I want to hold you I want to be close to you I never want to let go"

Nu am aripi, însă am vise...

Nu am aripi, însă am vise. Diafane, mărețe, incredibile, imposibil de îndeplinit. Nu pot zbura, însă pot simți mângâierea vântului răcorindu-mi pielea în timp ce mă înalț. Nu pot ști cu certitudine ce îmi va rezerva ziua de mâine, însă pot spera și mă pot încrede că totul va fi bine. Nu pot avea siguranța că drumul pe care am decis să-l parcurg este și cel potrivit, însă știu că pașii rătăcitori uneori, ezitanți alteori, mă vor purta întotdeauna spre țelul meu. Nu am știu să-mi colorez în nuanțe primăvăratice viața, dar tind să cred că am învățat cum să țin pensula între degete și chiar dacă mișcările sunt încă ezitante cu timpul sper că ele vor deveni sigure și precise.Nu pot schimba direcția bărcii al cărei căpitan sunt ,însă o pot cârmi și mă pot folosi de avantajele naturii ca să o fac să plutească. Nu pot fi fericită tot timpul , însă încerc să găsesc întotdeauna un motiv care să mă facă să zâmbesc. Nu pot ierta mereu aceleași greșeli, aceeași oameni care mă fac să sufăr, însă asta nu înseamnă că sunt un om rău ci doar un simplu om. Nu pot iubi din toată inima nu fiindcă sunt egoistă ci doar din teama de a nu fi rănită. Nu pot să-mi țin întotdeauna promisiunile, dar asta nu mă face o persoană lașă sau mincinoasă ci doar o persoană cu defecte și imperfecțiuni. Nu ofer cu ușurință iubirea, prietenia însă atunci când o fac mă simt ca și cum aș putea să mă înalț , as putea dansa asemeni unei libelule , fără constrângeri, fără limite. Nu am aripi însă pot zbura mai departe decât aș fi crezut, doar închizând ochii și visând. Nu cred în iluzii , dar cred în vise care se împlinesc.

24 ... :)

Am mai crescut un pic, m-am mai maturizat, am trecut prin vânt şi soare cu mâinile în buzunar şi cu zâmbetul pe buze, iar acum mă înfăţişez într-o nouă variantă. Timpul trece. Nu a îngheţat. Nu stă pe loc. A mai trecut un an din viaţa mea… am mai adăugat un trandafir în buchetul vieţii. Privesc în urmă şi-mi amintesc cu nostalgie clipele fericite prin care am trecut. Îmi amintesc cu lacrimi pe obraji de perioadele care m-au maturizat. Uneori, aş fi vrut să rămân copil pentru totdeauna. Poate aşa, nu aş mai fi aflat ipocrizia care este în jur. Minciuna şi falsitatea care mă pândeşte pe după colţ. Poate nu aş mai fi ştiut ce înseamnă să lupţi pentu ceva, ce înseamnă să fii responsabil. Timpul se scurge ... tot mai repede ... rămânând în urma amintiri ... astăzi deschid cutiuţa cu amintiri pentru a mai adăuga câteva şi pentru a le revedea pe cele vechi ...

lunea... prin muzică:)

P.S. Te iubesc

De curând am citit o carte minunată... și de data asta cartea bate filmul!!! :) P.S. Te iubesc e o impresionantă poveste de dragoste, o poveste despre pierdere, despre durere, despre speranță și despre încredere. Acesta este genul de carte care te face să îți pui 1000 de întrebări, care te împinge să apreciezi omul de lângă tine cu toate lipsurile lui, fiind conștient de nesiguranța unui “mâine” împreună. Ce am învățat eu din această poveste? Am învățat că dragostea poate dura încă mult timp chiar și după ce rămâne doar unul, că un om care e smuls de lângă tine își poate păstra un loc în inima ta pentru totdeauna, că drumul vindecării este unul lung, lent și anevoios, dar că suntem obligați să îl parcurgem. Am învățat deasemenea că pentru a merge mai departe îți trebuie o motivație bună și că indiferent cât de mulți oameni îți vor binele și vor să te ajute nu pot reuși decât dacă și tu îți dorești asta. “Să găsești pe cineva pe care să-l iubești și care să te iubească este un sentiment extraordinar, extraordinar. Dar să găsești sufletul pereche este și mai grozav. Un suflet pereche este unul care te înțelege ca nimeni altul, te iubește ca nimeni altcineva, va fi mereu alături de tine, indiferent ce s-ar întâmpla. Se spune că nimic nu durează la nesfârșit, dar cred cu tărie că pentru unii iubirea continuă și după ce ei nu mai sunt printre noi.” - Holly

Mama ...

melodia asta spune totul!!!

rain... rain ... rain

Azi m-am plimbat prin ploaie, am lăsat prospețimea ei să treacă prin mine și am avut parte de o zi superbă. Dacă altădată mă ascundeam de ploaie sub umbrelă lăsând capul în jos, de această dată mi-am ridicat privirea spre cer și timp de câteva clipe am lăsat picăturile să-mi cadă pe față. Împrietenindu-mă astfel cu ploaia, m-am întrebat ce avem de învățat de la aceste fenomen minunat al naturii dătător de viață. Daca îi asculți cu atenție cântecul, poți observa că nu e niciodată același. Uneori e cu vânt si cu tunete, alteori e scurtă și răcoritoare, alteori e liniștită. Ascultând cadența picăturilor, am observat că mesajul ei e diferit în funcție de felul în care cade. Am înțeles că ploaia nu e ploaie decât în cădere. Ea pornește din nori și în scurt timp stropii ei se sparg de pământ devenind una cu acesta. Nu știu cât trăiește o picătură de ploaie, dar nu diferă cu mult de viața omului. Atunci am înțeles că așa cum ploaia există numai în cădere, viața mea nu există decât atunci când o trăiesc cu adevărat. Ploaia unește cerul cu pământul, la fel și omul. Trăiesc pentru a uni cerul cu pământul prin esența ființei mele, nu pentru a-i face umbră pământului. Ploaia nu face diferență între flori și buruieni, ea udă deopotrivă toate formele de viață, asemenea cuiva care își îndeplinește cu disciplină misiunea. Ploaia nu face diferența între cei care au nevoie de ea și cei care n-au nevoie de ea, ci își împrăștie picăturile peste tot. De fapt, ploaia nu e altceva decât o altă formă pe care o ia apa. Apa se scurge pe pământ, pătrunde prin pământ, dar spre deosebire de acesta ea se poate înălța sub formă de vapori, poate pluti sub formă de nori și poate pătrunde aerul.

lunea... prin muzică:)