miercuri, 26 septembrie 2012

azi nu ...

Astăzi nu am binevoit să ies la lumină, soarele se vede mai bine din spatele unor geamuri încărcate de draperie, lumea se vede mai bine atunci când nu faci parte din prim-plan, poţi să simţi mai multe când eşti în public, prezent numai printr-un gest simplu, o împreunare a palmelor şi un mic contact când lucrurile devin simţitor de interesante. Am fost numai spectatorul unui show melodramatic, înţesat cu lacrimi, gelozie, intrigi şi mai presus de toate, cu dragoste. Lucrurile sunt mai savuroase când nu eşti nevoit să iei parte, când ştii că nu există risc şi nici eşuare, e ca şi cum te-ai arunca de la etajul zece fără să ai parte de consecinţele de după, cine nu preferă să privească dar inima să-i simtă fiecare tânguire? Cine nu ar iubi fără regret, dacă nu ar exista riscul unei "rupturi" (deschise, în cel mai bun caz"), cine nu ar încerca lucruri extreme dacă cel mai rău lucru care s-ar întâmpla ar fi plictiseala? Dar este cam greu să generalizez, mai ales acum când ştiu că totul este relativ, simţurile înşeală şi câteodată şi inima. Asta învăţ eu citind, trăiesc iubire, luptă, suferinţă temporar, fără cicatrici, fără efecte distrugătoare, trăiesc aşa cum mi-am dorit mereu, dar n-am avut curajul şi nici "creditul" necesar

luni, 24 septembrie 2012

lunea... prin muzică:)

"Sometimes you wonder if this fight is worthwhile The precious moments are all lost in the tide, They’re swept away and nothing is what is seems The feeling of belonging to your dreams"

joi, 20 septembrie 2012

thoughts...

E ciudat cum oameni care te ştiu de mult nu te cunosc decât puţin... care află despre tine doar ce vrei tu să le povesteşti... care te văd râzând sau suferind fără să înţeleagă de ce... Se uită la tine fără să te vadă, te aud fără să te asculte, trăiesc lângă tine fără să te simtă. Sunt zile în care nici eu nu ştiu ce simt sau ce vreau, dar probabil că aşa păţim toţi uneori... Ştiu doar că sunt de o simplitate complicată, sunt un joc de lumini şi umbre, sunt un înger cu ochi de demon. Nu cred în iubirile eterne deşi le caut zi de zi... mă sperie responsabilităţile, dar tânjesc după stabilitate... nu fac promisiuni de teamă să nu le încalc... nu caut duşmani, dar nici nu mă feresc de ei. Trăiesc râzând chiar dacă inima îmi plânge iar lacrimile le transform în ploi reci ascunse după nori. Construiesc vise zi de zi... mereu altele, mereu aceleaşi... Trăiesc fără să mă gândesc la ce va fi mâine, dar îmi fac planuri... mi-e teamă să nu-mi irosesc energia, timpul sau viaţa... sunt un "copil" ce vede lumea prin ochii unui adult... refuz să cresc, refuz să-mi pierd naivitatea... Îi iubesc pe ceilalţi mai mult decât mă iubesc pe mine...

marți, 18 septembrie 2012

un vis împlinit... de care mi-e dor

Am pornit spre mare singură cu o groază teribilă, ca să fiu sincera, dar s-a dovedit ca drumul pe cât de lung și singuratic pe atât de plăcut. Am citit, am socializat mi-am făcut prieteni noi și am râs până ce m-am trezit la destinație... și am ajuns acolo... m-am aruncat în mare cu o dorință intensă de a-mi curața gândurile de praful și neliniștea zilei de ieri. Am alunecat în valuri ca un pește și m-am lăsat luată de apă către sufletul ei. A fost ca un vis… s-a stins în noapte. M-am întors către mare și am privit-o. Am lasat-o deoparte și am plecat către mal. Am privit nisipul și s-a lăsat călcat de talpa mea.Cum aș putea descrie senzația aceea de val care vine și îmi fură nisipul de sub tălpi? Cum aș putea descrie senzația de soare care îmi mângaie chipul? Ce poate fi mai frumos decât un răsărit de soare la malul mării? Poate un… apus de soare! Sunt două momente unice cu care ziua începe şi apoi se încheie, pentru a face loc … altei zile! Sunt momente ce nu se pot exprima suficient de bine în cuvinte şi care se cer primite în suflet pur şi simplu. Să mergi pe malul mării când ziua încă se îngână cu noaptea, să „auzi” liniştea care domneşte peste toate, să simţi briza răcoroasă a mării cum îţi mângâie faţa, să priveşti cu nerăbdare acea linie a orizontului, în care cerul sărută marea şi pe care apare încet, încet, un punct roşu care devine tot mai mare, aducând strălucire pe întreaga boltă cerească. Un moment de mare emoţie, pe care eu l-am așteptat cu nerăbdare... După strălucirea zilei, după ce m-am bucurat de razele fiebinţi ale soarelui, de mângâierea valurilor calde, de nisipul încins, de adierea brizei care mai răcoreşte puţin fierbinţeala, este momentul apusului, cu vraja sa magică… Încet, încet, soarele păleşte, strălucirea arzătoare se domoleşte, căldura de afară se preschimbă în răcoare, iar discul solar redevine acel punct luminos roşiatic, care se retrage lin dincolo de linia orizontului. Lumina lasă loc întunericului, ziua lasă loc nopţii, luna îşi face apariţia pe cer, iar bolta cerească se împodobeşte cu un nesfârşit covor de stele.

luni, 17 septembrie 2012

lunea... prin muzică:)

... am revenit din vacanță... doar fizic... sufletul meu este înca acolo... ... într-o zi de... septembrie... luni...