luni ... prin muzica:)

"stai pe loc, sentimentu`i reciproc de fiecare dată când în timp mă întorc,
și de fiecare dată când îl stingem se aprinde la loc"
"You’ve been gone for so long, it’s time to let go,
You disappeared in the shadows, just trying to save your soul.
You left me all alone and now you’re too far gone, so gone."

zăpadă ... multă zăpadă

De două zile ninge... mereu mi-a plăcut să văd dimineața, atunci când mă trezesc pe geam totul acoperit de zăpadă. Apoi să îmi fac un ceai de fructe și să stau în pat să citesc, iar din când în când să mai vin la geam să mă uit afară. Sunt lucruri simple care mă fac fericită.
Azi dimineață, în timp ce priveam pe geam,am observat cât de frumos ningea. Zăpada ce se așternea pe pământ strălucea... parcă stelele în loc să strălucească pe cer se mutaseră pe pământ. De ce este mereu așa liniște când ninge? … e o liniște atât de apăsătoare ca te face sa nu scoți un cuvânt, parcă cineva iți spune să taci pentru a nu deranja acel peisaj amorțit. Mereu când eram mica îmi plăcea să prind fulgi și mă enervam când se topeau, îmi placea să mă plimbe tati cu sania, să fiu prima care aleargă prin zăpada neatinsă de altcineva, să fac primii pași pe covorul de zăpadă perfect. Sufletul de copil a rămas … azi am alergat prin zăpada proaspăt așternută… m-am simțit ca un copil … ieri am ajuns și la sanie și asta a făcut totul perfect … e zăpadă ... multă zăpadă

luni ... prin muzica:)

E prea mult fum în jur, nu pot zâmbi acum mintea ta bolnavă îmi cere mult prea mult! Uită de tot, uită de tot uită de lume, de sentimente, de suflete pereche, de șoapte la ureche, fi rece nu lasa pe el să te întunece.♥♥♥

cuvinte nerostite ...

Există cuvinte ce rămân nerostite, cărora nu le găsesc locul când am ocazia să le spun, ca după aceea să nu le mai găsesc rostul. Cuvinte, gesturi... Am impresia că o să am timp să le spun, să le fac, că nu e momentul lor. Dar nu de fiecare dată timpul e de partea mea. De fapt, mai mereu, timpul e doar de partea lui.Sunt pusa în situația de a nu mai fi nevoie să rostesc sau să fac lucrurile pe care le-am amânat din convingerea sau speranța că voi avea timp pentru ele. Când conștientizez că nu voi mai avea ocazia să le dau viață, încep regretele și întrebările care încep cu „Cum ar fi fost dacă?” Nu voi știi niciodată. Poate ar fi fost mai bine, poate ar fi fost la fel sau chiar mai rău.
De ce le refuz cuvintelor și gesturilor dreptul la viață? Ele rămân doar în capul meu și revin din când în când, vrând cu tot dinadinsul să-și trăiască clipa amânată de mine . Ma cutremură nopțile apărând în vise, ma fac să îmi doresc să fac acum ceea ce n-am făcut atunci, gând pe care mi-l alungă rapid în momentul în care îmi dau seama cât ar fi de stupid să fac asta.
Nu prea am timp. De aceea poate nu ar trebui să amân să spun sau să fac ceea ce simt în momentul în care am ocazia să o fac. S-ar putea să nu mai apară o a doua. Deci, nu lăsa pe mâine ceea ce încă poți face azi. S-ar putea ca mâinele imaginat de tine să nu semene deloc cu mâinele real.

luni ... prin muzica:)

" Și, știi tu odată cu timpul zbori
De multe ori mult prea visători
Dar cred că razele tale scad de dincolo de nori
Că prima dată, când aveai în ochi întreaga lume colorată
Ce ziceam că suntem gata pentru tot ce mi se arata
Ca-s mulți pierduți, dar avem o strada luminată
Și, timpul trece rapid ca o săgeată
Și n-ai cum să treci prin toate să ramai fără de parte
Și-o inimă pentru el până când va înceta sa bată
Ca-s cei ce rămân aici chiar dacă pleacă "

pierdută... printre fulgi...

De când mă ştiu, atunci când ninge îmi place să privesc căderea fulgilor de nea. Mă uit cu atenţie la alunecarea lor prin văzduh, simt tăcerea ninsorii, adulmec aerul, iar la un moment dat privesc în sus şi urc prin căderea lor. Am repetat ritualul: ningea frumos în seară, fulgii erau de toate mărimile şi mă îmbiau să intru în mijlocul lor.
Mai întâi am simţit pe obraji fulgii. Veneau din toate direcţiile şi mă invitau să le acord atenţia mea: am zâmbit şi i-am privit; s-a făcut deodată linişte, era doar căderea lor .

Am avut parte de o seară cu multă zăpadă aşa cum îmi doream de mult... :X:X:X

Ninge:X:X:X

în sfârșit ninge:X:X:X nici nu-mi vine să cred ... nu cred că există anotimp mai spectaculos decât iarna... privesc prin geamul aburit, de respirația-mi caldă, cum fulgii de nea se aștern peste tot ceea ce ne înconjoară. Nimic nu îi răzbate, nici măcar o urmă, lina de vânt... tăcerea a pus stăpânire peste tot. Ici colo mai zărești câte o fereastră luminată sau câte un cățel zgribulit... în rest, nici un sunet. Priveliștea îmi dă un sentiment de liniște sufletească, de parcă totul ar fi desprins dintr-un poem de Coșbuc sau Topârceanu, numai că de data asta totul se întâmplă invers. Nu peisajul capătă viată,prin detaliile minutioase si atmosfera creată de poet, ci viata este înrămată intr-un superb peisaj. Copacii dorm sub greutatea zăpezii ce s-a așternut, iar natura întreagă pare amorțită...o lumină difuză se răspândește în aer...un peisaj ce tinde să mă înglobeze și pe mine contemplând asemenea minunății...ce poate fi mai frumos decât o asemenea încântare a simțurilor....a sufletului....am părăsit fereastra ce mă purta intr-o lume de basm, însa acolo nimic nu s-a schimbat....e iarna....e noapte...ninge... în sfârșit ninge ...

Nehotărâtă...

Dacă am învățat ceva despre mine în ultimul timp, e că sunt groaznic de nehotărâtă. Eram și înainte, dar acum a început să devină serioasă treaba. Nu știu ce vreau pentru că nu știu ce e mai bine pentru mine și da, vreau ce-i mai bun. Nu asta vrem toți?! Totul se învârte amețitor în jurul meu și devine dificil să țin pasul cu restul lumii.. Când în sfârșit mă hotărăsc și eu, ceilalți se răzgândesc și nu mai pot, nu mai pot să rezist acestui haos. E amuzant că tocmai eu spun asta, care dintotdeauna am fost o aiurită care nu știe pe unde și-a lăsat lucrurile, e mereu pe fugă și întotdeauna trebuie să uite câte ceva. Dar chiar și eu am nevoie uneori de o mică doză de ordine în gânduri și în inimă.. Poate că asta caut de fapt, de asta mă aflu într-o grabă continuă și epuizantă, caut pe cineva care să mă ajute să îmi revin, să mă trezească la realitate sau să mă facă să visez mai mult.. Cert este că ar trebui să fac ceva ca să-mi dau seama ce vreau de la viață și, cel mai important, ce vreau de la mine.. Dar, până atunci, rămân aceeași tipă dezordonată, uitucă și visătoare

Te Iu...

"Unul dintre cele mai grele lucruri în viaţă este să ai cuvinte în inimă pe care
nu le poţi pronunţa"



Şi am atâtea de spus...

Uneori mă întreb ce simţi când te uiţi la mine? Ce vezi? Oare mă percepi așa cum fac eu, când mă privesc în oglindă? Nu vreau să mă vezi așa. Vreau să privești mai departe, mai adânc. Dar n-are rost, nu? Pentru că n-ai înțelege.. Nici eu nu înțeleg.

De mâine…

dar nu vreau mai să zic “De mâine…”, pentru că şi azi e “mâine-le” zilei de ieri. Şi totul se întâmplă acum. Vreau să muncesc până la ultima picătură de timp, să nu-mi dau motive pentru ca mai târziu să regret ceva ce aş fi putut face…
Nu vreau să mă mai las dusă de vânt, vreau să dansez cu vântul şi să-l inspir în plămânii mei fragili.
Ce vreau? Vreau să schimb ceva. Vreau să mă trezesc şi să fiu omul care vreau să fiu. Asta e lupta noastră cea mai grea…
Vreau să accept cu o doză de optimism lucrurile pe care nu le pot schimba şi să muncesc să schimb ce a mai rămas… Undeva, simt că s-au înălţat câteva coloane solide care îmi stau la bază şi mă susţin. Deşi în mod constant totul se schimbă, totul, absolut totul şi deşi deseori putem avea impresia că existenţa nu are sens, că putem înfăptui doar lucruri mărunte, asta se poate schimba. Putem face schimbări pe plan local şi putem influenţa doar o mână de oameni, puţin în comparaţie cu aspiraţiile noastre, însă totul se poate extinde fără ca măcar să ştim. Şi asta… ar demonstra că o floare chiar poate face primăvară. Lupta cu morile de vânt nu e în zadar şi eu vreau să testez această idee.

Vreau să îi fac să zâmbească pe cei care au avut mereu încredere în mine, chiar şi în momentele în care eu nu am avut.
Vreau să zbor, să dansez, să cânt, să alerg, să scriu, să învăţ, să risc, să mă joc, să iubesc…
Am deschis fereastra, pentru ca aerul nou să intre. Acum nu mai poate ieşi. Nu îi rămâne altceva de făcut decât să aştepte să muşc curajoasă din el, din… golul care totuşi există...

another sad day ...

Nici nu știu cum să descriu ceea ce simt... Tristețe, dezamăgire,regret....Fiecare din aceste sentimente au patruns în sufletul meu, însa cel mai accentuat sentiment este cel de dezamagire... Tristețea isi face si ea simtita prezența, însa în proporții foarte mici datorită faptului că nu are rost să fiu tristă pentru unele lucruri ce nu merită atenție...Regretul încolțește în sufletul meu.Regret unele lucruri dar le voi lua drept lecții de viaţă...Din tot ceea ce mi se întâmpla am de învățat... Lecția de azi este aceea că nu totul este aşa cum pare...E deranjant să percepi anumite persoane ca fiind foarte bune,sa le acorzi incredere,caldura sufleteasca si multe alte sentimente nobile,pentru ca mai tarziu sa realizezi ca tot ceea ce-ti parea tie frumos,a fost doar o iluzie sau o piesa de teatru...Marea mea greseala este aceea ca inainte nu puteam crede ca in unele persoane poate fi o doza atat de mare de falsitate...Plecam de la o premisa pe care acum o consider total gresita,si anume aceea ca toti oamenii sunt buni.Mare greseala...Asa cum degetele de la o mana nu seamana intre ele,nici oamenii nu sunt la fel..

wishes...

Astăzi vreau zăpadă,multă zăpadă.Aştept cu nerăbdare ca din văzduh să coboare lin,fulgi de nea,mari şi pufoşi.Vreau să le urmăresc valsul din'naintea atingerii solului.Îmi place când ninge liniştit,când natura este îmbrăcată în mantaua albă şi pufoasă a iernii.Mi-e dor de atingerea steluţelor de gheaţă,mi-e dor de joaca-n zăpadă...Vreau ca totul să fie acoperit de o pătură albă şi sclipitoare ţesută din fulgi mulţi.E atât de plăcut când fulgii în dansul lor,ne oferă o imagine pură.
Şi mai vreau ceva: linişte absolută,linişte sufletească!S-au strâns multe gânduri şi sentimente contradictorii ce mi-au răpit şi ultimul gram de linişte.

Bule De Săpun - La Multi Ani!!!

La Mulţi Ani , Bule De Săpun, îți mulțumesc că mi-a dat ocazia să mă exprim când nu găseam altă modalitate, să mă refugiez când nu știam unde este "acasă", să mă adun când am fost făcută praf, să îmi găsesc forța, să găsesc răspunsuri când nu știam ce pași să mai fac, să mă cunosc pe mine mai bine. Să mă simt libera...

De ce "Bule De Săpun" nu prea știu nici eu , ceva ce mi-a venit pe moment... și mi-a plăcut cum sună... acum dacă m-as gândi la transparența bulelor şi la ceea ce sunt îmi dau seama exact cum s-ar traduce - transparența sufletului meu -

O Rază De Soare ...

O rază timidă de soare a apărut pe cerul vieții mele...Ea îmi va lumina calea și îmi va ghida pașii pentru a putea reconstrui cât mai bine puzzel-ul sufletului meu...Acest "proiect de reconstrucție" probabil va dura ceva timp datorită faptului că piesele sunt multe și mici, sufletul meu fiind sfărâmat în mii și mii de bucățele...Fiecare zâmbet, fiecare stare de bine reprezintă un pas înainte...Mă voi agață cu toata forța de aceasta rază de lumină pentru a-mi înfrumuseța viaţa,pentru a nu-mi dezamăgi îngerul... De fapt el este cel ce îmi dă putere în fiecare zi...El mă ajută de sus de acolo dintre ingerași... Îi sunt recunoscătoare că mă ajută şi nu sunt doar simple vorbe în vânt... De fiecare dată când întâmpin greutăți, când tristețea îmi inundă sufletul şi situația pare fără scăpare, primesc putere din partea lui, el nu mă lasă să cedez, mă ajută ,mă sprijină aşa cum poate de acolo de sus unde este... Îmi apare în vis și mă sfătuiește...Numai gândindu-mă la el, în sinea mea îmi spun că nu pot să mă las învinsa. Mereu m-a învățat să nu cedez fără luptă și asta voi face de acum înainte... Trebuie să fiu conștientă de faptul că orice problemă are şi o rezolvare... Nu pot să las timpul să treacă degeaba... Trebuie să fac ceva cu viaţa asta... Trebuie să-l fac mândru, pentru că pot şi pentru că vreau să fiu o învingătoare... Vreau să fiu ca el ...

another sad day ...

Nici nu știu cum să descriu ceea ce simt... Tristețe , dezamăgire , regret... Fiecare din aceste sentimente au patruns în sufletul meu, însa cel mai accentuat sentiment este cel de dezamagire... Tristețea isi face si ea simtita prezența, însa în proporții foarte mici datorită faptului că nu are rost să fiu tristă pentru unele lucruri ce nu merită atenție...Regretul încolțește în sufletul meu.Regret unele lucruri dar le voi lua drept lecții de viaţă...Din tot ceea ce mi se întâmpla am de învățat... Lecția de azi este aceea că nu totul este aşa cum pare...E deranjant să percepi anumite persoane ca fiind foarte bune,sa le acorzi incredere,caldura sufleteasca si multe alte sentimente nobile,pentru ca mai tarziu sa realizezi ca tot ceea ce-ti parea tie frumos,a fost doar o iluzie sau o piesa de teatru...Marea mea greseala este aceea ca inainte nu puteam crede ca in unele persoane poate fi o doza atat de mare de falsitate...Plecam de la o premisa pe care acum o consider total gresita,si anume aceea ca toti oamenii sunt buni.Mare greseala...Asa cum degetele de la o mana nu seamana intre ele,nici oamenii nu sunt la fel..

2012... Welcome!!!

Acum la început de an, gândurile mele se îndreaptă, firesc, spre ce anume îmi doresc de la acest an: să fiu inspirată in alegerile mele; să fiu motivată și perseverentă în drumul către visurile mele; să am răbdare în atingerea acestora; armonie și echilibru pentru a mă bucura de tot ceea ce îmi oferă viața, alături de cei dragi; un strop de înțelepciune...

Viitorul este suma pașilor pe care-i faceți, inclusiv a celor mici, ignorați sau luați în râs. (Henri Coanda)