mi-e dor să-mi fie dor ...

Diferența între acum şi atunci e simplul fapt că nu îmi mai pasă. Era o vreme când mă băteam cu pumnul în piept pentru un adevăr şi făceam pe orgolioasa când îmi păsa cu adevărat. De fapt cam aşa sunt eu, când îmi pasă cu adevărat nu vreau de fapt să arăt că îmi pasă şi fac pe orgolioasa. Asta era felul meu de a-mi arăta afecțiunea. Nu e o metodă tocmai bună, dar aşa sunt eu, merg pe conceptul că ce e prea mult strică. Suntem într-o continuă schimbare de-a lungul vieții, iar lucruri şi persoane pe care le apreciam în trecut, poate în prezent ne lasă reci. Încep tot mai mult să îmi pese cât mai puțin de cei din jur. Îmi restrâng prietenii. Îmi place să cunosc lumea, socializez destul de bine, dar totul superficial. Mulți mă lasă rece, trec pe lângă mine ca şi cum nu au fost. Parcă nu mai punem preț. Ne adâncim în muncă şi de multe ori nu mai avem timp de nimic. De-o vreme încoace trăiesc cu un singur dor “mi-e dor să-mi fie dor”. M-am imunizat la multe lucruri pe care odată le apreciam. Am încetat să mai visez la persoane care m-au dezamăgit în viață şi pe care am pus preț. Am încercat. Am vrut. Dar nu a fost de ajuns să îmi doresc doar eu. Nu mai doare. E un loc rece pe care nu mai am timp nici să mi-l amintesc, iar când o fac nu mai tresar cum o făceam odată. Zâmbesc şi merg mai departe. O altă zi în acest peisaj gri, pigmentat uneori de diferite fețe, dar niciuna de care să îmi amintesc.