La mulţi ani, copilăria mea!

Să ştii că nu te-am uitat. Mi-aduc aminte de joaca de-a medicul, de murdăria de pe hăinuţe, de dimineţile senine pline de entuziasm, de frumoasa mea Albă ca Zăpada, de zâmbetele care inundau efervescent lumea din jur, de curiozitatea ta inocentă … Să ştii că nu am uitat nici gustul cireşelor furate din curţile vecinilor,nici gustul amar al lacrimilor ce le-am vărsat, nici mirosul florilor de câmp, nici dansul în ploaie, nici ….. nu te teme, nu am uitat nimic! Dar tu? Mă mai ţii minte? Pe mine cea care alerga porumbeii cât era ziua de lungă ? Încă mai fac asta să ştii …. Cea care pupa năstruşnic pe obraz băieţii? Cea care îţi spunea mereu “Pleacă, vreau să fiu MARE!!! “. Chiar nu mă mai recunoşti? Dacă-mi ignori neliniştea din suflet, umerii grei, faţa obosită şi grijile ai să descoperi că sunt tot EU! Cea care te ruga să i-l aduci în cale pe Făt Frumos, cea care încă te adoră, cea care aşteaptă să te retrăiască prin ochii copiilor … Eu, copilărie, eu! Un om MARE cu suflet de copil. La mulţi ani, copilăria mea!