miercuri, 2 noiembrie 2011

Ca Un Film...


Am momente cand viaţa mi se pare un film. Simt că totul este posibil şi ca totul va fi bine, mai devreme sau mai târziu. Tot ce contează este să-mi ascult inima... În viaţa mea de film, nu există iubiri saturate… În viaţa mea de film, există personaje alaturi de care zâmbesc, mă bucur şi mai ales respir. Am descoperit că am o relaţie speciala cu inima mea : dacă-mi bate inexplicabil de tare, înseamnă că ceva nu e ok. Aşa că încerc s-o ascult cât mai des.Nu merg pe principiul că viaţa este prea scurtă şi că trebuie să trăim fiecare zi ca şi cum ar fi ultima. Dar ştiu că viaţa este doar una, aşa că măcar cum o vrem noi s-o traim şi nu cum zic alţii.Oamenii judecă şi te judecă. Dacă tu crezi că acei oameni nu pot dormi liniştiţi noaptea din cauza ta, te înşeli amarnic. Acei oameni judecă şi trec mai departe, pe când tu, dacă-i asculţi, rămai cu consecinţele.Aşa că ce preferi: o viaţă plină de greşelile tale sau una dictată de greşelile celorlalţi? Există oameni în jurul nostru care ne vor binele. Şi pentru că ne vor binele, cred că ştiu ce ne face fericiţi. Insă ...undeva pe la mijloc se pierd, iar fericirea pe care o vor ei pentru noi,este de fapt fericirea lor. Tocmai pentru că ne cunosc atât de bine, cred că stiu ce ne face fericiţi fara să ne mai întrebe şi pe noi.În viaţa mea de film, trăiesc sute de experienţe, mă lovesc de mii de ori cu capul de prag, plâng pană la extenuare, râd pană la lacrimi şi iubesc pană ce sângele îmi clocoteşte în vene.În viaţa mea de film, nu fac compromisuri gratuite. Nu am să stau niciodată cu cineva doar pentru a avea langă cine mă cuibari noaptea, dacă acea persoană nu mă face să tresar şi am să ştiu că iubesc, doar când voi găsi pe cel care va îmblânzi fiara din mine.Cu fiecare pas pe care-l faci in urmă, ingândurat si neliniştit, ai să distrugi o piesă din puzze-ul fericirii tale. În viaţa mea de film, încerc să merg cât mai sigură pe mine. În viaţa mea de film, îmi trăiesc propria mea viaţă... sau cel puţin încerc

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu