Cineva îmi spunea odată "cum să creadă ceilalți în tine dacă tu nu îțî acorzi credit? "Mi se părea o totală aberație. Eu aveam încredere în mine... De fapt dacă ma gândesc bine Nu aveam, era o iluzie ...
Eu nu mă cunosc. Sunt încăpățânată, orgolioasă, arogantă sau doar îmi place să cred că dețin controlul? Știu doar că sunt imprevizibilă. Teoretic deciziile trebuie să fie gândite și apoi puse în practică. Nu și eu. Eu nu fac așa. Eu fac ceea ce simt,chiar dacă de cele mai multe ori deciziile mele mă sperie chiar și pe mine.
Regrete? Nu cunosc sentimentul ăla. Eu nu regret nimic.E o viață mult prea scurtă ca să am timp să regret. Mă ridic și merg mai departe.
Dar ce se întâmplă când acel "mai departe" nu mai depinde de tine? Când nu poți continua fără el acolo, lângă tine. Continui să mergi, să speri că odată și odată totul va fi bine.
Eu nu cred în suflete pereche. Nu există așa ceva. Nu se poate ca în toată lumea sa fie doar o pereche pentru tine,una singură.Dacă pereche ta ar muri înainte să apuci să o cunoști măcar? Nu, sufletele pereche nu sunt pentru mine. În schimb cred în suflete ce se completează, ce se sincronizează, suflete atât de asemănătoare care ajung să pară identice.Dar nu se transformă într-un singur suflet.Nu.Fiecare are sufletul său, sentimentele sale.
Where has my heart gone?I want to go back to...believing in everything...and knowing nothing at all...
But you are right here next to me...And you know what?Now I'm thinking "what the hell"..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu