Viaţa mea este cuvânt. Poveşti despre ce a fost şi nu încetează să mai fi pentru un suflet, în care s-au perindat atâţia paşi. Lumea mea s-a născut prin cuvânt, din dor, iar dragostea ar fi trebuit să vindece durerea acestei lumi. Speranţa însă, un cuvânt atât de frumos dar atât de fragil, îşi pierde repede aripile de zbor, iar cuvintele rămân doar o rană a tăcerii. Pornite ca un cântec de inima, uneori mi-au zdrobit sufletul. Am ajuns în viaţa ta prin cuvânt şi am rămas datorită cuvintelor, ca o virgula între răspuns şi tăcere. Am învăţat sufletul să te iubească, l-am modelat, i-am dat aripi să zboare. Apoi, când a trebuit să zboare liber spre inima ta s-a transformat doar în tacere, de teama sa nu fie plâns într-o lacrimă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu