Culoare de martie. Miros de primăvară. Soare prietenos şi păsărele vorbăreţe. Scenariu de vis frumos. În teorie. Altfel, gânduri triste care nu mă lasă uneori să dorm. Probabil e astenia. Lipsa de culoare vie şi de fructe proaspete din pom. Încerc să mă automotivez şi să zâmbesc în fiecare zi, chiar şi atunci când mai simt nevoia să plâng. Viaţa e mai frumoasă dacă o zâmbeşti. Aşa auzisem undeva, prin carţi. Dar viaţa reala te doare uneori, şi zâmbetul nu mai pare firesc. Nu spun că sunt tristă, pentru că nu sunt. Am motivele să zâmbesc, sufletul îmi zâmbeşte, dar uneori aş vrea să fiu mai mult decât sunt, mult mai mult decât merit, imens de “mult mai mult” faţă de cine sunt acum. Privesc în jur şi văd oameni care ştiu să fie mult mai mult. De ce nu aş putea şi eu. Dar pot. Atunci de ce nu sunt? Toate la timpul lor, sau poate o schimbare de perspectivă. Lucrurile sunt diferite, oamenii nu sunt ceea ce par. Par mult, oferă puţin. Aud cuvinte frumoase la adresa mea, şi involuntar, le ignor. Nu cred în complimente, doar în fapte. La asta se rezumă tot: cât, ce, cum ai făcut. Ce a rămas. Şi mai e ceva…niciodată nu am vrut să fiu ceea ce sunt alţii. Poate asta e problema mea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu