s-a terminat ...

S-a terminat... Acum poate e prea târziu să mai adaug ceva la tot ce-a fost frumos, am depănat atâtea amintiri, atâtea gânduri, atâtea întâmplări, incat mi-a amuțit gândul printre lacrimi...Iubirea pe care o credeam o poveste frumoasă cu final fericit și în care eu m-am dăruit în întregime, s-a risipit ca un nor... Despărțirea înseamnă pentru mine o lovitură atât de puternică, încât a avut forţa să îmi răstoarne întreg universul şi să mă facă să îmi pierd tot echilibrul sufletesc. Regret timpul pe care l-am irosit alături de un om lângă care mă vedeam până la sfârșitul drumului meu. Mă întreb obsesiv de ce ne-am întâlnit dacă nu suntem făcuți unul pentru altul, de ce sufletul ți-l i-a totdeauna cel care nu are nevoie de el, de ce s-a întâmplat aşa, ce nu am făcut bine, de ce trebuie să iubim aşa de mult o persoană cu care nu o să fim niciodată şi nu pot scăpa de întrebările care îmi provoacă durere... fiindcă nu am primit niciun răspuns sincer şi rezonabil, ci doar scuze puerile ale unui om imatur și indecis, care, probabil că doar m-a folosit ca să îşi umple singurătatea. Vreau să uit, dar mereu îmi reamintesc clipele petrecute împreună și atunci îmi vine să mor de dorul lor! Îmi reamintesc prima strângere de mână, primul sărut..., chiar și bătăile inimilor noaste, cât eram de emoționată, cât era de încurcat...Am crezut totdeauna ca el este omul pe care l-am așteptat o viata, am știut însa de la bun început ca va pleca, dar inima a refuzat sa creadă...Am visat alături de el, dar acum toate visele mi s-au spulberat; nu credeam că distanţa dintre noi ne va desparți. Cu ochii minții revăd cum m-a privit pentru ultima dată în ochi...Nu credeam că ultimul sărut va fi atât de plin de suferință! Am fost atât de prinsă în durerea pe care o trăiesc, încât nu mai întrezăresc nicio speranță la fericire. Mi-a luat totul: pacea sufletească, vise, sentimente, încredere...Acum poate că este fericit, știu că nu mai însemn nimic pentru el, dar mă mulțumesc că a fost cândva cea aleasă...Viața nu se termină deodată cu plecarea lui, mai ales că destinul ne-a legat pe veci cu lanțuri invizibile. Iubindu-l, am trăit din plin, cu bucurii și cu momente de adâncă tristețe, dar am trăit cu adevărat... iar azi, privind în urmă, nu regret nimic, nu îmi este rușine de omul care am fost și mai ales, am învățat că iubirea nu cunoaște limite…A iubi pe cineva înseamnă o recunoaștere a parții de dumnezeire, este o putere de a face bine celuilalt fericindu-l... Şi toate vor fi amintiri...