Nu mai am cuvinte. De nespus mi-a amuțit glasul. Nici măcar nu te mai aud, nici când vii, și nici când pleci. Iar ca să te vad, nu trebuie să ridic privirea, e zadarnit. Doar închid ochii și precum orbii te plămădesc din frânturi. Nici gustul nu ți-l mai știu de amarul pe care l-am înghițit până acum. Știu că miroși a primăvara dar primăverile nu mai vin, sunt precum nimfele. Aștept toamna, pentru că toamna îmi vei fi frunză, și frunzele cresc în mine. Atunci prin vene voi simți atingerea ta-sângele care mă ține în viață.
Te iubesc mută, și surdă, și oarbă…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu