Când dragostea te învăluie cu aripile ei descoperi o lume nouă și frumoasă care nu credeai că există pleci la drum alături de persoana ce ți-a pătruns în suflet cu speranța că este omul care îți poate dărui tot ceea ce ai nevoie să te simți fericită , iubită și împlinită ,că îți poate ierta greșelile,nebunia , îți deschizi inimă și îți lași sufletul să zboare , să ajungă pe cele mai înalte culmi, nici nu te gândești că în orice clipă poate ajunge pe fundul celei mai adânci prăpăstii... Oferi totul ,aproape că uiți de ține , vezi totul în culori viu colorate fără nicio pată de negru sau gri, chiar dacă ele există ,tu nu le vezi ,pentru că nu vrei să le vezi , te lași îmbătată de mireasma dragostei ce te amețește gândind doar cu inima fără a deschide ochii minții . Până într-o zi când simți cum încet,încet ,zborul sufletului tău nu mai este atât de înalt . Simți că te prăbușești tot mai mult,că plutești într-o mare de indiferentă,lașitate și minciună, atunci, simți gustul amar al dragostei , lumea ta frumoasă de odinioară este acum o lume falsă în care rătăcești punându-ți întrebări la care nu găsești răspunsuri, îți dai seama că de fapt ai făcut marea greșeală să te îndrăgostești de dragoste... ...și totuși, Octavian Paler avea dreptate în ceea ce spunea... "Dar plăcerea de a oferi dragoste, implică riscul de a fi răniți , de a ni se răspunde cu ură ... neînțelegerea celor din jur ne poate face să nu mai iubim nimic ... dar, până la urmă, iubirea fie ea și pentru o clipă merită toate aceste riscuri ale eșecului. Căci, căutând mereu o cale de mijloc, între a iubi "nebunește" și a nu fi rănit, nu vom reuși să iubim nimic cu adevărat"...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu