Uneori, chiar mi se întâmplă lucruri bune. Lucruri spontane, neprevazute, ceva ce asteptam demult. Ceva ce îmi revoluționează lumea, simțămintele, percepțiile, zilele, efectiv mă transformă. Mă bucur, intru în joc, începe o nebunie frumoasă și aproape ireală care mă înalță și mă face să fiu mai mult decât am fost pană atunci. Îmi arată lucruri minunate despre mine pe care le-am uitat sau le-am îngropat teribil de adânc în mine,ca să le acopăr cu resentimente, frustrari și ne-dorințe. Mă prind în hora bucuriilor, Într-un dans fără coregrafie, ce-și caută pașii în privirea oamenilor de lângă mine. Sunt ce aleg să fiu, iar și iar, în fiecare dimineață.
... Și apoi ne complicăm viața... într-o secundă... atât de simplu, și aproape de fiecare dată pentru că așa m-am obișnuit, și nu dintr-un motiv bine determinat de o situație actuală. Daca altădată eram sceptică, de ce acum nu mai sunt? Dacă altădată eram prevăzătoare, de ce acum mă arunc în abis fără să mă uit înainte și înapoi... Ceva nu este în ordine.
Iar apoi, lucrurile devin atât de improprii și impersonale, pentru că am pus peste toata bunăstarea si libertatea aceea înălțătoare... toate grijile posibile, vechi și noi, reale sau inventate din lipsă de încredere în viață și în iubire. Mi se pare că vorbesc prea mult, că forțez lucrurile, că nu fac destul sau că fac prea multe.
Uit mereu, mereu mereu, același lucru. Ca dacă fac exact așa cum simt, dar chiar cu adevarat așa cum simt înăuntrul meu, ca sentiment brut, intuiție, atunci rămân liberă. Rămân cu brațele deschise spre lumină...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu