vineri, 15 noiembrie 2013

timpul și eu ...

Aș vrea să spun că timpul nu m-a afectat. Că trecerea lui nu a reprezentant ceva semnificativ pentru mine. Că nu și-a lăsat amprenta pe chipul meu și nu a adunat în colțurile gurii umbre de zâmbete , unele de bucurie, altele de tristețe. Aș vrea să cred că timpul nu m-a afectat, că am rămas aceeași tânără efervescentă și cristalină dintotdeauna. Aș vrea să-mi spun câteodată că timpul nu a reușit să cresteze în mine o altă față, dar ar fi o mare minciună. Nu mai sunt cea de la început. Nu mai sunt chipul de altădată luminat de plăceri și neatins de griji și frământări. Fiecare zi care a trecut a așternut în mine maturitatea și liniștea unui om în vârstă. Cuget mai mult. Gândesc mai mult. Iert tot mai greu. Iubesc tot mai rar și întotdeauna sub influența neliniștii. Mă întreb câteodată cum s-a ajuns aici. Cum timpul reușește să ne schimbe , să ne transforme, uneori în bine, alteori în rău. Nu mai suntem aceeași de la început și asta se poate observa în fiecare gest, vorbă sau gând pe care-l exprimăm. Suntem alții. Și ca atare trebuie să ne modelăm noului tipar. Vremea în care trăim ne impune un alt ritm. Uneori mai alert. Alteori tulburător. În multe privințe nimic nu mai este ca în vremea în care eram tineri și nepăsători, lipsiți de griji . Viața este mult mai dură. Timpurile sunt mult mai necruțătoare. Nu-ți înveți lecția viața te penalizează fără a cugeta mai întâi. Și deși, ne oferă și multe momente frumoase și pline de magie, trebuie să fii un om special ca să recunoști extraordinarul. Da. Timpul m-am schimbat. Într-o măsură în care nici eu nu mă recunosc uneori. Dar, deși mă lamentez cu privire la schimbările survenite și unele nu-mi sunt pe plac, le accept și încerc să le înțeleg. Este greu să accepți că ești o nouă tu. Este dificil să te recunoști. Dar nu imposibil. Privind în oglinda timpului o să ai surpriza de a te vedea oglindită acolo, tânără, inocentă, visătoare. Ca mai apoi să închizi ochii și să te vezi exact cum ești acum, matură, înțeleaptă, veterană, puternică, împăcată, liniștită. Ambele chipuri sunt tu . Important este să ști când să te folosești de ele, când să dai prioritate unuia și când să pui în stand by pe celălalt. Poate asta este cea mai importantă calitate, să ști cum să te împarți între ceea ce ai fost și ceea ce ești. Și cum să te descurci cu această dualitat

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu