super... girl...

Când eram mică mi-am promis că voi conduce lumea şi că îmi voi schimba destinul atunci când voi creşte mai mare. Uite-mă: am crescut, am trecut prin lucruri prin care nu aş fi vrut să trec şi n-am schimbat nimic. Sunt la fel de naivă, la fel de uşor de manipulat. E trist să realizez acum că ceea ce trebuie să fac nu ţine de mine, ci există factori care mă influenţează mizerabil de legal. Acum îmi doresc să fiu din nou copil şi să îmi retrag dorinţa, să îmi doresc să fiu doctor sau oricum... ceva mai uşor. Dar nu se poate, sunt obligată să joc până la ultima carte fără ca măcar să banuiesc ce se va întâmpla mâine, fără să ştiu dacă voi mai fi fericită ca ieri sau dacă rămân la fel ca azi, plină de gânduri şi remuşcări. Cât de uşor era să părăsesc locul de joacă atunci când eram supărată, acum rămân cu furtuni de sentimente, cu mii de întrebări şi lovituri fatale. Aş vrea să fiu copil din nou, să sper, să mint şi să fiu certată de ai mei, să râd cu poftă, să joc acele prostii care nu aveau nici o noimă, să pot să mă murdăresc de nisip şi să nu fiu supărată. Ştiu că toţi avem dorinţe- am fost învăţată că un om cu dorinţe e un om viu - dar una există în fiecare trup zdrobit de realitatea crudă din clipele sălbatice, pe care le petrecem fiind dezamăgiţi de cineva sau de ceva, şi anume să fim din nou copii. Nu cred că pe acest pământ se află o persoană care nu şi-ar dori să reia de la capăt povestea , măcar să schimbe o decizie luată la nervii de copii într-o ceartă stupidă. Da,e adevărat că în fiecare suflet obosit se găseşte acel copil nemuritor însă sunt foarte puţini cei care reuşesc să profite mârşav de magia acestuia cu toate că este singurul lucru care ne diferenţiază unul de celălalt. Îmi doresc pentru o clipă, pentru o oră sau un minut să fiu din nou copilul protejat de lacrimi şi durerea realităţii crude de către părinţii ce o dată de mult, erau şi ei fericiţi împreună. Din păcate slăbiciunea mea este singurătatea dar încep să mă obişnuiesc cu ea, mai mult sau mai puţin...