Astăzi sunt obosită.
Ieri am fost epuizată. Am trăit o epuizare interioară extremă, în care trecutul și prezentul n-au mai părut a avea vreun rost... de fapt, nici nu au... m-aș fi întins undeva să văd cerul și culorile toamnei și să închid ochii... și apoi ceva să vina și să strivească fiecare celula din corp care doare, să șteargă tot ce a fost și este... să uit fiecare cuvânt, fiecare lacrimă, fiecare respirație, fiecare zâmbet, fiecare atingere, să uit de neputință, durere, slăbiciune și vinovăție, să uit de nopțile albe, să uit de mine. Și totuși toate sunt aici, parte integrantă în mine... și vor fi... uneori ies la iveala și lovesc ca naiba... este doar viață... și trece... zi după zi.
Cu toate astea astăzi am primit în dar un
curcubeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu