Nu aş putea spune că trăiesc, nu, nu aş putea spune... aşa cum n-o făceam nici înainte... pot spune doar că e o stare de bine când mă trezesc dimineața fără înțepături, fără roșeața de zori,fără soare... și e tot întuneric, ca atunci când am adormit, ca acum o oră... sau două... cu frunze încărcate de apă la geam, cu somn cald respirând printre perne și senzația ca urmează să mă ridic, ca mă așteaptă un tren într-o gară, ce mă va duce undeva... catre mare.