Nu pot minți că am o viață perfectă,deși perfecțiunea unor clipe nu-mi lipsește. Am o imaginație bogată, problemele mele mă fac puternică și încet încet cresc și mă ascund după o femeie cu ochii clari, duioși și aproape negri. Nu sunt aceeași, pentru că timpul nu-mi permite să rămân la fel. Plâng, râd, trăiesc frumos și trist totodată. Visez dulce, călătoresc mult... cu gândul și iubesc până la ultimul sărut înainte ca noaptea să-mi ia dragostea și s-o trimită pe drumuri. Am idealuri clare și nu mă feresc să realizez ceea ce vreau. Am crescut frumos datorită tuturor oamenilor care au stat chiar și o clipă de vorbă cu mine, și care m-au învățat ceva, nu neapărat bun. Am prieteni dragi, vechi, noi, falși și adevărați. Nu mi-e frică de singurătate că mă lasă să-mi ascult rațiunea. Suferința mă maturizează și mă face să iubesc fericirea. Nimic în viață nu-i ușor de obținut, dacă e gratis, așteaptă-te să plătești cândva pentru el. Iubirea. Iubirea mea simplă și frumoasă ca un rai. Cuvinte n-am să explic, ochii nu mă lasă să arăt și culmea, EL îmi știe fiecare cuget al inimii. Frumusețea vieții stă în multitudinea de lucruri simple și amare sau dulci. Stă în momentele de tăcere când o singură amintire îți liniștește sufletul și-l face să zâmbească. Nu mi-e teamă de vise neîmplinite... încă... E doar o chestiune de timp și dorință.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu