don't give up... give up...

Seara asta e una din acelea în care gândurile dau năvală în mintea şi inima mea, furându-mi tot cheful si lasandu-ma cu un gust amar. Mă gândesc că dacă aş avea o inima de piatră toate ar fi bune şi frumoase, nu mi-ar mai păsa de nimic şi nici nu aş mai avea starea asta. Dar nu am inimă de piatră şi nici nu pot să o fac.Vreau să zâmbesc, dar, nu vreau zâmbetul ăsta care e doar pictat pe faţa mea. Vreau să zâmbesc din toată inima, cu ea.E greu să ai o inimă care urlă în tine de tristeţe şi tu să trebuieşti a zâmbi pentru a face o impresie bună celor din jur.Nu vreau să mai gândesc cu inima, pentru că dacă aş gândi cu ea ar trebui să fiu ruptă în mii de bucăţele, ar trebui să vărs o mulţime de lacrimi. Nu, nu vreau asta!Poate dacă aş cauta în inima mea ceva bun, aş găsi două lucruri pe care ea le apără cu toată puterea şi le ţine strâns, în cel mai adânc şi ascuns loc al ei ca nu cumva, pe unul din acele două lucruri, să îl găsesc şi să îl scot afară făcându-l în milioane de bucăţele pe care să le arunc, împrăștiindu-se peste tot.Păcat că mai încolo asta e ceea ce voi face... . Voi arunca un lucru bun, cel puţin cred că e bun, din inima mea şi voi fi tare!Sunt tare, sau cel puțin vreau să cred asta. Dacă nu mi se dă sansa de a avea acel zâmbet minunat, rămân la vechiul zâmbet pictat pe faţă.