vremuri vechi

De la an la an, Moşul pare din ce în ce mai trist, mai slăbit şi mai apăsat de griji. Ne lasă în ghetuţe amintiri care ne dor, iluzia anotimpului demult apus şi vise uitate în cutia cu jucării. Nu ni se pare drept că doare atât de mult fiecare dimineaţă de 6 Decembrie. Poate ne doare pentru că… nu mai ştim să zâmbim. Şi parcă nici timpul nu mai are răbdare cu noi… Cu siguranţă nici anul acesta Moşul nu va uita să-mi strecoare în cizmuliţe un dor nebun de anii în care le găseam pline cu bomboane cu un gust pe care nu l-am mai găsit nicăieri şi care miroseau a tărâm de basm. Erau magice acele dimineţi! Fie-ţi milă, Bătrâne şi ia-mi amintirile legate de tine! Fă-mă, Moşule, să uit cât de mult te aşteptam şi cât te iubeam pentru că nu mă ocoleai niciodată! Te rog, întoarce-te din drumul tău către infinit, fără speranţă n-aş putea visa dar lasă ca, măcar pentru o clipă să simt aroma acelor ani…. Nu veni la mine, te aşteaptă alţi ochi plini de lumină. Mie trimite-mi doar un vis presărat cu cântec vesel de copil…