Mă caut…

Pare o seară ca oricare alta,dar în seara asta confidentul meu e mai trist ca mine,nu-l înduplec cu nimic, aşa că mă retrag în mine să văd ce mai descopăr. O dragoste nefericită şi apoi câteva experienţe mizerabile mi-au dezvăluit ce n-aş fi crezut niciodată că zace-n mine: multă ură, frustrare şi laşitate, dar şi multă putere de a îndura. Nu-mi mai fac de-atunci atâtea iluzii: nu sunt cu adevărat nici bună, nici frumoasă sufleteşte, nu pot fi un “model” pentru nimeni, aşa cum nici eu nu am modele în viaţă. Experienţele ulterioare m-au învăţat şi ele să nu mă păcălesc pe mine însămi, considerând că e tare bine să ştii ce zace cu adevărat în tine… Aşadar, cine sunt eu? Cea din testele de personalitate? Dar ele nu fac decât să mă decupeze-n diapozitive subţiri… în momente diferite, după ele, am personalităţi diferite. Interiorul nostru nu e însă un album de fotografii… noi nu suntem obiecte, ci procese… eu sunt, în cele din urmă, căutarea mea de sine… Exist pentru că mă caut pe mine însămi. Nu mă caut ca să mă găsesc; faptul că mă caut pe mine însămi este semnul că deja m-am găsit…