căci vreau, și pot și tare-mi place!

Încerc să fac echilibristică într-un pahar cu vise. Dar este greu, mă înnec în goliciunea paharului uscat de lacrimi și obosit de-atâta amar de vreme. Ceea ce ieri numeam vis, astăzi arată ca o casă părăsită, scorojită și măzgălită în nuanțe de gri. Culorile nu mai sunt vii ca altă dată, s-a așternut praful peste ele. Cândva oameni locuiau în casa preaplină de viață, acum a rămas numai mobila roasă de carii, într-o zi se vor face toate scrum, până și casa părăsită se va dărâma de la temelie. Și mă întreb ca va rămâne în urmă?! Ruina unei case părăsite, ce cândva se numea vis?! Odinioară sufletul și mintea mi-erau pline de vise, idealuri, țeluri, poate prea frumoase. Am încercat din răsputeri să-mi găsesc echilibrul printre ele. Dar în calea mea am întâlnit prea multe piedici, obstacole și neajunsuri. Și astfel totul s-a numit fiasco și visele s-au transformat în circ. Un circ ce mi-au amărât ființa, căci am rămas cu neîmplinirea și praful așezat în straturi groase, pe inima-mi însângerată. Să-ncerc să reconstruiesc din fașă fostele vise? Ar fi mult prea multă muncă, a pierit dorința… mai bine încerc să îmi găsesc alt scop, să las trecutul să se ruineze și să privesc spre viitor cu mai multă încredere ca niciodată. Acum am experiență în echilibristică, nu o să mă mai pierd pe drum ca altă dată, nu o să cad din nou ca mototoala, ci o să îmi găsesc un echilibru izvorât dintr-o energie interioară de neclintit. Nu voi mai face echilibristică într-un pahar cu vise, ci într-un ocean cu vise realizabile. Și le voi lua pe rând, vis cu vis, speranță cu speranță, șansă cu șansă, provocare cu provocare, posibilitate cu posibilitate, fără să mă mai pierd în larg printre vapoare, ci până voi reuși să-mi domin destinul! Echiibristică într-un pahar cu vise, sună frumos, nu? Poetic, desăvârșit! Și asta pentru că se merită să îți găsești echilibrul într-un pahar, dar plin de vise frumoase pentru care merită să lupți, și tu și eu, căci ce-ar fi omul fără vise și idealuri? Deșert infinit, ochi de apă secat de viață… am trăi degeaba și știi și tu și eu, căci nu suntem născuți degeaba. Avem un scop în viață, o menire, iar paharul cu vise nu este întâmplător, e lecția noastră de viață, calea revărsată din cer pentru a ajunge mai ușor acolo unde trebuie, le destinația finală: împlinirea, izbăvirea, săvârșirea… Și fac echilibristică într-un pahar cu vise… căci vreau, și pot și tare-mi place!