marți, 24 decembrie 2013

Crăciun fericit!

Câteodată stau şi mă gândesc de ce oamenii nu mai ştiu să se bucure cu adevărat de lucrurile frumoase(şi când spun lucruri nu mă refer strict la obiecte)? De ce tot ce contează pentru ei sunt lucrurile materiale, scumpe, lipsite de vreun folos anume, sau care nu stârnesc nici o emoţie, doar un zâmbet fals. Trăim într-o societate în care lumea a uitat ce înseamnă să dăruieşti din suflet un cadou care să nu poată fii descris, care să aibe în spate o poveste, care să te facă să te simţi special, nu pentru că este scump, ci pentru că este fără de preţ. Un văl cald pluteşte în aer.Afară e frig, dar în casă, lângă foc e bine.Mirosul de scorţişoară inundă camera împodobită şi colindele răsună încet pe fundal.E o imagine tipică ce te duce cu gândul la Crăciun dar…ce înseamnă defapt Crăciunul? Ştiu că nu există o definiţie concretă, sau cel puţin nu una care poate fii exprimată în cuvinte.Cum ar trebui să fie…ştim cu toţii, dar sunt puţini cei care înţelegem cu adevărat ce semnifică el.Făcând asta, putem să-i ajutăm şi pe ceilalţi să privească dincolo de aparenţe, dincolo de obiecte, dincolo de aşteptări, să privească imaginea de ansamblu ce este alcătuită din micile detalii ce dau culoare şi sens vieţii.Asta înseamnă să trăieşti clipa,să simţi că e Crăciun. Crăciunul este perceput diferit de fiecare dintre noi, dar eu cred că toţi avem un punct comun când vine vorba să-l descriem: ne aduce împreună. Crăciunul nu înseamnă doar o casă împodobită,Crăciunul înseamnă o casă împodobită de întreaga familie care îşi dedică efortul de a scoate ce e mai frumos din ea, nu înseamnă un brad plin de lumini ci un brad plin de lumini care luminează atât încăperea,cât şi sufletele oamenilor, nu înseamnă o masă imensă cu multe scaune ocupate de cunoscuţi ci o masă îmbelşugată cu bucate preparate atent, cu trudă, răbdare şi ingredientul cel mai important:dragostea de mamă.Crăciunul nu înseamnă doar a fii în acelaşi loc cu semenii tăi, înseamnă a fii în inimile lor şi ei la rândul lor, în inima ta, oriunde s-ar afla, poate lângă tine, poate peste mări, poate nicăieri, dar totuşi prezenţi în gândul tău ce zboară către ei.Crăciunul…atâtea cuvinte ce îi pot fii asociate, atâtea definiţii, atâtea trăiri, ce odată simţite, odată trăite, odată înţelese fac să fie şi pentru tine Crăciun în adevăratul sens al cuvântului. Aşadar, acum e Crăciun. E ziua la care ai visat tot anul, e dimineaţa în care te trezeşti zâmbind şi totodată seara în care te duci la culcare liniştit şi împlinit, cu acelaşi zâmbet de mulţumire pe faţă. E ziua în care ţi-ai propus să fii mai bun, să fii mai darnic. E ziua în care împarţi zâmbete fără vreun motiv anume, dar nu pentru că „trebuie”, ci pentru că sufletul tău zâmbeşte fără să vrei, pentru că fiecare firicel din tine se bucură în această zi, pentru că îţi vezi prietenii şi familia şi pentru că e una din zilele în care îţi reaminteşti cum e să fii copil, cum este să ai sentimente necondiţionate pentru ceva ce nici măcar nu e palpabil dar cu toate aceastea îţi transmite emoţii, şi nu în ultimul rând pentru că definiţia Crăciunului se rezumă la un singur cuvânt: IUBIRE.

2 comentarii: