De două zile ninge... mereu mi-a plăcut să văd dimineața, atunci când mă trezesc pe geam totul acoperit de zăpadă. Apoi să îmi fac un ceai de fructe și să stau în pat să citesc, iar din când în când să mai vin la geam să mă uit afară. Sunt lucruri simple care mă fac fericită.
Azi dimineață, în timp ce priveam pe geam,am observat cât de frumos ningea. Zăpada ce se așternea pe pământ strălucea... parcă stelele în loc să strălucească pe cer se mutaseră pe pământ. De ce este mereu așa liniște când ninge? … e o liniște atât de apăsătoare ca te face sa nu scoți un cuvânt, parcă cineva iți spune să taci pentru a nu deranja acel peisaj amorțit. Mereu când eram mica îmi plăcea să prind fulgi și mă enervam când se topeau, îmi placea să mă plimbe tati cu sania, să fiu prima care aleargă prin zăpada neatinsă de altcineva, să fac primii pași pe covorul de zăpadă perfect. Sufletul de copil a rămas … azi am alergat prin zăpada proaspăt așternută… m-am simțit ca un copil … ieri am ajuns și la sanie și asta a făcut totul perfect … e zăpadă ... multă zăpadă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu