marți, 29 octombrie 2013

... decizii ...

Nu ştiu când a trecut atâta vreme... atâţia ani, atâtea bucurii şi supărări... Habar nu am dacă există ceva care să mă poată lămuri asupra acestui aspect, al timpului. Dar, dacă stau şi analizez mai bine, nu-mi doresc să aflu mai mult decât am aflat, să trăiesc mai mult decât câte am trăit până în prezent, să fiu cu totul altcineva faţă de ceea ce sunt. Mi-a venit în minte să scriu acest post deoarece pentru unele personaje din viaţa mea a apărut impresia că m-am schimbat, că m-am distanţat de anumite circumstanţe, însă poate că nu e doar o impresie ci aşa şi este. Nu am de gând să fiu în plus şi din acest motiv am decis să mă retrag din anumite activităţi. Nu că m-aş fi simţit exclusă, dar am simţit că nu acolo e locul meu. Şi poate că acest lucru m-a făcut să-mi dau seama de cine sunt cu adevărat cei care îmi vor fi mereu alături, indiferent de decizile pe care le voi lua, indiferent de mediul de viaţă în care mă învârt şi îmi desfăşor activităţile. Pentru unii, ideiile mele par a fi prea mature, pentru alţii prea copile şi uneori mă derutez încât nici eu nu ştiu ce să mai cred. Oare sunt eu prea matură şi cei din jurul meu, copii? Ajungi la un moment dat să te întrebi dacă e bine cum reacţionezi în diferite situaţii. Unii nu au curajul de a-şi exprima gândirile în public, iar spre exemplu, dacă eu fac acest lucru sunt percepută ca fiind ceva straniu şi de neînţeles în comunitatea mea...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu