...

“ Totul îmi spune că sunt gata să iau o hotărâre greşită, dar greşelile sunt un mod de a acţiona. Ce vrea lumea de la mine? Să nu-mi asum nici un risc? Să mă întorc de unde am venit, fără curajul de-a zice “da” vieţii ? (…) în împrejurările când nu există un al doilea prilej, e mai bine să accepți darurile pe care ţi le oferă lumea. Evident că e riscant… (…) Dacă e să fiu credincioasă faţă de cineva sau ceva, în primul rând trebuie să-mi fiu fidelă mie însemi. Dacă e să caut dragostea adevărată, mai întâi trebuie să mă satur de iubirile mediocre pe care le-am întâlnit. Puţina mea experienţă de viaţă m-a învăţat că nimeni nu e stăpân pe nimic, totul este o iluzie – şi asta e valabil de la bunurile materiale, până la bunurile spirituale. Cine a mai pierdut o dată un lucru pe care îl socotea garantat (ceea ce mi s-a întâmplat de atâtea ori), învaţă până la urmă că nimic nu-i aparţine. Şi dacă nimic nu-mi aparţine, nu trebuie nici să-mi pierd timpul bătându-mi capul cu lucruri care nu sunt ale mele; mai bine e să trăiesc ca şi cum astăzi ar fi prima (sau ultima) zi din viaţa mea. “ (Paulo Coelho – Unsprezece minute)