Nimic ...

Despre mine nu e nimic de spus, nimic de ascuns. Nimic de amintit, nimic de uitat. Nimic de întrebat, nimic de aflat. Nimic de căutat, nimic de găsit. Nimic. În după-amiezile înnorate, ca acum, mă simt înţepată necontenit de spinii singurătăţii. Aştept cu mâinile şi picioarele reci, cu chipul palid şi mintea înceţoşată de gânduri sumbre. Aştept o rază de fericire, o veste bună, sau orice altceva care mi-ar putea realimenta speranţa. Nu ştiu ce se întâmplă cu mine. De o vreme, nu mai cred, nu mai sper, nu mai aştept nimic.. Nu mai visez, nu mai caut, nu mai cer nimic. Doar merg mai departe. Păşesc mecanic spre un viitor necunoscut. Nu mă mai opresc, nu vreau. Oricât de greu ar fi, acesta e drumul meu, cel pe care mi l-am ales. Aşa că strâng din dinţi, îmi acopăr faţa cu palmele mici şi continui să merg. Lacrimile se confundă cu stropii reci de ploaie. Nimeni nu ştie, nimeni nu vede, nimeni nu crede... Sunt doar o străină care le tăie calea, aducând ghinion; o pisică neagră. :)