Viaţă, ce mai vrei să faci din mine?

Da, sunt în extaz! Viaţa este cea mai mişto chestie, iar eu sunt cea mai fericită. Nu! M-am săturat de toţi şi toate. M-am săturat de incertitudini, m-am săturat de scuze, de timp, de aşteptare. Nu mai am răbdare cu nimic şi cu nimeni. Îmi vine să arunc cu orice prind, sincer. Starea mea şi nervii trec, dar nimic nu trece fără să lase urme. Şi m-am săturat de tot! M-am plictisit de a fi eu aia rănită. M-am plictisit să fiu eu victima. Nu mai vreau şi cam asta e tot ce pot face, să fac afirmaţia asta de parcă o să ajute la ceva. Mă simt singură din nou. Mă simt mică, uşoară şi goală pe dinăuntru. Şi cel mai rău e că nu pot să fac nimic. Nu e vina mea că, atunci când o inimă se frânge, niciodată nu va fi la jumătatea ei, dar asta nu înseamnă că trebuie să accept tot ce nu pot controla. Nu mai ştiu unde să fug. Nu mai vreau să plec nicăieri. Vreau să găsesc ceva pe care să îl pot numi al meu şi nu pot. Doare. Doare ca un cui ruginit intrat la cinci centimetri în carne. Viaţă, ce mai vrei să faci din mine? Afară plouă. Eu scriu, citesc şi mă uit la filme proaste. De mult nu mi s-a mai întâmplat să mă uit la un film, să trec de jumate şi să nu înţeleg nimic din el. A fost o zi moartă. A fost o zi în care nu m-am gândit la nimic, în care nu am fost în stare să îmi găsesc o ocupaţie cum trebuie şi în care mai totul a fost şters şi fad. Nu ştiu ce e cu mine.