timp pentru el... pentru sufletul meu...

Reuşesc să-mi stabilesc priorităţile doar privind atent la întreg spectacolul din sufletul meu. Se pare că a prins cumva viaţa şi dansează şi valsează şi fredonează într-un ritm uluitor, fără să pară că oboseşte. Îl simt aşa cum nu l-am mai simţit de ceva vreme. Uşor, sublim, delicat. Îi simt emoţiile, îi simt ezitările, îi simt căldura şi bunătatea. Uitasem câte sentimente poate ascunde un suflet. Câte trăiri, câte gânduri, câte cuvinte nespuse. Uitasem că are nevoie de un moment al lui, în care să se simtă răsfăţat, uitasem că are nevoie de grijă, mângâiere, căldura că să poată înflori frumos. Pentru prea mult timp , grijă această am dăruit-o celorlalţi. Pentru prea mult timp, priorităţile mele au fost altele. Pentru prea mult timp am lăsat sufletul în grijă nimănui, l-am abandonat, l-am uitat şi mă întrebam fără rost de ce sufăr, de ce plâng, de ce mă chinui să înţeleg lucruri de neînţeles. De-abia acum am înţeles că şi sufletul are nevoie de un moment al lui, are nevoie de lacrimi că şi pământul arid, are nevoie să fie curăţat , eliberat de gânduri negative, de sentimente , de emoţii distructive...