Am crezut íntotdeauna cã sunt o fire puternicã. Cã pot sã mut și muntii atunci când cred... sã lupt cu viata, cu cei care mã trag ínapoi, sã-i ínfrunt pe cei tari și sã fiu un umãr disponibil pe care se poate plânge. Am tras tot timpul de mine, spunându-mi cã doar lașii fug, cã visele au aripi și cã existã lucruri mai bune de atins.
Și lupti mereu... crezând ín Divinitate... în oameni și chiar ín tine.
Dar vine un timp când nu mai ai putere sã strigi... sã plângi... sã speri... sã te ridici. Uneori sunt prea multe suferințe doar pentru o singurã persoanã.
Se spune cã oportunitãțile sunt, dar, ce folos cã vin atunci când nu mai ai nevoie de ele.
Îmi ve-ți spune cã nu sunt singură... și e adevãrat. Dar când te doare cu adevãrat, nu ai puterea sã te gândești la celãlat. Dacã o faci, e doar un surogat pe care íl folosești pentru a arunca mizeriile tale sub preș, crezând cã astfel ai rezolvat problema.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu