rătăcesc…

Mă pierd în iluzii, în dorinţe…când ar trebui să dau piept cu viaţa. Mă las năpădită de dorinţe noi şi vechi. Mă întind spre cele noi uitându-mă cum se destramă cele vechi, nu pentru că nu mai vreau aceleaşi lucruri, ci pentru că nu mai ştiu cum să fac să le obţin. De ce au ieşit toate la suprafaţă tocmai acum? Acum când am nevoie de realism, mă izolez în lumea mea. Toţi se aşteaptă de la mine să reuşesc, să fac tot ce mi-am propus şi mai mult de atât…dar nu ştiu dacă mai pot. Mi-am pierdut încrederea în mine tocmai acum când aveam cel mai mare nevoie de ea. Poate că m-am supra-estimat. Lucrurile se schimbă. Oamenii se schimbă. Dorinţele, aşteptările se schimbă şi mie mi-e frică de schimbare…ghinionul meu, nu? M-am izolat de toţi şi toate. Nu ştiu de ce, probabil mă ascund de ceva, încerc să evit ceva, dar nici eu nu ştiu ce. Nu vreau să realizez anumite lucruri. Am observat că mi-e frică de oameni. Merg pe stradă şi mă feresc de ei. Merg pe stradă şi sper să nu mă întâlnesc cu cineva cunoscut. Încă sper că e doar o fază…până atunci, rătăcesc…