Mă simt ca într-o carte, sunt un personaj real plin de vise și de sentimente. Problema este însă că naratorul nu-mi știe întreaga poveste și încă se gândește cum să o scrie. Încerc să mă ascund de gandurile ce rătăcesc permanent prin mintea mea, dar nu reușesc.
Afară plouă. E o ploaie de magie amestecată de regret și de dorință. Nu știu care din ele predomina mai tare, știu doar că nu văd nici un rost în tot ceea ce mi se întâmplă.
Mă ascund de anumite lucruri, și totuși în același timp încerc să le înfrunt. Poate caut un răspuns, sau poate trebuie doar să aștept în tăcere, nimeni nu știe, doar Dumnezeu, dar pana și El tace...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu