confuză...

Nu mai am cuvinte… Mi s-au împăştiat prin minte şi nu pot găsi locul mai gol de unde să încep curăţenia… Sunt în starea de nebunie, care simt că se accentuază şi se agravează cu fiecare zi ce trece… Nu vreau să mă izolez de lume, nebunia s-ar face simţită mai mult ca oricând… Simt cuvintele cum vin şi pleacă, simt gândurile care se scufundă în mlaştina din creier, încearcând să se salveze agaţându-se disperate de un fir subţire pe cale să se rupă cu fiecare gest agitat… Sunt amintirile ce se răscolesc în suflet şi nu-mi dau pace… Îmi întorc fiecare hotărâre şi mi-o schimbă ca pe-un serveţel ce s-a murdărit şi e aruncat în coşul de gunoi… Doar o minte confuză se poate afunda în orice acţiune ce o ţine ocupată şi tot amână să afle adevărul… Se îneacă într-o cărticică cu un conflict aparent tragic, însă cu un final frumos, o trezire din coşmarul ce părea să nu se mai termine… caută cu disperare să simtă durerea pe deplin din rândurile altora…

" Destinul îşi croieşte propriile căi, plimbându-ne, omorându-ne şi înviindu-ne după bunul plac, pentru ca mai apoi să ne târască în cele mai de jos gheene. Oamenii nu ştiu niciodată ce ar trebui să facă şi se lasă plimbaţi de această parte a sufletului ce îi poate nimici într-o singură secundă pentru o unică greşeală."