Vreau mult și mi-e frică să cer și să lupt, mai ales când e atât de comod să aștept și atât de puțin provocator când nu apare… Vreau puțin câte puțin, vreau tot deodată sau mă răzgândesc timid ca…vremea. Mă hotărăsc să uit și simpla hotărâre e motiv de amintire.
Mă agăț subtil de ceva mic, poate prea mic pentru a fi observat de cei de afară, dar agățarea mea e vis, și nu pot să-i anulez visului dreptul de a trăi… în mine. „E mai bine așa” e rațiunea fiecărei dorințe neîmplinite, chiar și atunci când e atât de puternică încât îmi umbrește logica gândurilor și împletirea cursivă a neuronilor. I-am făcut cunoștință amăgirii cu visul și acum sunt prieteni buni. Se întâlnesc adesea în mine și mă exploatează în jocurile lor crude și din ce în ce mai intense.
Și totuși… Mai lasă-mă un pic. Lasă-mă să mă agăț de visul meu , căci poate într-o zi voi avea curaj să lupt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu