miercuri, 25 septembrie 2013

suflet liniștit ...

O cană cu lapte şi un pachet de Oreo. Multe gânduri, speranţe şi un suflet liniştit. Este unul dintre acele momente în care nu mă gândesc cu grijă la planurile de viitor, ci mai degrabă cu emoţie şi nerăbdare. Este unul dintre acele momente în care m-am eliberat de toate problemele şi mi-am lăsat sufletul liber. Este unul dintre acele momente, când după o discuţie cu o persoană dragă îţi dai seama ce dor îţi era de nebunia de a fi fericit doar pentru că trăieşti acel moment. Pentru că totul este trecător şi nimic nu este mai important decât prezentul. Nu viitorul sau trecutul, ci clipa prezentă. Uneori este mai simplu să respiri fiecare moment. Să opreşti secundă şi să priveşti cu atenţie la tot ceea ce este în jurul tău. Sunt clipe care îşi pierd unicitatea. Sunt clipe unice. Şi atunci de ce să nu le oferim importanta cuvenită? Sunt lucrurile cu care ne întâlnim în fiecare zi şi cărora nu le-am dat niciodată importanţă. Oamenii din autobuz, sunetul oraşului, drumul către o destinație oarecare, tinerii îndrăgostiţi, cărţile citite pe o bancă, muzica din căşti. Sunt toate acele elemente care formează un carusel. Caruselul vieţii noastre. Pentru că viaţa este ca într-un parc de distracţii. Într-un moment te poţi afla pe culmi, iar în celălalt poţi pierde totul. Dar nu asta este important, ci dorinţa şi entuziasmul de a lua totul de la capăt de fiecare dată.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu