flori de gheață...

Am desenat pe geamul aburit două cerculeţe şi un zâmbet larg. Cerculeţele sunt pentru ochi, căci încerc să evadez din întunericul minţii mele, iar zâmbetul este o consolare ieftină şi falsă. Încerc să privesc prin geamul împietrit de flori de gheaţă şi cu greu reuşesc să descifrez umbre şi contururi. Totul e alb, un alb îngheţat ce îmi absoarbe parcă toată energia. Frigul, nocturn şi sălbatic, se dezlănţuie sub luminile palide ale felinarelor singuratice, aruncând fulgi grei şi inerţi la pământ, apoi ridicându-i şi făcându-i să valseze într-o simfonie a fricii, a urii şi a demenței. Mă simt captivă, prizonieră între două lumi la fel de reci. Fiecare respiraţie se armoniează cu gerul de dincolo de sticlă, îl aduce mai aproape, atât de aproape că îl simt cum muscă din mine şi apoi zboară râzând demonic. Sunt paralizată între gânduri şi oricât aş căuta să fug, oriunde aş încercă să evadez , războiul din sufletul meu pare să-mi zâmbească din orice oglindă.