În fiecare zi mă trezesc repetând că trebuie să merg înainte, că timpul va rezolva tot și va pune soluțiile cap la cap.
Mergând pe stradă, ascult muzica mea preferată, mă simt de neînvis pentru că vreau să cred că există ceva mai bun.
Astăzi n-a fost așa. În timp ce oamenii din jurul meu stăteau ascunși sub umbrele prea mici sau mari, am simțit nevoia de a sta sub ploaie.
Am respirat aerul rece, picăturile de ploaie mi-au limpezit sufletul și brusc m-am simțit cel mai firav om pe acest pământ.
Am simțit ploaia, am simțit dezamăgirea, dorința de a înțelege, de a trece peste toate, de a învăța mai mult, de a mă simți frumoasă, apreciată și respectată.
Am simțit cât de mult doare nepăsare, indiferența.
Cum miroase ploaia? Miroase a dor, a confuzie, a promisiuni, a trecut, a prezent și a viitor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu